Cauta

Ce spune ministrul Muncii despre majorarea salariilor parlamentarilor. „Ăsta este adevărul acum”

(sursa foto: Marius Budai/Facebook)

La câteva zile după votul din Senat, legat de creșterea salariilor parlamentarilor, ministrul Muncii a venit cu unele precizări. „Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum” – susține Marius Budăi. Asigurările ce vin de la social-democratul aflat la conducerea Ministerului Muncii apar după ce și partidul din care face parte oficialul guvernamental transmisese că „PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor”.

Nu au crescut veniturile demnitarilor. Să punem adevărul acolo unde este. A fost o discuție pe un amendament, pe care eu personal nu l-am văzut, la Senat. Am văzut poziția fermă a lui Marcel Ciolacu.

Deci la momentul actual când vorbim demnitarii nu au salariile crescute. Şi nu le vor avea”, a declarat Budăi, la Antena3.

Budăi: Nu avem majorate salariile şi nu le vom avea nici în viitorul apropiat

Ministrul a continuat cu explicațiile lăsând să se înțeleagă că parlamentarii nu vor avea salariile mărite. „Oamenii au fost informați eronat voit de alți politicieni. Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum.

Adevărul este unul simplu: astăzi nu avem majorate salariile şi nu le vom avea nici în viitorul apropiat.

În actuala sesiune parlamentară, care înseamnă până la 31 decembrie, salariile demnitarilor nu se vor majora. Şi dacă încălzește pe cineva nici pe următorii 20 de ani”, a mai declarat Budăi.

Precizări oficiale: „PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor”

Nu sunt singurele precizări venite de la nivelul formațiunii social-democrate pe acest subiect. „PSD va propune în cadrul Coaliției de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.

Dacă în privința acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor și altor șefi de instituții publice o astfel de măsură ar fi neadecvată, în actualul context economic.

De altfel, la votul din Senat, PSD a atras atenția asupra acestui aspect chiar prin intervenția liderului grupului senatorilor social-democrați, Radu Oprea: „Propunerea Partidului Social Democrat în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul „C” [respectiv punctul care se referă strict la aleșii locali]”, au transmis, încă de zilele trecute, reprezentanții partidului condus de Marcel Ciolacu, într-un comunicat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version