Cauta

Ziua Z pentru Guvernul Orban. Moțiunea de cenzură intră la vot în Parlament

Zi esențială pentru soarta Cabinetului Orban, ajuns în fața testului suprem în Parlament.

Moțiunea de cenzură – ”Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată” – inițiată de 205 senatori și deputați urmează să fie dezbătută și supusă votului în cadrul ședinței comune a celor doua Camere, cu începere de la ora 14. Deja PSD-ul, Pro România și ALDE au anunțat că vor vota moțiunea, nu și USR-ul. Useriștii nu vor participa la vot, din câte a anunțat liderul formațiunii.

Încrezător că moțiunea va trece, liderul PSD, Marcel Ciolacu, declara, în seara de dinaintea dezbaterii demersului inițiat de principalul partid de opoziție, că e de părare că ”este un act de patriotism în acest moment votarea aceste moţiuni de cenzură şi plecarea acestui Guvern”.

”Totul este într-o logică electorală”

Explicând rațiunile care au dus la depunerea moțiunii la adresa Executivului condus de către Ludovic Orban, Ciolacu a adus în discuție felul în care Guvernul a gestionat criza provocată de noul coronavirus. ”Haosul în acest moment se vede, este evident. Cea mai mare provocare a românilor este deschiderea şcolilor şi vedem că nici în acest moment, nimeni nu ştie (…) cum se va desfăşura acest eveniment. Nu sunt măşti, nu sunt teste făcute la profesori, (…) la personalul auxiliar. Părinţii sunt speriaţi ce se întâmplă. (…) Cred că e suficient cât s-a furat, cât de prost a fost gestionată pandemia şi nu numai”, a susținut liderul PSD, duminică seară, într-o intervenție la Antena3.

Dar acest aspect nu este singurul adus în discuție de către Marcel Ciolacu. ”S-au strâns mult prea multe în zece luni. Numai minciuni, totul este într-o logică electorală. Ştim cu toţii în acest moment că s-au împrumutat peste 100 de miliarde. Am făcut noi un calcul, 1.000 de euro pe secundă în acest moment se împrumută România. S-a depăşit 40% gradul de îndatorare a României. Este istoric”, a adăugat Ciolacu.

Orban: Moțiunea, în afara cadrului constituțional

Pe de altă parte, premierul a adus din nou în discuție, la un alt post TV, momentul depunerii moțiunii și faptul că Guvernul s-a adresat Curții Constituționale. „Din ce am simțit, vor să treacă această moțiune, dar nu ar fi vrut, nu ar fi trebuit să ne apărăm cu atâta energie. (…) PSD și-a dovedit încă o dată ”originalitatea”. (…) În 30 de ani, pentru prima dată au băgat o moțiune de cenzură în vacanța parlamentară. (…) Din punctul nostru de vedere, această moțiune este în afara cadrului constituțional, motiv pentru care am sesizat CCR”, a declarat Ludovic Orban, la postul B1TV.

Șeful Executivului a ținut să mai precizeze faptul că parlamentarii PNL ”nu vor gira această moțiune de cenzură care este în afara cadrului constituțional” și pentru care PSD ”nici nu a catadicsit să amâne dezbaterea moțiunii până se pronunță Curtea Constituțională”, premierul acuzând social-democrații că, prin acest pas, ”încearcă să arunce țara în haos”.

Tăriceanu: Dacă ar putea, ALDE ar vota ”cu două mâini”

La rândul său, fostul prim-ministru și ex-președinte al Senatului a anunțat că partidul pe care îl conduce va susține, la momentul votului, această moțiune menită să facă plecată de la Palatul Victoria actuala echipă guvernamentală. ”Noi, cei de la ALDE, vom vota moțiunea cu 2 mâini! O vom vota cu regretul că ea nu a venit mai devreme, probabil din dorința de a nu îngreuna situația medicală din țară. Cu sau fără criză medicală, acest guvern trebuie să plece, pentru că oricum nu se ocupă de criza medicală și mai ales de cea economică.

Pentru ei totul este doar motiv de campanie electorală și de a-și umple buzunarele din contracte dubioase.

Nu știm dacă moțiunea va trece, pentru că în aceste ultime zile PNL a pus la bătaie toate resursele materiale ale guvernării pentru a cumpăra parlamentari în scopul rămânerii la putere”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa oficială de Facebook.

În cazul în care executivul Orban pică în Parlament, Tăriceanu vede trei priorități ale viitorului Cabinet. ”Motivele putem să le vedem cu toții: o economie care se prăbușește, peste un million de șomeri, corupție și afaceri necurate, lipsă de idei și de măsuri pentru începerea școlii, încăpățânarea de a găsi bani pentru orice mai puțin pentru majorarea, conform legilor, a pensiilor și alocațiilor.

Dacă acest guvern cade, atunci vom avea un guvern cu 3 priorități: deschiderea în siguranță a școlilor, gestionarea crizei medicale și organizarea într-un mod democratic a alegerilor.”, a mai punctat liderul ALDE.

Leonardo Badea, în cărți pentru funcția de premier

Dacă moțiunea va trece, PSD-ul a anunțat încă de acum câteva zile că va merge la Cotroceni cu o propunere de premier. Un nume vehiculat pentru fotoliul de premier este cel al actualului viceguvernator al Băncii Naționale, Leonardo Badea, fost președinte al ASF și ex-membru al PSD. Marcel Ciolacu însuși a confirmat că numele lui Badea este printre cele avute în vedere ca nominalizare pentru postura de prim-ministru, liderul PSD susținând că ”este un om care merită să aibă această propunere”.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version