Cauta

De ce opţiunea amânării ratelor este o CAPCANĂ! Specialiştii explică „mărul otrăvit”

rate

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat luni seara măsuri decise în cadrul Coaliției de guvernare care se vor aplica de la 1 iulie. Este vorba despre lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice Sprijin pentru România, în valoare de 1,1 miliarde euro.

Printre aceste măsuri se numără şi amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

Economiştii trag semnalul de alarmă

Amânarea ratelor la credite nu este un cadou, ci un măr otrăvit, atrage atenţia analistul economic Adrian Negrescu.

Despre amânarea ratelor, pot să spun că este un cadou, un măr otrăvit. Pentru cei care au posibilitatea să îşi plătească ratele în prezent, măcar o parte dintre ele, să plătească.

De ce? Pentru că se va aplica probabil dobândă la dobândă, iar dobânzile vor continua să crească. Astfel încât, cei care îşi amână ratele, în nouă luni, vor avea de plătit un cost foarte foarte mare al împrumuturilor, mai mare ca în prezent.

Sfatul meu este să plătească, să meargă să negocieze cu banca, să plătesca ceva la rate şi să nu amâne aceste rate, pentru că la un moment dat povara va fi foarte foarte mare„, a explicat Adrian Negrescu, analist economic, marţi, la Antena 3.

Ultimele stiri

  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Exit mobile version