Cauta

Gabriela Firea, nou atac la adresa lui Nicuşor Dan în problema persoanelor cu dizabilități: „Și-a arătat cu prisosință fățărnicia”

Gabriela firea

Gabriela Firea, nou atac la adresa lui Nicuşor Dan în problema persoanelor cu dizabilități: „Și-a arătat cu prisosință fățărnicia”

Gabriela Firea lansează un nou atac la adresa primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, în problema persoanelor cu dizabilități. Fostul edil afirmă că Dan „nu este interesat de problemele oamenilor”.

Senatorul PSD spune că acesta a anunțat relaxat că adulţii cu dizabilităţi vor primi de acum încolo 250 lei/ luna, şi nu 500 lei/lună.

„Ce contează că oamenii aceștia sunt cei mai amărâți dintre noi, că pentru ei fiecare bănuț contează! Să se descurce cum pot! Ce dacă nu au primit banii din decembrie! Nu e responsabilitatea lui! Nici apelul impresionant al Gabrielei Șerbănescu, reprezentanta persoanelor cu dizabilități, prezentă la ședinta de CGMB, nu l-a impresionat.”, scrie Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.

Firea: „Mincinosul mincinoșilor se jura că drepturile persoanelor cu handicap nu vor fi afectate”

Fostul primar al Bucureștiului citează o declarație a lui Nicușor Dan, în care acesta spunea că nu se va atinge de nivelul veniturilor acestei clase vulnerabile.

„Iar pentru cei care au uitat, un mic remember. În septembrie 2020, Mincinosul mincinoșilor se jura că drepturile persoanelor cu handicap nu vor fi afectate: „S-a răspândit în rândul persoanelor cu handicap ideea că după ce voi ajunge primar, am să elimin ajutorul pentru persoanele cu handicap.

Cât de abject să fii, ca să faci o campanie mincinoasă, murdară pe seama persoanelor cu handicap! Vreau să fiu foarte clar, ajutorul de handicap va fi plătit în continuare. Vreau ca acest ajutor de handicap să treacă în sarcina primăriilor de sector, dar dacă primăriile de sector, prin Consiliul Local, vor decide să nu preia acest ajutor, el va fi plătit în continuare de Primăria Capitalei”, promitea, fariseistic, Nicușor Dan… Singura vorbă pe care o mai merită acest om este RUȘINE!”, mai scrie Firea.

Bugetul de austeritate de la Primăria Capitalei afectează şi veniturile persoanelor cu dizabilităţi. Nicușor Dan a anunțat că, în acest an, stimulentul pentru persoanele adulte cu dizabilități se va înjumătăți. Stimulentul acordat copiilor cu dizabilități va rămâne neschimbat, dar cel pentru adulții cu dizabilități va scădea de la 500 la 250 de lei, lunar.

Ultimele stiri

  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Exit mobile version