Cauta

Iohannis, declarații de ultimă oră. Ce spune despre aderarea la Schengen: „De data aceasta este complicat, fiindcă Austria…”

Iohannis, declarații de ultimă oră. Ce spune despre aderarea la Schengen: „De data aceasta este complicat, fiindcă Austria…” - Ziarul National

Aflat, joi, la Bruxelles, Klaus Iohannis a ieșit în fața presei, până să participe la reuniunea Consiliului European, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Unul dintre subiecte a vizat aderarea României la Schengen. Context în care șeful statului a lăudat inițiativele civice menite să ajute România să adere cât mai curând la spațiul Schengen. Dar a punctat că „de data aceasta este complicat”.

„Aceste inițiative sunt salutare. E bine să se știe că nu numai noi, politicienii, ne dorim ca România să intre în Schengen, nu numai noi ne dorim să protejăm mediul.

Este bine să avem sprijinul societății civile, a oamenilor, și să știm că și ei își doresc aceste lucruri, un mediu mai curat. Dacă prin astfel de inițiative procesul propriu-zis va fi accelerat, vom vedea”, a spus Iohannis, joi, în declarațiile susținute înaintea participării la reuniunea Consiliului European.

Iohannis: Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen

Președintele a adus în discuție, însă, faptul că Austria se opune extinderii Schengen, din motive electorale interne. Ceea ce complică lucrurile – a dat de înțeles acesta. „În realitate, procesul se desfășoară acolo unde s-a desfășurat din capul locului. Parlamentul European a dat rezoluții de tipul acesta, că România și Bulgaria trebuie să fie parte din Schengen, însă legea este că se votează în consiliul Uniunii, în formatul JAI. Deci acolo se ia decizia.

Sigur că pentru a se ajunge la o decizie favorabilă toată lumea trebuie să se implice și politic. Începând de la președinte, la premier, ministru de Interne, de Externe și așa mai departe. Toată lumea colaborează pentru a obține acest rezultat. De data aceasta este complicat, fiindcă Austria, din motive electorale interne, se opune extinderii Schengen”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Ultimele stiri

  • Trump, omul petrolului. Dominația energetică americană
  • UPDATE. Breaking News: Guvernul bulgar demisionează în urma protestelor de amploare – VIDEO
  • ANPC, controale la marile magazine din București! S-au găsit produse expirate și diferenţe între preţul de la raft şi cel de la casă/Cât au fost amenzile – FOTO
  • Noua eră a securității spațiale în Europa
  • Trotinetarii latră pe stradă, iar pe români vor să-i lase în stradă
  • VIDEO. Război total, cu acuzații interne la Curtea de Apel București, după documentarul Recorder. „Suntem terorizați” / Ținta este „de a crea haos controlat”
  • Cele mai recente vești de la meteorologi: vortexul polar ar putea lovi România înainte de Crăciun! Se anunță schimbări ale vremii
  • VIDEO. Trump spune că a discutat cu liderii europeni despre Ucraina în „termeni destul de duri”: „Nu vrem să ne pierdem timpul”/ Ce urmează
  • COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proietului MERLINS BEVERAGES SRL
  • USR cere demiterea șefului DNA, Marius Voineag. Dominic Fritz: „Politicienii pot să repare legile justiției”
  • Exit mobile version