Cauta

Cîțu atacă la CCR majorarea pensiilor cu 40%! Niciodată în mandatul meu!!!

Cîțu atacă la CCR majorarea pensiilor cu 40%! Niciodată în mandatul meu!!!

Nici bine nu a trecut de Parlament rectificarea bugetară, că ministrul Finanțelor a și avut o primă reacție pe această temă de interes pentru români, anunțând că proiectul va ajunge pe masa judecătorilor constituționali.

Florin Cîțu a pus accent pe sursa de finanțare, amintind că liberalii au încercat să retrimită la Comisie proiectul de rectificare bugetară. ”În primul rând că Parlamentul României, conform Constituției și conform legislației în vigoare, trebuia să ofere sursa de finanțare atunci când a făcut aceste amendamente. (…) În acest moment nu există surse de finanțare, așa cum a trecut acest proiect de lege. Sunt două lucruri pe care vreau să le spun. Anul acesta, Guvernul PNL a crescut pensiile cu cea mai mare sumă cu care au fost crescute vreodată, într-o perioadă de criză economică, 177 de lei, și este tot ceea ce se poate face în acest an”, a susținut Cîțu, într-o intervenție telefonică la postul B1 TV, la scurtă vreme după votul din Parlament.

Șeful de la Finanțe a subliniat cât se poate de clar că liberalii se vor adresa Curții Constituționale. ”Această rectificare bugetară, care include pe lângă majorarea punctului de pensie și alte cheltuieli, e vorba de aproape 6 puncte procentuale din PIB cheltuieli suplimentare, vom ataca la CCR. Nu suntem iresponsabili. Nu vom arunca țara în aer. Dar ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României, această grupare infracțională reprezintă un act de agresiune la stabilitatea economică a României și vă aduc aminte că în 2008 aceeași majoritate toxică a făcut același lucru cu salariile profesorilor și după aceea România a intrat într-o criză profundă economică ani de zile. Nu vom permite așa ceva, nu vom arunca România în criză”, a mai declarat Cîțu, marți după-amiază.

Ce a decis Parlamentul

Reacția ministrului Finanțelor a venit la scurtă vreme după ce Parlamentul a votat proiectul legii rectificării bugetare, cu amendamentul propus de PSD în privința majorării pensiilor cu 40%, și nu cu doar 14% cum intenționa Guvernul.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost adoptat cu 242 de voturi pentru, 147 împotrivă. Au fost ]nregistrate 11 abţineri, fiind și un parlamentar care nu şi-a exprimat votul, din câte a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, de la tribuna sălii.

De asemenea, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.136/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat a trecut cu 246 de voturi pentru, 142 împotrivă şi 16 abţineri.

Ultimele stiri

  • Aleksandr Lukaşenko, şah-mat liderilor europeni. Decretul pe care l-a semnat schimbă paradigma pe front
  • „Mascaţii” au intrat peste cămătarii din Bucureşti. Au dat bani împrumut cu dobânzi cuprinse între 20% și 100%
  • Primarii USR și-au crescut propriile salarii, în detrimentul proiectelor pentru cetățeni
  • Avertizare meteo de ultimă oră! Capitala, sub COD GALBEN de averse, vânt și grindină!
  • Jucătoarea de tenis care are mai mulți bani decât Nadal și Federer la un loc
  • S-a fâsâit și Green Deal. Statele bogate au bătut recordurile la achiziții de mașini poluante
  • Mbappe dă în judecată PSG! Proces cu o miză de 80 milioane euro!
  • Se clatină sistemul: tinerii europeni aleg extrema dreaptă
  • Sancțiunile impuse Rusiei nu au niciun impact în afara Occidentului
  • O lecție din lumea spionajului
  • Exit mobile version