Cauta

Basescu, la Congresul Avocatilor: Daca ma uit la justitia din 2000 si justitia din 2014, puteti fi mandri de progrese

Desi a sustinut ca in Romania e nevoie de o „cultura a justitiei”, si ca inca exista „prea multe institutii care nu pun in aplicare hotararile judecatoresti”, de la Parlament pana la administratiile locale, presedintele Basescu a tinut, totusi, sa laude progresele facute de acest domeniu, in ultimii ani.

„Astazi avem in vigoare toate cele patru coduri si, privind la efectele aplicarii, in mod deosebit a Codului Penal, fara a fi concluziv, observ ca justitia din Romania se modernizeaza, se apropie de realitatile democratice si, mai ales prin modul de desfasurare a actului de justitie, este absolut comparabila cu ce se intampla in statele Uniunii Europene”, a declarat presedintele, vineri, la Congresul Avocatilor.

Considerand ca lucrurile merg intr-o directie buna, din pucntul de vedere al Justitiei, pilonul esential al unui stat democratic, Traian Basescu a subliniat progresele reusite de cei care lucreaza in acest domeniu, pe parcursul ultimei decade. „Dar, indiscutabil, daca ma uit la justitia din 2000 si justitia din 2014, eu zic ca toti – avocati, procurori si judecatori – puteti fi mandri de progresele pe care le-a inregistrat actul de justitie in Romania”, a evidentiat liderul de la Cotroceni, precizand ca, in opinia sa, cea mai dificila parte a actului de justitie o reprezinta relatia avocat-client.

 

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Jocuri de putere la Moscova. Începe marea epurare?
  • Exit mobile version