Cauta

Liderul PSD: „Suntem într-o criză energetică majoră/Statul trebuie să intervină curajos” – VIDEO

Liderul PSD: „Suntem într-o criză energetică majoră/Statul trebuie să intervină curajos” - VIDEO

Liderul PSD: „Suntem într-o criză energetică majoră/Statul trebuie să intervină curajos” - VIDEO

Tot mai mulți români sunt îngrijorați de situația facturilor de la energie – și nu numai, mai ales că suntem în plin sezon rece și mai e mult până la finele iernii, drept urmare greul, din acest punct de vedere, nu a trecut.

În tot acest context, Marcel Ciolacu a făcut declarații de ultimă oră, fiind de părere că „suntem într-o criză energetică majoră” și că e nevoie de intervenția statului.

„Este evident că suntem într-o criză energetică majoră. În afară că loveşte consumatorii casnici, loveşte întreaga industrie românească. Nu e numai România în această situaţie, e întreaga Europă şi nu numai, dar am văzut şi măsuri care s-au luat şi în Marea Britanie, unde s-a naţionalizat, şi în Franţa unde s-a impus la companiile de stat. Deci, este un moment în care statul trebuie să intervină curajos”, consideră Ciolacu.

Liderul PSD: Rămân la părerea personală, că preţul de la 1 aprilie va trebui reglementat

Și nu au fost singurele precizări pe care le-a făcut liderul PSD, miercuri, de la Parlament. „Ne-am luat două luni, întreaga coaliţie, în principal Guvernul şi ministrul Energiei, să venim, pe urmă, de la 1 aprilie, ce va urma. Rămân la părerea personală, că preţul de la 1 aprilie va trebui reglementat.

Pe o perioadă de şase luni, legea ne lasă să facem acest lucru. Haideţi să depăşim aceste două luni şi pe urmă să le depăşim pe cele şase”, a mai fost auzit spunând Marcel Ciolacu.

YouTube video player

Ciolacu: Facturile românilor vor SCĂDEA imediat – ca urmare a propunerilor PSD

În cursul zilei de marți, adică la o zi de la ședința decisivă de la nivelul coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu transmisese un mesaj pe Facebook, cu referire la măsurile avute în vedere în ceea ce e cunoscut în spațiul public drept „criza facturilor”.

„Facturile românilor vor SCĂDEA imediat – ca urmare a propunerilor PSD, agreate ieri în coaliție.

Pachetul de măsuri al PSD duce prețul la energie electrică la nivelul de dinainte de liberalizarea sălbatică făcută de dreapta, respectiv 0,68 lei/kWh. De asemenea, am crescut plafonarea la 0,31 lei/kWh și am aplicat o compensare de 40% la gaze naturale, astfel încât prețurile finale să fie mai mici.

În plus, măsurile PSD au vizat și creșterea volumelor de consum atât la electricitate, cât și la gaze pentru ca 90% dintre cetățeni să beneficieze de prețuri scăzute, spre deosebire de doar 20% ca până acum.

Propunerile PSD, agreate de întreaga Coaliție, trebuie să fie adoptate cât mai repede prin ordonanță de urgență de către Guvern, astfel încât să fie aplicate de la 1 februarie (inclusiv la factura din ianuarie)”, a scris Ciolacu, în 18 ianuarie.

Stroe: La propunerea PNL, au fost adoptate în cadrul coaliţiei soluţiile

La scurt timp de la postarea făcută de liderul PSD, purtătorul de cuvânt al PNL-ului, Ionuț Stroe, avea să iasă la declarații, spunând că soluțiile au fost adoptate, în ședința coaliției, la propunerea liberalilor.

„Aseară (luni seară-n.red.), la propunerea PNL, au fost adoptate în cadrul coaliţiei soluţiile pentru problemele din zona preţurilor şi facturilor la energie. Din punctul nostru de vedere, este un plan acoperitor, care practic extinde o protecţie în ceea ce priveşte populaţia, dar şi zona industrială, zona agenţilor economici.

Este, dacă vreţi, o versiune îmbunătăţită a pachetului din toamna anului trecut, iar el este exact în linia propunerilor PNL pentru a acoperi o plajă mult mai mare de beneficiari, pentru a avea efecte mai profunde decât cele existente şi pentru a extinde şi a avea o perioadă mai lungă de protejare”, a susținut Ionuț Stroe.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version