Cauta

Ponta se fereste sa defileze cu dosarul penal sub brat

Victor Ponta spune ca nu vrea sa ocupe nicio functie, nici macar in PSD, pana cand nu-si va clarifica problemele de natura penala.

Cata vreme este agatat de Justitie, Victor Ponta spune ca prefera sa ramana in umbra politica

Fostul premier respinge explicit varianta revenirii sale intr-o functie de conducere in PSD si implicit preluarea de catre el a conducerii Camerei Deputatilor – in cazul in care se va reusi debarcarea lui Valeriu Zgonea, evident. ”Nu voi ocupa nicio functie in PSD pana nu se vor finaliza toate procedurile mele judiciare. Nici nu trebuie sa am nicio functie politica pentru ca, slava Domnului, cand vreau sa spun ceva, oamenii aud pozitiile mele si sunt niste pozitii cred eu justificate, legate de faptul ca exista posibilitatea unei comparatii”, afirma Ponta. Precizarea a venit dupa ce numele fostului lider PSD a fost intens vehiculat, de social-democrati, pe post de viitor presedinte al Camerei Deputatilor, in locul repudiatului Valeriu Zgonea. La fel de adevarat este si ca din alte zone politice se spunea ca Ponta nu si-a incheiat perioada de  ”purgatoriu”, prin urmare nu este cazul sa se gandeasca la o functie de top atat de repede. Pana sa se devina clar pentru toata lumea daca Victor Ponta a primit sau nu unda verde pentru revenirea in prim-planul scenei politice, acesta a tinut sa demonteze teoria conform careia disparitia sa din peisajul dambovitean a fost determinata de dorinta pesedistilor de a se debarasa de el, dupa demisia sa intempestiva din fruntea Guvernului: ”Nu mi-a cerut nimeni din PSD si nu m-a impins nimeni pe scari. Am plecat dintr-un motiv pe care l-am explicat, legat de o atitudine din punctul meu de vedere inacceptabila a celui care e presedintele tarii vis a vis de moartea unor oameni”. Iar odata ajuns la Klaus Iohannis, Ponta a readus in discutie teza sa preferata: cat de bine traiau romanii sub domnia sa si cat de rau traiesc in prezent. ”Azi cand traim in Romania fiecare cetatean poate sa compare – cum a fost cu salariile, cum a fost cu taxele si cum e acum, cum a fost cu fondurile europene, cu agricultura, cum a fost cu medicii si profesorii, cum e cu spitalele, deci pot sa vorbesc si sa trag niste semnale de alarma – anul 2016 seamana cu 2009 – un presedinte pe care nu il intereseaza ce urmeaza, un Guvern slab prins in partea de campanie electorala si o situatie internationala foarte proasta”, si-a tras inca o data Ponta spuza pe turta lui.

Ultimele stiri

  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Exit mobile version