Cauta

Ce nume avansează Dîncu drept posibil candidat al PSD-ului la prezidențiale: „Are toate atributele” – VIDEO

(sursa foto: Facebook/Vasile Dîncu)

Liderul Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, e de părere că „în acest moment” Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și șeful formațiunii social-democrate, este persoana potrivită pentru a candida din partea PSD la fotoliul de la Cotroceni.

Fostul ministru al Apărării a început prin a spune că nu-l bate gândul să candideze la președinție la viitoarele alegeri. „Cu siguranță că nu voi candida, nici nu cred că aș avea șanse, (…) am un alt proiect de viață”, a spus Dîncu, joi seară, la postul B1 TV.

Mai mult, a declarat că speră ca România să ajungă să aibă un președinte de stânga, „după 20 de ani de dreapta”.

La un moment dat, șeful Consiliului Național al PSD a fost întrebat dacă Marcel Ciolacu are profil de prezidențiabil. Iar fostul ministru a pornit chiar de la o afirmație a lui Ciolacu, din care reieșea că n-ar fi tentat de fotoliul de la Cotroceni. Și anume de la declarațiile pe care le făcuse liderul PSD, în urmă cu aproape două săptămâni, care susținuse, între altele, următorul lucru: „99,9% nu cred că voi candida la funcția de președinte” – VEZI mai multe AICI.

Dîncu: „Cred că în acest moment este candidatul nostru”

„În momentul acesta, Marcel Ciolacu spune că nu va candida şi este sincer când spune că nu va candida, pentru că el spune că în acest moment un preşedinte al PSD-ului nu poate să câştige acel plus de care avea nevoie pentru ca să facă o majoritate.

Eu cred că până ce vom găsi, să zicem, alte soluţii, sau dacă vom căuta alte soluţii, Marcel Ciolacu a început, şi prin ideea de toleranţă pe care o are, printr-un anumit tip de implicare diferit decât alţi preşedinţi din spaţiul politic, cred că în acest moment este candidatul nostru”, a declarat Dîncu, joi seară.

„Trebuie să ai tot partidul în spatele tău”

Acesta a continuat prin a spune că din punctul de vedere al social-democraților, Ciolacu ar avea toate atributele pentru o candidatură la cea mai înaltă funcție în stat. „El spune că vom face alegeri interne, că aceste alegeri interne o să stabilească mai bine, dar să vedem dacă vom avea alternative. Dar în acest moment el are, din perspectiva noastră, are toate atributele, pentru că îţi trebuie un lucru ca să fii candidat: în primul rând trebuie să ai tot partidul în spatele tău.

Ceea ce reuşeşti să faci pe lângă asta este un plus, dar în acel moment trebuie să ai, în primul rând, acest lucru pentru că, de exemplu, alţi candidaţi care ar putea să fie ar putea să nu aibă acest element esenţial şi totuşi PSD în momentul ăsta are aproape 40% din electorat”, mai susținut Dîncu.

Ultimele stiri

  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Exit mobile version