Cauta

CCR s-a pronunțat la sesizarea premierului. Florin Cîțu, la mâna Parlamentului

CCR s-a pronunțat la sesizarea premierului. Florin Cîțu, la mâna Parlamentului - Ziarul National

CCR s-a pronunțat la sesizarea premierului. Florin Cîțu, la mâna Parlamentului

Curtea Constituțională a decis marți să admită sesizarea Guvernului privind moțiunea de cenzură, au declarat surse din cadrul Curții Constituționale. Moțiunea merge însă mai departe.

În cadrul ședinței care a durat aproximativ o oră, judecătorii CCR au admis sesizarea Guvernului, și anume că există un conflict juridic între Guvern și Parlament. Moțiunea merge mai departe, deoarece deciziile Curții se aplică pentru viitor.

Decizia a fost luată în unanimitate, dar a fost luată nu pe baza motivului invocat de Executiv, care a reclamat modul în care s-au depus semnăturile. CCR a stabilit că depunerea semnăturilor e treaba Parlamentului, nu a Curții.

Moțiunea va fi dezbătută în Parlament

Curtea a stabilit că Parlamentul trebuia să comunice Guvernului moțiunea de cenzură în ziua în care aceasta a fost depusă, dar ea își va urma cursul. Parlamentul urmează să dezbată moțiunea și să o voteze cu respectarea exigențelor constituționale, recomandă CCR.

Guvernul a sesizat pe 8 septembrie Curtea Constituțională pentru un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern pe tema moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.

„Vă anunț că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională pentru conflict juridic între Guvern și Parlamentul României. Există dubii și în modul la care au fost depuse aceste semnături. (…) Vom sesiza Curtea Constituțională, trebuie să se pronunțe dacă Parlamentul respectă Constituția, până la urmă este singura instituție care se pronunță asupra respectării Constituției”, afirma, atunci, Florin Cîțu.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version