Cauta

Florin Cîțu, încă un dosar în instanțele din SUA. Premierul, chemat în judecată

florin citu

Florin Cîțu, încă un dosar în instanțele din SUA. Premierul, chemat în judecată

Florin Cîțu are încă un dosar în Statele Unite. Premierul ar fi uitat să plătească un credit de aproape 7.000 de dolari. Creditul a ajuns pe mâna unei firme de recuperări, care l-a obligat, în instanță, să plătească aproape 10.000 de dolari, cu tot cu dobânzi și alte taxe.

Este vorba de un dosar în instanță civilă, deschis în 2008, la 6 ani după ce Cîțu a plecat din SUA. El avea o datorie de aproape 6.700 de dolari, fiind vorba de un card de credit deschis la Maryland National Bank. Banca și-a vândut creanțele unei firme de recuperări, iar aceasta a cerut peste 9.700 de dolari, cu tot cu dobânzi și despăgubiri, pentru că, spuneau ei, nu și-a respectat contractul. După 3 luni, firma de recuperări a cerut un răgaz, pentru că Florin Cîțu era de negăsit.

Firma a angajat chiar și un investigator profesionist care să dea de Cîțu. Totul se întâmpla la începutul anului 2009. Firma de recuperare a pierdul procesul, pentru că instanța a respins temporar acest caz, iar firma nu a mai mers înapoi în instanță, reiese din documentul obținut de MEDIAFAX și Aleph News.

Premierul Cîțu, acuzat că a dat țeapă unei bănci

Senatorul PNL Alina Gorghiu a reacționat, duminică, după ce a fost publicat al doilea dosar din SUA al lui Florin Cîțu. Ea a scris, duminică seara, pe Facebook, că „în noua poveste” există o decizie clară a unei instanțe și că speța a fost respinsă.

„Eu știu că e musai ca Florin Cîţu să aibă zeci de dosare până la Congres. Dar, în noua poveste, există o decizie clară a unei instanțe americane, că speța civilă a fost respinsă, iar firma nu a depus vreo altă solicitare. Adică există cineva care te dă în judecată, tu nu știi, că nu te anunță nimeni, cererea lor este respinsă, iar tu rămâi cu denigrările. Sau nici justiția americanilor nu mai e bună zilele acestea?”, scrie Alina Gorghiu.

Pe de altă parte, cei din AUR sunt de părere că PNL – USR PLUS – UDMR trebuie să îi retragă sprijinul politic lui Florin Cîțu, după apariția celui de-al doilea dosar în SUA. Ei se întreabă cum poate salva Cîțu economia, dacă nu a fost în stare să își plătească datoriile.

„Cum să salveze unul precum Cîțu economia, dacă el nu a fost în stare să își plătească datoriile și americanii au trimis recuperatori pe urmele lui? Asta-i România normală, a lucrului bine făcut? Cu un președinte de țară și o alianță de guvernare care fac scut în jurul unui premier penal?”, scriu cei de la AUR, pe pagina de Facebook.

Ultimele stiri

  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Exit mobile version