AcasăSOCIALPolițiștii vor primi majorări cât voucherele de hrană pentru săraci

Polițiștii vor primi majorări cât voucherele de hrană pentru săraci

Generozitatea Guvernului: veniturile polițiștilor scad, în loc să crească

Coaliției i s-a făcut milă de polițiști și de militari, astfel că aceștia au mari șanse să primească anul acesta 12,5% din restanța de 50% de majorări salariale, prevăzute în Legea 153/2017.  În bani, majorarea reprezintă 125 de lei, fix cât ajutorul în vouchere pentru hrană anunțat pentru cei mai săraci dintre români. Vestea și mai proastă este că veniturile polițiștilor, de fapt, vor scădea, având în vedere că, de la 1 iulie, dispare norma de echipament, în valoare de 250 de lei.  

Politicienii le-au promis, neoficial, polițiștilor și militarilor, că vor vota amendamentul lui Lucian Bode, ministrul de Interne, în care este stipulată acordarea unei tranșe de majorări de 12,5% din restanța de 50%. Promisiunea a fost făcută chiar de președintele PSD, Marcel Ciolacu, după mitingul BNS, la care au participat și sindicate ale polițiștilor.

”La întâlnirea pe care am avut-o cu Marcel Ciolacu, acesta ne-a spus că știe că au o datorie față de cei din sistemul de apărare, care au fost în prima linie în timpul pandemiei, și că se va achita de această datorie. A verificat agenda referitoare la legile pe care le au în aprobare până la încheierea sesiunii din vară și ne-a spus că, după Sărbători, va trece până la urmă amendamentul lui Bode. Ne-a spus că a discutat și cu Vasile Dâncu și că, într-adevăr, situația este critică în zona de apărare, că sunt militari cu 1.900 de lei salariu și că trebuie măcar în privința aceasta să înceapă să plătească din restanța din Legea salarizării. Deci cumva a fost o promisiune că, după Paște, până la închiderea sesiunii parlamentare, va intra în plen Legea de aprobare a Ordonanței 130/2021, care a suspendat aplicarea Legii salarizării, cu amendament că va plăti un sfert din restul restanțelor, adică jumătate dintr-o tranșă de 25%”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Majorează cu 125 lei și scad cu 250 lei

Asta înseamnă că, din majorările restante de 50%, polițiștii și militarii vor primi doar 12,5%, adică 125 de lei. Sindicaliștii de la Europol ne spun că ei au solicitat să se plătească integral restanțele din Legea 153/2017, cu plata restanței din 2021 acum, iar până la cea de-a doua rectificare să plătească și restanța din acest an.

”Media salariilor minime în Poliție și armată este de 2.000 de lei, iar cei din Armată primesc chiar mai puțini bani, pentru că au grade inferioare celui de agent de poliție, care este echivalent cu gradul de sergent. Am mai avut și o discuție vizavi de ordonanța lui Bode, cu rechemarea pensionarilor în activitate și am spus că este o stupiditate, pentru că, în loc să oprească plecările din sistem, determinate de întârzierea aplicării Legii salarizării, ei preferă să dea bani în plus pensionarilor care se întorc în sistem. Mai repede plătești 250 de lei net, cât ar însemna o tranșă din majorările salariale restante, decât să rechemi un pensionar în activitate, la care diferența dintre pensie și salariu este de peste 2.000 de lei. De la 1 iulie, potrivit ordinului emis de ministrul Lucian Bode, se va sista plata pentru norma de echipare, care era de 250 de lei pe lună, pentru că MAI ar avea nevoie de fonduri ca să achiziționeze noua uniformă, care va fi gata în decembrie 2024”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Noua Lege a salarizării, anul acesta

La întâlnirea cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, polițiștii au mai primit o lovitură. Astfel, aceștia au aflat că anul acesta va fi adoptată o nouă lege-cadru privind salarizarea bugetarilor, astfel că tranșele restante din vechea lege vor fi anulate. Potrivit liderului PSD, pentru tranșele restante de la Legea 153/2017, fiecare minister va putea să vină cu propuneri, în măsura în care se încadrează în anvelopa bugetară pe care o au la dispoziție, însă nu vor fi considerați prioritari cei care au lucrat de acasă sau online.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia.

 

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
13.556 afisari

5 COMENTARII

  1. sa fie primit de politisti
    pomana fara lumare
    Ceausescu a dat 100 lei doi poli de la nasu mare si 5 lei de o bere
    125 lei pe zi isi ia un sifon,se mai numeste si informator sau colaborator extern la o institutie bugetara

  2. Anuntul trebuia facut de 1 aprilie.
    Marire de salariu la mișto, performante profesionale pe măsura.

  3. Parerea mea este ca le convine tuturor. La ultimul miting am văzut cam 300 de nemulțumiți. Deci este bine asa.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger