Cauta

Încă un caz șochează România: Un copil de 3 ani a murit în drum spre spital. Prima ambulanță, fără medic

Încă un caz șochează România: Un copil de 3 ani a murit în drum spre spital. Prima ambulanță, fără medic

Ecourile cazului șocant de la Constanța, cu sfârșitul tragic de care a avut parte o femeie, care a căzut în gol de la etajul șase, în timp ce apartamentul îi era mistuit de foc și fum dens, nu s-au stins încă. Pe fondul întrebărilor rămase încă fără răspuns cu privire la intervenția din orașul de la malul mării, s-a aflat de drama prin care trec părinții unui copilaș de doar 3 ani și jumătate, din Botoșani, care a pierit fără ca nimeni să îl poată salva.

Familia copilului a chemat salvarea, după ce micuțul s-a simțit rău. S-a aflat că prima ambulanță care a intervenit la caz nu avea medic. ”Primul apel s-a dat la ora 23:26, într-o localitate situată la 50 km de Botoșani. Motivul pentru care părinții au solicitat a fost legat de pierderea cunoștinței copilului. De multe ori se întâmplă să facă de la febră o criză de scurtă durată. La 3 minute dispecerul a confirmat cu tatăl că micuțul respiră și are puls.

Părinții s-au oferit să iasă în întâmpinare. Ambulanța a ajuns la 20 de minute la locul de întâlnire cu părinții copilului. La preluare s-a constatat stop cardiorespirator. Abia în această situație a fost solicitat echipaj cu medic. Ne pare extrem de rău. Suntem alături de familia îndoliată. Le înțelegem suferința”, din câte a declarat Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt al SAJ Botoșani, într-o intervenție la Realitatea PLUS, citat de realitatea.net.

Explicații de la șefa DSP Botoșani

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei, a făcut la rândul său precizări în acest caz. ”A fost solicitare pentru ambulanţă pentru un copil de trei ani şi jumătate care din declaraţia părinţilor ar fi scuipat sânge, ar fi avut sânge la nivelul gurii. S-a trimis ambulanţa cu asistent. S-au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat ambulanţa cu medic, care s-a deplasat la faţa locului.

Când a ajuns medicul, pacientul era în asistolie, fără ritm cardiac, fără respiraţie. A fost intubat, s-au continuat manevrele de resuscitare şi s-au deplasat către spital. Pe tot parcursul transportului, pacientul nu a prezentat niciun semn de revenire, motiv pentru care după 50 de minte s-a declarat decesul”, a declarat Adăscăliţei, pentru Agerpres.

Ultimele stiri

  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Exit mobile version