AcasăNewsCriza facturilor uriașe la energie și gaze. ANRE a dat amenzi pentru...

Criza facturilor uriașe la energie și gaze. ANRE a dat amenzi pentru neaplicarea schemei de sprijin/Ce societăți s-au ales cu sancțiuni

Criza facturilor uriașe la energie și gaze. ANRE a dat amenzi pentru neaplicarea schemei de sprijin/Ce societăți au fost sancționate

Situația facturilor uriașe la gaze și curent electric cu care s-au trezit unii români continuă să fie în atenția nu doar a oamenilor care s-au luat cu mâinile de cap când au văzut sumele trecute pe hârtiile primite la cutia poștală, ci și a autorităților.

Mai nou, s-au aflat primele decizii luate de la nivelul Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în urma controalelor începute zilele trecute la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale.

Și anume faptul că ANRE a sancționat Electrica Furnizare și Gaz Vest. Totul, pentru neaplicarea schemei de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, din câte se precizează, vineri, 14 ianuarie, într-un comunicat transmis de către reprezentanții Autorității.

Ce s-a constatat

„ANRE a finalizat parțial acțiunile de control demarate în data de 12.01.2022 la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale.

Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societățile ELECTRICA FURNIZARE și GAZ VEST, nu au aplicat clienților beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienților finali beneficiari ai schemei”, se precizează în comunicat.

Ce valoare au amenzile

Astfel, atât societatea Electrica Furnizare, cât și Gaz Vest au fost sancționate fiecare cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei, indică aceeași surse. Și nu s-au decis doar amenzi. „Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin”, anunță ANRE.

Reprezentanții Autorității dau asigurări că aceste acțiuni de control la furnizorii de energie electrică și gaze naturale continuă.

432 afisari

1 COMENTARIU

  1. amenzi la misto , anre este impanzit de curve pesediste care una spun la tv si alta fac dupa cum se vede

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger