Cauta

Planul PSD pentru reducerea deficitului bugetar. Care sunt cele 16 măsuri avute în vedere

sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Sunt ședințe peste ședințe, luni, în Coaliție și la Guvern pe tema măsurilor ce urmează a fi luate cu privire la reducerea deficitului bugetar.

La nivelul PSD se analizează un plan de măsuri în acest sens. Pe surse, s-a aflat că e vorba despre o listă de 16 puncte, cu care premierul Marcel Ciolacu – liderul formațiunii social-democrate – vine la aceste discuții.

Astfel, la momentul de față, se vorbește despre un plan cu 16 măsuri, pregătit de PSD.

Ce măsuri ar fi propuse de PSD:

1. Crearea cadrului legal pentru consorții/parteneriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri ( exp. achiziția de medicamente necesare funcționării spitalelor de către Consiliile Județene în parteneriat cu spitalele din județ și testarea unor proiecte pilot)

2. Reducerea cu 30% a numărul de secretari de stat/subsecretari de stat

3. Reducerea numărul de funcții de conducere de la 12% în prezent la 8% din umărul total de funcții publice

4. Pentru situațiile în care normativele de personal nu permit aplicarea acestora pentru constituirea serviciilor, direcțiilor și direcțiilor generale exp. sănătate, educație, apărare națională etc. Obligația se aplică în privința funcțiilor de conducere, respectiv un procent de funcții de conducere de maxim 8%

5. Acordarea voucherelor de vacanță numai pentru funcționarii publici cu un venit sub nivelul salariului brut de 10.000 lei

6. Comasarea/desființarea instituțiilor subordonate Ministerelor/Guvernului/Parlamentului după regula generală: ”Fiecare minister are în teritoriu la nivel național/județean o sigură autoritate națională/deconcentrată” și reduce cheltuielile de personal și funcționare cu min. 15%. Impact pe digitalizare și pe simplificarea procedurilor

7. Descentralizarea serviciilor publice de la nivel central către autoritățile publice locale acolo unde este posibil: sport, cultură, direcțiile de sănătate publică, direcțiile județene sanitar-veterinare, inspectorate școlare și trecerea lor în subordonarea/coordonarea/autoritatea autorităților publice locale

8. Suspendarea pe o perioadă de un an de zile a programelor de investiții finanțate exclusiv din fonduri ale bugetului de stat de tipul: săli de sport, cămine de cultură, bazine de înot, complex sportiv, săli polivalente etc. pentru proiecte aflate în stadiu de organizare a procedurilor de achiziție publică

9. Stabilirea de limite pentru deschiderea de credite bugetare lunar pentru cheltuieli de personal, materiale și servicii și investiții numai în limita evoluției lunare a soldului deficitului bugetar

10. Instituțiile publice de subordonare centrală/locală aflate sub autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților centrale/locale trebuie să aibă un număr de peste 50 de posturi ocupate, cu atribuții care NU se suprapun cu ale altor instituții/autorități publice. Eventuala comasare a instituțiilor publice existente trebuie să conducă la o reducere a cheltuielilor de personal și funcționare cu 15% și a numărului de posturi efectiv ocupate de 50%

11. Reducerea cu 50% a consilierilor directorilor generali și directorilor generali adjuncți ai companiilor de stat/locale

12. Limitarea indemnizațiilor (componentă fixă) la membrii Consiliilor de Administrație/Supraveghere/Conducere la nivelul echivalent a 1,5 salariului mediu brut pe ramura de activitate unde își desfășoară activitatea compania, dar nu mai mult decât indemnizația lunară brută a unui secretar de stat.

13. Desființarea institutelor de cercetare/institutelor autonome care nu sunt relevante în actualul context socioeconomic (exp. INCD Turism, Institut de cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, Institutul Levantului)

14. Comasarea/absorbția/reorganizarea regiilor autonome/departamentelor de stat care nu se justifică pentru funcționare autonomă/independentă. Comasarea trebuie să aibă ca rezultat reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal și funcționare și o reducere cu 15% a posturilor efectiv ocupate

15. Actualizarea redevențelor ADS (300 ha în administrare, redevențe 2,5 mil lei/semestru) și ANIF

16. Comasarea unor societăți comerciale/companii ale statului român/agenții cu profil de activitate similară (exp. RADIOCOM, Societatea Română de Radiodifuziune)

Ultimele stiri

  • O spune chiar Nicuşor Dan: „Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei” – VIDEO
  • Trăiască Uniunea Sifonarilor din România!
  • Procesul lui Vlad Pascu/Părinții victimelor au cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor. Ce a decis noua judecătoare
  • VIDEO Ciolacu, mesaj pentru bugetarii nemulțumiți: „Sunt angajați care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”
  • Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO
  • Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri
  • Drumul Expres Pitești – Craiova, Centura Capitalei și Autostrada Moldovei, marile proiecte care vor crește economia României chiar din acest an
  • Revitalizarea economică a județelor Moldovei, prioritate strategică pentru PSD
  • A dat în judecată „Marius Nasta” după ce i-au scos un plămân. A câştigat 150.000 euro în Instanţă, dar răspunsul Institutului – halucinant
  • Accidentul de la 2 Mai. Tatăl tinerei ucise: „Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul” – VIDEO
  • Exit mobile version