Cauta

Atac al unui vicepreședinte PNL la adresa șefului ANRE: „Este unul dintre responsabilii crizei facturilor umflate”

Atac al unui vicepreședinte PNL la adresa șefului ANRE: „Este unul dintre responsabilii crizei facturilor umflate” - Ziarul National

Atac al unui vicepreședinte PNL la adresa șefului ANRE: „Este unul dintre responsabilii crizei facturilor umflate” (sursa foto: facebook/Gigel Știrbu)

În timpul în care românii care s-au trezit cu facturi cât casa de mari, la energie sau la gaze, se gândesc cum o vor scoate la capăt cu această problemă stringentă, un deputat aflat în structura de conducere a PNL-ului arată cu degetul în direcția șefului Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță.

E vorba despre vicepreședintele PNL, Gigel Știrbu. Care l-a luat la întrebări, prin intermediul unei rețele de socializare, pe fostul deputat social-democrat ajuns între timp în fotoliul destinat președintelui ANRE. „Dumitru Chiriță, șeful A.N.R.E. , instituția care protejează consumatorii casnici si industriali de lăcomia distribuitorilor de energie și gaze, este unul dintre responsabilii crizei facturilor umflate din țara noastră.

Cum este posibil domnule Chiriță să nu mișcați un deget? În plus ați mai fost și deputat PSD în 4 mandate și știați încă din primăvară ce va urma și nu ați protejat consumatorii de abuzurile pe care le avem astăzi”, susține Gigel Știrbu, într-o postare făcută joi seară tîrziu, pe pagina sa de Facebook.

Vicele PNL: „Dacă vă e așa largă basca ce mai stați pe scaunul acela?”

Știrbu nu trece cu vederea leafa considerabilă a șefului ANRE, una de ordinul miilor de euro. Și în acest context, îl îndeamnă să își facă, așa cum trebuie treaba, în caz contrar să renunțe la funcție. „La salariul modic de 11.500 € pe lună pe care îl primiți ca să păziți piața energiei, nu ați reușit nici măcar o informare a consumatorilor asupra liberalizării pieței de energie electrică, nu ați sancționat exemplar niciun furnizor, nicio companie, decât cu sume mult prea mici raportat la profiturile uriașe ale companiilor!

De ce nu vă faceți treaba? De ce nu acționați în interesul consumatorilor? Unde este responsabilitatea Presedintelui A.N.R.E., unde este monitorizarea și punerea în aplicare a normelor referitoare la responsabilitățile furnizorilor de pe piață?

Ne avertizați că” Nu o să mai putem asigura energia electrică la nevoile de consum!” Jenant, rușinos! Dacă vă e așa largă basca ce mai stați pe scaunul acela? Plecați acasă sau faceți-vă treaba așa cum trebuie!”, tună liberalul.

Între timp, în dimineața de vineri, 14 ianuarie, ANRE a anunțat ce sancțiuni au fost dispuse în urma acțiunilor de control începute în 12 ianuarie la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale. E vorba de două amenzi – vezi detalii AICI.

Ultimele stiri

  • Vin ninsorile peste România. Meteorologii ANM anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară, sub cod galben
  • Generalii care dispar: anatomia unei mortalități atipice în elita militară rusă
  • Ce sancțiuni vor primi medicii care răspândesc informații false și teorii conspiraționiste în spațiul public
  • Suveraniștii fac calcule. Se întâlnesc marți pentru a vedea câte semnături au pentru inițierea suspendării președintelui Nicușor Dan
  • A nins în Arabia Saudită, după 30 de ani. Dunele de nisip s-au transformat în pârtii pentru săniuș VIDEO
  • Crăciun de poveste în Maramureș: pensiunile se pregătesc de marea Sărbătoare. Turist străin: „Sunt multe lucruri care m-au impresionat”
  • Sărbători cu buget redus! Produsele care s-au ieftinit și cu 50%, înainte de Crăciun
  • Noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea graniței cu România. Mesaj RO-Alert în județele Tulcea și Galați
  • Ce prevede ”Ordonanța trenuleț” 2026. Guvernul pregătește noi măsuri fiscale de ”relansare economicǎ” pentru anul viitor
  • Impozitul pe mașinile hibride crește semnificativ. Cât vor plăti proprietarii din 2026
  • Exit mobile version