Cauta

Au fost virați primii bani pe cardurile sociale. Câți români au primit sprijinul de 250 de lei

bani

Noi vouchere pentru românii cu venituri mici. Când vor fi distribuite

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranșe ale ajutorului în valoare de 250 de lei – s-a anunțat, luni, din direcția Ministerului condus de către Marcel Boloș.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis că a început luni, 20 iunie, „alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziționa produse alimentare și mese calde”.

Până la sfârșitul săptămânii, aproape 350.000 de români vor primi cardurile sociale

În comunicatul ministerului se menționează că voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe până la finalul anului. „Până la sfârșitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziționarea alimentelor necesare. Dacă, din motive obiective ce țin de mecanismul etapizat de producție și distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potențialii beneficiari să nu primească ajutorul”, precizează aceeași sursă.

Conform comunicatului, „potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens”.

Ce categorii de persoane beneficiază de vouchere

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a amintit și ce categorii de persoane beneficiază de aceste vouchere. Și anume:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Ultimele stiri

  • Inexplicabil: Bărbatul care l-a rănit pe premierul slovac Robert Fico spune că nu a vrut să-l ucidă
  • Nicolae Ceaușescu a fugit zilele trecute din cimitirul de la Moscova
  • Alege ce citești
  • Războiul clanurilor/Interlopii dau mare tun în „5”!
  • Legea achizițiilor publice, impusă de Bruxelles, dedicație pentru multinaționale
  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Exit mobile version