Cauta

Continuă negocierile pentru noul guvern. Ce minister-cheie ar putea primi UDMR

(sursa foto: facebook/Guvernul României)

În plină perioadă de negocieri, pentru Guvernul pe care a fost desemnat să-l formeze Nicolae Ciucă, s-a aflat, pe surse, e drept, că liberalii ar lua în calcul varianta ca portofoliul Fondurilor Europene să treacă la UDMR.

O decizie nu a fost anunțată, încă, oficial, urmând să mai aibă loc discuții.

Vă amintim că în Guvernul Cîțu, UDMR a avut, pe lângă postul de vicepremier, care i-a revenit chiar liderului formațiunii, Kelemen Hunor, trei ministere – al Mediului, Dezvoltării și al Tineretului și Sportului.

„În continuare, ne uităm la opţiuni şi vom continua discuţiile atât cu USR şi cu ceilalţi parlamentari din Parlamentul României, pentru a vedea care sunt condiţiile în care ar vota un guvern minoritar. (…) În acest moment avem mandat doar pentru un guvern minoritar, PNL-UDMR, cu susţinere în Parlamentul României”, a declarat Florin Cîţu, în cursul zilei de marți, 26 octombrie.

Cioloș, după discuțiile cu Ciucă: Poziţia noastră este neschimbată şi am comunicat asta premierului desemnat

Pe de altă parte, vă amintim că premierul desemnat Ciucă a avut, în cursul primei zile din această săptămână, discuții cu liderul USR, la finele cărora Dacian Cioloș (fost premier desemnat) a anunțat concluziile, în fața presei.

„Domnul Ciucă mi-a prezentat mandatul pe care îl are – de căuta o majoritate sau o susţinere în Parlament pentru un guvern minoritar şi un program de guvernare de criză. Sentimentul meu a fost că a fost o întâlnire mai mult de formă, pentru că domnul premier ştia care este poziţia USR. Poziţia noastră este neschimbată şi am comunicat asta domnului premier desemnat.

Din punctul nostru de vedere, dacă asta ar fi fost soluţia pentru România, un guvern minoritar cu un program de criză, acest lucru putea fi deja decis în urmă cu o săptămână, pentru că noi am făcut această propunere în Parlament – un guvern minoritar și un program de criză. Și din ceea ce mi-a spus domnul Ciucă, nu sunt diferenţe mari între ceea ce noi am propus săptămâna trecută în programul de guvernare şi ceea ce intenţionează să propună acum guvernul dânsului”, a declarat Cioloș, după discuția cu noul premier desemnat.

Ultimele stiri

  • Nicușor, Ursula și un centru de glume proaste la Constanța
  • Petrolul a apropiat Rusia, China și India
  • De ce țările în curs de dezvoltare renunță la datoriile în dolari
  • Ce trebuie să facă europenii ca să înțeleagă deciziile președintelui Statelor Unite
  • Șocuri provocate de Trump. Investitorii care se feresc de America
  • Alianța Putin-Xi scoate în evidență fracturile occidentale
  • Palmer s-a dat drept Fabrizio Romano și s-a „transferat” pe 450 de milioane!
  • Scandări împotriva românilor, la Budapesta. „Român împuțit”
  • Aurul, galop de sănătate. Nou record
  • Aceeași mizerie cu alt parfum
  • Exit mobile version