Cauta

Avertisment pentru Ludovic Orban și ”păpușarii lui”: ”De ce nu ni s-ar permite nouă, simpli muritori?”

Avertisment pentru Ludovic Orban și ”păpușarii lui”: ”De ce nu ni s-ar permite nouă, simpli muritori?” (sursa foto: Facebook)

Pe fondul recentului atac venit din direcția șefului Executivului la adresa Curții Constituționale, Ludovic Orban fiind auzit făcând referire, într-o emisiune TV, la o decizie ”abracadabrantă” a CCR-ului, dar și la ”politrucii de acolo”, liderul ALDE îi atrage atenția premierului asupra felului în care poate să ajungă, de fapt, să fie perceput mesajul său.

”Un nou atac suburban la adresa Curții Constituționale! Da, tot din partea lui Ludovic Orban care și-a făcut un obicei ca ori de câte ori nu îi convine o decizie a CCR, a Avocatului Poporului sau justiției române să conteste aceste instituții și să amenințe cu schimbarea lor dacă va câștiga puterea absolută”, remarcă, vineri, Călin Popescu Tăriceanu, într-un mesaj transmis prin intermediul Facebook.

foto: Facebook

Fostul președinte al Senatului aduce în discuție principiul bumerangului, lansând, practic un avertisment care să ajungă la urechile premierului, totodată, lider al PNL. ”Ce nu înțelege Ludovic și păpușarii lui este că această atitudine se întoarce ca un bumerang împotriva lui și a guvernului pe care îl conduce. Pentru că dacă oamenii văd că Prim-ministrul critică sau chiar refuză să respecte deciziile CCR și ale altor instituții, atunci li se pare normal ca, la rândul lor, să nu respecte deciziile pe care Orban și guvernul lui le iau. În fond dacă i se permite unui Prim-ministru să încalce legile și bunul simț, de ce nu ni s-ar permite nouă, simpli muritori?”, se întreabă Tăriceanu.

Declarația premierului

Aflat, joi seară, într-o emisiune TV, premierul a făcut mai multe declarații, printre cele mai sonore fiind cea referitoare la Curtea Constituțională, forul condus de către judecătorul Valer Dorneanu. ”

Să spun câteva cuvinte despre decizia CCR, care mi se pare abracadabrantă, care mi se pare o încălcare flagrantă a Constituției de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituției. Trebuie schimbat ceva, nu se mai poate așa cu asemenea… Trebuie schimbată componența CCR, trebuie eliminați politrucii de acolo. Trebuie să intre numai magistrați cu cariere serioase în spate, nu oameni care au făcut politică și care sunt numiți acolo ca să răspundă la comenzi politice”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.

Ultimele stiri

  • Dezastru în urma prăbușirii unui panou publicitar: 12 morți și zeci de răniți, în India/Imagini dramatice – VIDEO
  • Cutremur în România, marți dimineață, 14 mai
  • Cine e candidatul la Primărie care a scos vaca la păscut, în București: „Dacă ne-am lua după actualul primar al Sectorului 5, am zice că…” – VIDEO
  • Cinci copii au ajuns în stare gravă la spital. Minorii, spălaţi cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor
  • SUA: „Remanierea militară din Rusia arată că Putin este disperat”
  • Primul mesaj al lui Florin Piersic de la internare
  • Protest la Guvern! Ciolacu: „Mi-ar plăcea să mă implic”
  • Gardurile verzi din sectorul 4 s-au transformat în adevărate grădini pe verticală
  • Poza Zilei
  • Horoscop 14 mai 2024 – Ai putea pune mai multă energie în înțelegerea de sine
  • Exit mobile version