Cauta

Ce se întâmplă cu spitalele în noul val pandemic. Andrei Baciu a prezentat strategia autorităților

Andrei Baciu

România, lovită de valul 6 de COVID-19! Andrei Baciu: „Un singur element este nou”

Valul 4 al pandemiei va fi mai intens, cu toate acestea nu vom mai avea spitale COVID şi spitale non-COVID, a anunțat secretarul de stat Andrei Baciu.

Oficialul a declarat că spitalele din România nu se vor închide în timpul noului val pandemic, așa cum s-a întâmplat în primele două valuri. Reprezentantul Ministerului Sănătăţii a spus că strategia pentru valul 4 al pandemiei stabileşte că spitalele vor rămâne deschise.

În primul an al pandemiei, pacienţii cu boli cronice au avut dificultăţi în a accesa serviciile medicale şi pentru a elimina această situaţie, în vară, Ministerul a lucrat la definirea unei strategii, astfel încât toate spitalele să rămână deschise, indiferent de creşterea numărului de cazuri COVID.

Toate spitalele rămân deschise

Singura excepţie se va face în cazul spitalelor de boli infecţioase care vor trata în special pacienţi COVID 19. „Toate spitalele rămân deschise şi toate spitalele, ca regulă generală, vor avea secţiuni Covid şi non-Covid, cu mici excepţii. Aici vorbim de spitale de boli infecţioase sau de spitale care nu pot, din cauza arhitecturii, din motive logistice, să creeze circuite separate.”, a declarat Baciu la Antena 3.

De asemenea, secretarul de stat a vorbit şi despre creşterea îngrijorătoare a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, dar şi despre lipsa locurilor la ATI Covid-19, în Bucureşti.

„Crește numărul de cazuri, vedem de la o zi la alta, de la o săptămână la alta, ceea ce la nivel individual, pentru fiecare dintre noi înseamnă că există un risc mai mare de a intra în contact cu cineva care este infectat, fie că știe, fie că încă nu știe, fie de a intra în zone în care există o transmitere mai mare. (…) Facem toate eforturile pentru a creşte cât mai rapid numărul de paturi. În momentul de faţă, avem 1.087 de paturi şi se fac eforturile pentru a se activa toate paturile din Planul Naţional de Rezilienţă şi a se ajunge la cifra de 1.600.”, a mai transmis acesta.

Ultimele stiri

  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Premierul Ilie Bolojan nu-l demite pe Moșteanu, după scandalul CV-ului: „I-am spus capul sus, încearcă să îți faci o analiză”
  • Exit mobile version