Cauta

Ludovic Orban, excludere cu „cântecel” – VIDEO

Ludovic Orban, excludere cu „cântecel” - VIDEO (sursa foto: stiripesurse.ro)

După ce s-a aflat despre decizia de vineri a Biroului Executiv al PNL-ului, cea privind excluderea sa din partidul pe care l-a condus, până la Congresul din septembrie acest an, Ludovic Orban a acuzat o „decizie absurdă” a unei „găști demolatoare”.

„În loc să plece ei de la conducerea partidului sau să se excludă pe ei pentru ceea ce au făcut, au formulat propunerea de excludere a mea din PNL. De ce spun că sunt onorat?

Pentru că acest lucru demonstrează clar că eu nu am absolut nicio legătură cu toate nenorocirile care au fost făcute de Klaus Iohannis şi de gaşca demolatoare după data de 1 iunie. Aici este vorba de aruncarea României în criză, lăsarea românilor fără apărare în momente de gravă criză sanitară, economică”, a susținut Ludovic Orban în fața presei.

Și-a amintit un „cântecel” din copilărie

Pe lângă criticile aduse actualei conduceri a partidului, Ludovic Orban a amintit de vechimea sa în cadrul Partidului Național Liberal. Context în care le-a făcut un soi de „dedicație” muzicală liberalilor, știut fiind faptul că fostul premier e pasionat de chitară. De data asta, având în față un microfon, Ludovic Orban doar a adus în discuție un „cântecel” învățat în copilărie, recitându-i versurile, pe finalul declarației de presă.

„Nu am niciun fel de regret că am trăit această experiență, care mă va marca. După ce ai construit o casă, 31 de ani, după ce ai construit practic o mare familie, să vină niște străini în casă, să dea foc la casă, nu este plăcut.

Numai că am întotdeauna în minte un cântecel pe care l-am învățat în copilărie, Podul de piatră: Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa și l-a luat/ Vom face altul/Pe râu, în jos/Altul mai trainic și mai frumos”, a fost auzit spunând Ludovic Orban, înainte de a se retrage de la pupitrul de unde a făcut declarația de presă.

Vă amintim că încă de acum câteva săptămâni, Ludovic Orban anunțase public faptul că se retrage din grupul parlamentar al PNL-ului. Între timp, decizii similare au anunțat mai mulți senatori și deputați ai acestui partid, între ei Violeta Alexandru, Ionel Dancă, dar și Alexandru Kocsis. Totodată, și Antonel Tănase, dar și fostul ministru Ion Ștefan au făcut anunțuri privind retragerea din grupul parlamentar al PNL-ului.

Ultimele stiri

  • Primarul din Mangalia, reținut de DNA pentru 24 de ore, fiind suspectat de luare de mită
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 august 2025 – Starea ta de spirit se îmbunătățește mult
  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Exit mobile version