Cauta

Nicolae Ciucă a vorbit cu Rafila, apoi a făcut un nou anunţ despre implementarea certificatului verde la locul de muncă

ciuca rafila

Nicolae Ciucă a vorbit cu Rafila, apoi a făcut un nou anunţ despre implementarea certificatului verde la locul de muncă

Premierul României a avut o nouă discuţie cu Alexandru Rafila despre introducerea certificatului verde la locul de muncă. Nicolae Ciucă a căutat soluţii de urgentare a adoptării legii privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.

Certificatul verde ar trebui aprobat, mai întâi, de Camera Deputaților.

Certificat verde şi pentru cei care au trebut prin boală

Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi, în momentul în care va fi aprobat de Camera Deputaţilor, să poată să meargă la promulgare şi să poată fi aplicat”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă certificatul verde va putea fi eliberat și persoanelor care fac dovada trecerii prin boală pe baza unui test privind anticorpii, premierul a răspuns: „Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia și persoanele care au trecut prin boală”.

Cu privire la eliberarea certificatului verde la 10 zile de la prima doză de vaccin, Ciucă a mai afirmat: „Nu am discutat acest detaliu cu sumnealui. Urmează să vină cu o propunere concretă care să fie inclusă în proiectul din Camera Deputaților”.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version