Cauta

Guvernul, cercetat penal pentru moartea pacienților netratați

Vinovații pentru pacienții morți din cauza închiderii spitalelor vor fi trași la răspundere

Avocații Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor au început să depună plângeri penale in rem împotriva Guvernului, arătând că măsurile luate în timpul stării de urgență și stării de alertă au provocat moartea pacienților și agravarea bolilor. Totodată, Asociația va face plângere penală împotriva Executivului pentru deturnare de fonduri.

Procurorii vor declanșa cercetări penale în urma plângerilor penale in rem depuse de avocații Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor împotriva Guvernului. ”Dosarele sunt acum la medicină legală, iar avocații analizează și celelalte dosare. Mai avem avocați care ne solicită să participe la această activitate a noastră. Mai sunt și alți avocați care au preluat astfel de dosare. Acțiunea este in rem, plângere penală in rem, pentru că nu putem noi stabili vinovații acum, este nevoie de o anchetă serioasă care să releve cine a fundamentat măsurile luate și cum au fost ele fundamentate. Avem și cauze civile, la pacienții care nu au decedat, dar li s-a agravat boala, astfel încât este nevoie de proceduri noi, de recuperare, care înseamnă foarte mulți bani. Deocamdată procurorii trebuie să stabilească cine sunt vinovații.Primul ordin a fost, la începutul stării de urgență, că toate spitalele vor primi doar cazuri de urgență, după care au revenit și au spus că medicii pot stabili care cazuri sunt urgente. De aici a pornit totul, pentru că managerii de spitale nu au avut cum să aplice acest lucru, pentru că ar fi trebuit să consulte pacienții, iar dacă îi consultai trebuia să-i primești în spital. Însă spitalele nu aveau create circuitele pentru Covid și non-Covid. Mai târziu au apărut acestea. Mai apoi, secretarul de stat Horațiu Moldovan a mai emis un ordin, 555, prin care a stabilit limita de internare, 20% cazuri de urgență și 50% în ambulatoriu. Și cu restul ce faci? Cine a stabilit acest lucru și pe ce criterii? Chiar și în corespondența pe care am avut-o cu ministrul Tătaru, acesta s-a întrebat cum se poate stabili urgența dacă nu sunt consultați pacienții.Toate ordinele am înțeles că au fost redactate de Raed Arafat și de o parte din directorii din Ministerul Sănătății, însă primul ordin care interzicea internarea pacienților care nu sunt urgențe medicale l-a făcut doar Arafat. Iar managerii de spital nu puteau aplica dispozițiile lui Arafat decât dacă închideau spitalele. Și ce-au făcut? Au închis spitalele și au externat pacienții. După aceea s-au gândit ei să facă un ordin de ministru prin care obligau spitalele să facă niște circuite, circuitul roșu și circuitul verde, dar au făcut târziu acest lucru, iar între timp spitalele au fost blocate. Pentru că managerii de spital nu au avut la dispoziție aceste ordine prin care să poată organiza circuite, ba mai mult, să obțină și aprobarea DSP-urilor pentru structurile noi funcționale. Abia după 15 mai au putut face acest lucru”, ne-a declarat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).

Deturnare de fonduri

Președintele ANPP a anunțat că va depune plângeri penale împotriva Guvernului și pentru deturnare de fonduri. ”Nici acum nu este rezolvată problema internărilor pacienților, multe spitale sunt închise, iar la altele capacitatea este foarte redusă. Și asta pentru că nu toate spitalele au reușit să-și organizeze acele circuite. Și nici ambulatoriile nu funcționează, pentru că nici ele nu-și pot face circuitele. Iar asta în condițiile în care asigurații plătesc 10% pentru asigurările sociale de sănătate. Vom demonstra, prin avocații și economiștii noștri, că a fost o deturnare de fonduri. Casele de Asigărări de Sănătate au încheiat contracte cu furnizorii de servicii medicale în condițiile în care aceștia nu furnizau servicii, ceea ce este ilegal. Problema este că au luat bani din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate în condițiile în care nu au prestat servicii medicale pentru asigurați. Și este vorba despre câteva sute de milioane de euro deturnați și cineva trebuie să răspundă pentru asta. Finanțarea trebuia făcută din alte fonduri, nu din cele de asigurări de sănătate”, ne-a mai precizatpreşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu.

Ultimele stiri

  • Postecoglou obligat să-l titularizeze pe Drăgușin?
  • Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când cumpărați vopsea din magazine
  • Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!
  • Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO
  • Telefoanele de urgență de pe autostradă au ajuns piese de muzeu. De ce e bine să te bazezi numai pe telefonul mobil, pe străzile din România
  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Exit mobile version