Cauta

Noi vouchere pentru români, după tichetele sociale. Cine sunt beneficiarii și cum se va intra în posesia banilor

bani

Coaliția analizează propunerea ca românii să primească vouchere pentru facturile la energie, dar și pentru achiziționarea aparatelor electrocasnice cu un consum mai mic de energie.

Din cauza scumpirilor, cei mai afectați sunt cei cu venituri mici, iar Guvernul vrea să vină în ajutorul lor.

Ajutoare financiare pentru facturi și achiziția de electrocasnice cu consum redus de energie

Este vorba despre vouchere care s-ar putea aloca din două în două luni, cu o valoare de 250 de lei. Beneficiarii ar urma să fie românii cu venituri mai mici de 1.000 de lei pe lună, iar fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu aceste vouchere ar urma să vină de la UE.

„Așteptăm forma finală a Regulamentului CE, iar noi, în paralel aceste măsuri le vom discuta la nivelul Guvernului și a Coaliției – pentru a decide forma în care vor fi implementate”, a spus Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit România TV.

Banii ar putea fi încărcați chiar pe cardurile sociale pe care se încarcă și sumele de 250 de lei, o dată la două luni.

1.000 de lei în patru tranșe

Potrivit ministrului, beneficiarii ar trebui să fie persoanele vulnerabile. ”Noi ne referim la grupuri vulnerabile. Problema acestui sprijin în perioada aceasta de criză energetică o punem pentru beneficiarii – persoane sau gospodării vulnerabile. Înțelesul pe care l-am avut până acum este că: tot ce este sub nivelul pensiei minime sociale de 1.000 de lei”, a mai ținut să precizeze oficialul guvernamental.

„În cadrul conferinței de presă de ieri, la nivelul Comisiei Europene, s-au prezentat noile măsuri care urmează a fi adiționale la capitolul Repower EU, cel pe care, în prezent, îl avem în discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Aceste măsuri sunt gândite din Politica de Coeziune pentru perioada de programare 2014 – 2020 – sunt în limita a 10% din bugetul alocat fiecărui stat membru, respectiv 2,4 miliarde euro, cât reprezintă cei 10% în momentul de față pentru Politica de Coeziune pentru perioada de programare 2014 – 2020.

De asemenea, așa cum s-a prezentat de către Comisie, sunt trei tipuri de măsuri ce urmează a fi implementate de statele membre, şi anume: sprijin pentru gospodăriile vulnerabile în perioada de criză energetică. Fac mențiunea că acest sprijin, în momentul de față, poate să îmbrace forma atât a compensării unei părți din prețul plafonat la energie, dar şi forma unor vouchere, care pot fi acordate acestor gospodării considerate vulnerabile în spiritul regulamentelor Comisiei Europene”, a afirmat Marcel Boloş.

Ultimele stiri

  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Marea Baltică, lac NATO… dar controlat din Kaliningrad (!?)
  • Aveți grijă pe cine primiți în casă de Paște!
  • Lista celor 9 candidați care intră în cursa electorală pentru Primăria Capitalei
  • Șeful InfoCons atrage atenția, înainte de Sărbători: „Masa de Paşte poate să aibă 250 de aditivi, iar sare şi zahăr cât pentru două săptămâni”
  • Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?
  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Exit mobile version