AcasăSOCIALUn elev de clasa a II-a a murit, după ce i s-a...

Un elev de clasa a II-a a murit, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ore

Un elev de clasa a II-a a murit, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ore (sursa foto. facebook/Ministerul Sănătății)

Lovitură cruntă suferită de familia unui copil în vârstă de doar 10 ani. Băiatului i s-a făcut rău, marți, chiar în timpul unei ore de curs. Deși cadrele medicale s-au străduit să îl salveze, copilul a murit.

Băiatul ar fi făcut stop cardio-respirator, conform Digi24. Din câte a precizat inspectorul școlar general al județului Prahova, Ilona Rizea, într-o intervenție în direct la postul de știri, copilul – elev în clasa a doua la o școală din Ploiești – a ajuns în primă fază în grija asistentei medicale de la unitatea de învățământ.

Aceasta a fost chemată în ajutor după ce profesoara a observat că băiatului îi e rău. ”În timpul orei de religie, a acuzat dureri de stomac, doamna profesoară a chemat asistenta medicală, care a aplicat procedura de resuscitare, pentru că copilul leșinase”, a anunțat Rizea.

Băiatul a fost apoi preluat și dus de urgență la spital, dar din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea sa, fiind declarat decesul. Cazul se află și în atenția poliției.

220 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger