Cauta

Cum s-a încercat ruperea AUR de George Simion

Se lucrează din greu la înlăturarea lui George Simion de la conducerea AUR

De ceva vreme o informație apare tot mai des în prim-planul discuțiilor legate de AUR. Se pare că George Simion ar fi considerat nu tocmai cel mai potrivit om să conducă partidul, iar în acest sens chiar s-a vrut o preluare ostilă a „naționaliștilor”, ca să folosim un termen din lumea business-ului. Au fost, însă, încercări fără izbândă, după cum spun sursele noastre, deși s-au făcut presiuni uriașe, iar în „combinație” a intrat și un ex-premier.

Victor Ponta săgeata otrăvită care nu a reușit să i atingă pe liderii AUR

George Simion a devenit incomod pentru anumite cercuri politice și de interes. În același timp, însă, modul în care înțelege să ducă bătăliile cu adversarii din Parlament nu atrage prea multe laude, dimpotrivă. Sunt și simpatizanți AUR care se declară dezamăgiți, chiar dezgustați de limbajul și gesturile liderului – „Îi copiază pe cei din USR, nu e nicio diferență între el și ai lu’ Drulă”, spun din ce în ce mai mulți.

Cumva, pentru a evita ducerea în derizoriu a segmentului naționalist, s-a născut ideea înlocuirii lui George Simion de la conducerea AUR; un fel de purificare a partidului, dacă vreți.

Victor Ponta, săgeata otrăvită

În acest sens, a fost aruncat în luptă chiar Victor Ponta, fost prim-ministru și politician cu experiență. De fapt, pe asta s-a și mizat, că Ponta va reuși să le ia ochii „aurarilor” vorbindu-le despre oportunitatea unei alianțe cu firimitura Pro România. Știm că au avut loc chiar câteva discuții pe această temă, însă subiectul nu a prins la liderii AUR.

Simpatizanții AUR susțin că Simion îi copiază pe cei din USR

Conducerea partidului a refuzat propunerea, intuind că fostul președinte al PSD este „săgeata otrăvită” cu care se trage în „unioniști”.

Încercările de a prelua (cu forța, dacă e nevoie) AUR nu s-au încheiat, spun sursele noastre, doar că informația a ajuns, între timp, și la urechile lui George Simion. Acesta ar fi și motivul pentru care Simion nu a acceptat alipirea unor nume sonore de campania AUR pentru alegerile europarlamentare. „Nu am încredere în ei”, s-ar fi destăinuit acesta apropiaților.

Traducând, este limpede că George Simion a intuit că i se pregătește ceva și din acest motiv nu vrea să meargă la „europarlamentare” pe mâna „vedetelor” consacrate din politica românească. Pe de altă parte, nici n-ar prea avea de unde să aleagă, dacă vedem că un personaj ca Victor Ponta, respins de electorat prin vot, a crezut că poate (re)intra pe scenă prin ușa din dos a politicii.

Ce mai putem vedea din eșecul operațiunii „Ponta” este unitatea de la vârful AUR, acolo unde George Simion se bucură, încă, de susținerea și sprijinul total, iată, al colegilor.

„Surprize, suprize” înainte de alegeri?

Meciul,  însă, va continua, așa cum spuneam, căci AUR, prin prisma sondajelor care nu văd lumina reflectoarelor, reprezintă, în clipa de față, principalul adversar al parteneriatului PSD-PNL. Se vorbește de un scor uriaș în diaspora, cu șanse mari ca rezultatul de pe 9 iunie să influențeze și rezultatul „parlamentarelor”.

Iar pentru cine nu este convins de urgența cu care se încearcă preluarea AUR, spunem doar că, așa cum se zvonește în târg, pe George Simion l-ar paște o surpriză mare înainte de alegeri. Se aude că ar fi vorba de un dosar cu greutate, deja instrumentat, și care va fi detonat la momentul oportun. Informațiile de acolo ar echivala cu detonarea unei adevărate nucleare politice. Nu doar George Simion, dar și AUR ar fi pa, din punct de vedere politic.

Ultimele stiri

  • Incident în Capitală. Un șofer a „aterizat” cu mașina într-o fântână de la Unirii
  • Ciolacu a anunțat de când anume nu vor mai avea nevoie românii de vize în SUA: „Sunt ferm convins”
  • Emoții pentru elevi! Încep evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și VI-a
  • Mișcare suprinzătoare la Kremlin. Putin l-a exclus pe Şoigu din noul guvern/Cine preia șefia Ministerului Apărării
  • Ciolacu, ironic la adresa lui Geoană: Am crezut că domnul Geoană se ocupă cu războaiele, nu cu lansări de cărţi
  • Horoscop 13 mai 2024 – Mentalitatea voastră puternică duce adesea la propriul punct de vedere
  • Alege ce citești
  • Campania electorală, între isterie și profesionalism
  • Au votat Legea offshore pentru eoliene și acum cer protecția ecosistemului marin
  • Prețul petrolului, la cheremul bancherilor centrali?
  • Exit mobile version