AcasăPoliticaOrban a trecut la amenințări! Mesaj clar pentru social-democrați: Voi sesiza CCR!

Orban a trecut la amenințări! Mesaj clar pentru social-democrați: Voi sesiza CCR!

Ludovic Orban

Guvernul a promis majorarea pensiilor de la data de 1 septembrie. Pensiile românilor vor crește însă cu 14%, nu cu 40% așa cum s-a hotărât în Parlament.

Premierul Ludovic Orban anunță că va sesiza Curtea Constituțională a României, dacă PSD modifică proiectul de rectificare bugetară în Parlament, astfel încât pensiile să crească cu 40%. Proiectul de rectificare bugetară prezentat de Guvern prevede majorarea punctului de pensie cu 14% de la 1 septembrie. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul preciza că acest procent este maximul pe care îi poate suporta în acest moment bugetul de stat în contextul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus.

Așadar, potrivit proiectului de rectificare bugetară, punctul de pensie va crește cu 14% din septembrie, ceea ce înseamnă că va ajunge de la 1.265 lei la 1.442 lei, adică o creștere cu 177 de lei, potrivit Mediafax. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a anunțat deja că parlamentarii PSD vor veni cu amendamente la acest proiect, susținând că există bani la buget pentru majorarea pensiilor cu 40%.

Orban dă cu stângul în dreptul

Întrebat, vineri, la Timișoara, de ce nu se respectă legea care prevede majorarea pensiilor cu 40%, șeful Guvernului a răspuns: „Orice lege poate fi modificată prin altă lege sau prin ordonanță de urgență. Noi am modificat această lege prin ordonanță de urgență, am inclus creșterea pensiilor cu cât este posibilă astăzi, adică creșterea punctului de pensie cu 14%, în OUG privitoare la rectificarea bugetară. Nu cred că își imaginează vreun român că dacă noi am fi avut bani la dispoziție să creștem pensiile cu 40%, nu am fi mărit pensiile cu 40%.

Suntem într-o situație în care România a înregistrat o contracție economică în al doilea trimestru de 10,5%. Pe primul semestru, raportat la același semestru de anul trecut, am avut o contracție de 3,9%. S-au diminuat veniturile bugetului de stat, veniturile bugetului de pensii, veniturile bugetului de sănătate. Într-o astfel de situație era foarte dificilă inclusiv decizia creșterii pensiilor. La diminuările de venituri care au fost, a fost extrem de greu de luat acestă decizie de a asigura o creștere a pensiilor.

Creșterea punctului de pensie de 14% este maximul cât am putut să realizăm și orice om cu scaun la cap poate să înțeleagă că atunci când iei decizia legată de pensii, de salarii, de alocații în sectorul public este o decizie care te obligă la cheltuieli și în 2021, și în 2022, și în 2023. Orice cheltuială trebuie să fie previzionată în funcție de perspectivele de evoluție economică”, a declarat Ludovic Orban.

author avatar
Andreea Vlad
127 afisari

2 COMENTARII

  1. Mai bine ai sesiza Ambulanta, sa te duca la DEZALCOOLIZARE ! Incompetentule, impotentule, gaoz vopsit

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger