Acasă Blog Pagina 769

Încă o lovitură încasată de dolarul american: Argentina va plăti în yuani importurile din China

Dolarul american mai încasează o lovitură puternică. Urmând exemplul celuilalt gigant sud-american, Brazilia, și guvernul Argentinei a anunțat că va plăti în yuani importurile din China.

Argentina va începe să plătească importurile chineze în yuani mai degrabă decât în dolari, a anunțat ministrul Economiei, potrivit Reuters.

Dolarul, scos de pe piață

Astfel, în aprilie, își propune să plătească aproximativ 1 miliard de dolari din importurile chinezești în yuani în loc de dolari, iar ulterior aproximativ 790 de milioane de dolari din importurile lunare vor fi plătite în yuani, se arată într-un comunicat al guvernului.

Citiți și:
Dolarul intră la apă

Dolarul american, îngenuncheat. Două mari economii mondiale renunţă la tranzacţiile comerciale în această monedă

Fondul Monetar Asiatic, sabia scoasă de China și Rusia în războiul cu dolarul american

Anunțul ministrului Economiei

„În urma acordului cu diferitele companii, Banca Populară a Chinei şi Banca centrală argentiniană, am reeşalonat instrumentul de plată de peste 1,04 miliarde de dolari pentru această lună, pentru importurile din China”, a anunţat ministrul Economiei, Sergio Massa, alături de ambasadorul chinez la Buenos Aires, Zou Xiaoli, potrivit agenției AFP, preluată de boursorama.com.

Această renunțare la dolar în tranzacțiile cu China „îmbunătățește perspectivele rezervelor nete ale Argentinei” și „ne permite să menținem nivelul de activitate, volumul importurilor, ritmul schimburilor comerciale între” cele două țări și „nivelurile de funcționare economică de care Argentina are nevoie”, a adăugat el.

AMERICA AMENINȚĂ CU BOMBA ATOMICĂ! Joe Biden: „Am autoritate absolută de a lansa o armă nucleară”

Statele Unite și Coreea de Sud și-au reafirmat alianța miercuri, 27 aprilie, în timpul vizitei președintelui sud-coreean, Yoon Suk Yeol, la Washington.

Submarinele americane cu arme nucleare vor relua vizitele în Coreea de Sud pentru prima dată în 30 de ani, titrează The Guardian.

Un posibil atac nuclear nord-coreean va primi un „răspuns rapid, copleșitor și decisiv”. Președintele sud-coreean a spus că răspunsul va include și arme nucleare ale SUA.

Biden se laudă că are „autoritate absolută de a lansa o armă nucleară”

Avertismentul pentru regimul Kim vine după ce Yoon și Biden au transmis o declarație comună pentru marcarea celei de-a 70-a aniversări a alianței dintre cele două țări.

„Un atac nuclear nord-coreean împotriva SUA sau partenerilor săi este inacceptabil și va rezulta în sfârșitul oricărui regim a făcut acest lucru”, a spus Biden, conform aceleiași surse.

„Am autoritate absolută, singura autoritate, de a lansa o armă nucleară, dar această declarație înseamnă că ne vom consulta cu aliații noștri dacă e nevoie de vreo acțiune” – Joe Biden

Vizita lui Yoon la Washington și declarația vin într-o perioadă de nervozitate tot mai mare în Coreea de Sud cu privire la arsenalul nuclear nord-coreean.

Administrația Biden încearcă să-i asigure pe sud-coreeni de angajamentul american față de alianță, pe fondul semnelor că Nordul avansează rapid în programele sale militare, în ciuda sancțiunilor care durează de ani de zile.

UPDATE Barcă scufundată în Lacul Siutghiol! Intervenție contracronometru a salvatorilor – VIDEO

0

Alertă la Constanța, joi dimineață! Pompierii au fost mobilizați de urgență. Totul după ce o barcă s-ar fi scufundat în Lacul Siutghiol. Intervin la fața locului și mai mulți scafandri.

UPDATE: Informații de ultimă oră indică faptul că barca a fost adusă la țărm de către scafandrii care au intervenit la fața locului. Din datele existente până la momentul de față nu au fost găsite victime.

Se ia în calcul varianta ca barca – una veche, din câte se poate observa din imaginile surprinse la fața locului – să se fi desprins de la mal.


Din primele informații, pompierii din Constanța intervin pe lacul Siutghiol, unde o barcă pescărească s-a scufundat.

Conform informațiilor venite de la ISU Constanța, pompierii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la o barcă pescărească scufundată pe jumătate în Lacul Siutghiol, la circa 200 de metri de mal.

Intervenție în desfășurare

În cazul de față se intervine cu o autospecială de stingere, însă la fața locului vor pleca și 7 scafandri.

Nu se cunosc date, până la momentul de față, despre eventuale victime. Intervenția e în plină desfășurare.

Revenim cu detalii!

Jurnalist italian, rănit în Herson. „O durere infinită”

Informații dramatice vin din Ucraina. Un jurnalist italian a fost rănit la umăr, iar interpretul său ucrainean a fost ucis. Ziaristul a făcut mărturisiri cutremurătoare.

Jurnalistul italian Corrado Zunino, trimis special în Ucraina al cotidianului „La Repubblica”, a fost rănit în urma unei ambuscade a lunetiştilor ruşi, în zona oraşului Herson din sudul Ucrainei.

Interpretul ucrainean care-l însoţea, Bogdan Bitik, a fost ucis, relatează miercuri agenţiile AFP şi EFE.

Jurnalistul a anunțat că a fost rănit la umărul drept. „Acum merg dinspre Herson către Odessa. Sunt bine, am o rană la umărul drept, atins de glonţul care l-a lovit pe marele meu prieten Bogdan. Cred că a murit, la începutul podului Herson. O durere infinită. Avea jacheta inscripţionată cu cuvântul „Press”” peste vesta antiglonţ, a scris jurnalistul italian pe Twitter.


Mărturie cutremurătoare: L-am văzut pe Bogdan la pământ, nu se mişca

Ziaristul a fost dus la spital, în Herson. Iată ce a relatat apoi telefonic despre desfăşurarea incidentului: „Am fost atinşi (de glonţ), l-am văzut pe Bogdan la pământ, nu se mişca, eu m-am târât în afara liniei de foc. Am alergat până când m-am prăbuşit pe un automobil civil. Aveam sânge pe mine, m-au dus la un spital din Herson”.

Publicația „La Repubblica” a anunţat că interpretul ucrainean a fost ucis. Însă corpul său nu a fost recuperat din cauza prezenţei lunetiştilor ruşi în zonă.

Episodul dramatic a avut loc la intrarea pe podul principal din Herson care traversează fluviul Nipru, într-o zonă de contact între trupele ruse şi cele ucrainene după ce armata rusă s-a retras în noiembrie de pe malul de vest al Niprului şi a stabilit o linie defensivă pe malul de est, de cealaltă parte a barierei naturale reprezentate de acest fluviu.

Totul Verde. S.A. invită bucureștenii în parcurile amenajate de Sectorul 4

0

Apropierea mini-vacanței de 1 Mai a băgat autoritățile în priză! Se intensifică operațiunile de curățenie în București, vizate fiind, în primul rând, parcurile, locuri ce vor fi vizitate cu precădere! Cel puțin, așa se prezintă situația în sectorul 4, acolo unde echipele Totul Verde. acționează la capacitate maximă!

Parcul Lumea Copiilor a fost, deja, gazdă pentru două evenimente în weekend-ul trecut, întâlnirea Trabantiștilor și inițiativa Itsy Bitsy ”SuperEroi pentru Viață”, iar sâmbăta aceasta, pe 29 aprilie este gata să-i primească pe cei cu Retroparada Primăverii.

Evenimentul reprezintă nu doar startul sezonului evenimentelor organizate de către Filiala București în acest an, dar și o bornă importantă în istoria Retromobil Club România care aniversează cu această ocazie 25 de ani de activitate. Așadar, startul acestei perioade de zile libere poate fi dat, pentru cei care rămân în București, de această spectaculoasă expoziție a mașinilor de epocă.

Tot pentru cei rămași acasă, parcurile din Sectorul 4 îi așteaptă pe vizitatori în condiții impecabile, mai ales că se anunță o vreme bună. Echipele Totul Verde pot fi văzute prin tot sectorul 4, promisiunea lucrătorilor fiind aceea de a asigura o curățenie desăvârșită în această perioadă!

Nu doar Lumea Copiilor se anunță a fi la înălțime! Aceleași condiții de maximă civilizație ne sunt promise a fi întâlnite și în Orășelul Copiilor, celălalt parc administrat de Sectorul 4, unde lumea este invitată să se relaxeze și să se destindă în aceste zile de primăvară autentică!

Poza Zilei

Ramona Olaru, prietena lamâilor…

Horoscop 27 aprilie 2023 – O zi excelentă în plan profesional

0

BERBEC

Este posibil sã fiți indispus din cauza unor dificultãți întâmpinate în plan sentimental. Relațiile cu prietenii pot avea de suferit dacã îi evitați. Dedicați-vã activitãților casnice precum reparațiile, mutarea mobilei, zugrãvit etc.

 

TAUR

Vã simțiți lipsit de energie și nu puteți termina o lucrare începutã mai demult. Nu este exclus sã primiți reproșuri din partea colegilor și chiar sã aparã tensiuni la locul de muncã. Nu provocați discuții în contradictoriu!

 

GEMENI

Sunteți nemulțumit de tot ce se petrece în jur și aveți tendința sã criticați pe toatã lumea. Temperați-vã spiritul critic, pentru cã riscați sã fiți considerat arogant. Nu este exclus sã întâmpinați dificultãți în relațiile sentimentale.

 

RAC

Resimțiți o stare generalã de nemulțumire și aveți tendința sã vã enervați din orice. Vã irita glumele celor din jur și vã aprindeți ușor, fie pentru cã partenerul de viațã a cheltuit prea mult, fie pentru cã nu gãsiți un obiect etc.

 

 

LEU

S-ar putea sã vã afecteze lipsa de corectitudine a unui partener de afaceri și vã pierdeți încrederea în el. Fiți prudent în tot ce faceți. Ar fi bine sã amânați eventualele decizii privind investițiile. O persoanã apropiatã vã roagã sã îi dați o mânã de ajutor.

 

FECIOARA

S-ar putea sã aveți divergențe cu partenerul de viațã din cauzã cã nu sunteți de acord cu schimbãrile pe care dorește sã le facã în casã. Pentru a evita o ceartã, țineți seama și de dorințele familiei. Ar fi bine sã evitați eforturile fizice și intelectuale intense.

 

 

BALANTA

Întâmpinați dificultãți în plan financiar și în relația cu persoana iubitã. Pãstrați-vã calmul și înarmați-vã cu rãbdare. Pentru a depãși mai ușor acest moment dificil țineți cont de sfaturile prietenilor apropiați și ale rudelor.

 

 

SCORPION

La locul de muncã sau în afaceri, un coleg sau un asociat v-ar putea da o veste în urma cãreia sunteți nevoit sã vã schimbați programul stabilit pentru azi. Starea de confuzie pe care o resimțiți este trecãtoare, așa cã nu vã îngrijorați.

 

 

SAGETATOR

S-ar putea sã fiți dezamãgit din cauzã cã un coleg de muncã sau un partener de afaceri încearcã sã vã discrediteze. Ar fi bine sã vã concentrați asupra problemelor importante sau urgente pe care le aveți de rezolvat.

 

 

CAPRICORN

Este posibil ca o rudã mai tânãrã sã vã cearã un împrumut. Se pare cã este vorba despre cheltuieli necesare în legãturã cu o activitate educativã. Amânați eventualele negocieri și luarea deciziilor importante în afaceri.

 

VARSATOR

Sunteți indispus dupã ce aflați cã o persoanã apropiatã are probleme de sãnãtate. Nu vã puteți concentra prea bine, așa cã amânați luarea deciziilor importante. Evitați discuțiile în contradictoriu cu o persoanã mai în vârstã.

 

PESTI

Chiar dacã aveți multe probleme de rezolvat azi, puteți fi optimist. Este de așteptat sã fiți într-o formã excelentã și aveți șanse mari sã realizați tot ce v-ați propus. Este posibil sã întâmpinați dificultãți în comunicarea cu colegii sau cu partenerii de afaceri.

Europa trece pe economie de război. ORDIN pe unitate: toți banii merg la INDUSTRIA DE ARMAMENT!

Europa trece pe economie de război și face asta taman într-o perioadă în care, după mai bine de doi ani de blocaje din cauza restricțiilor impuse în pandemia Covid-19, era nevoie de investiții și dezvoltare. În loc, Bruxellesul ne livrează, cu rânjetul specific uneltitorilor, zvonuri legate de iminența izbucnirii unui război cu Rusia.

Scenariul este unul clasic și miroase de la o poștă a regie proastă: Moscova este „balaurul” care amenință omenirea, dar pentru a avea pace în lume nu putem începe negocieri cu Putin, ci este nevoie să ne înarmăm. Arme, și mai multe arme, contracte de zeci, sute de miliarde de euro/dolari, moneda nu contează atât de mult, cât timp plata se face.

Și cine primește cea mai mare felie din „tortul” ăsta? Evident că puternica industrie de armament americană, care doar de pe urma mini-războiului din Ucraina a făcut rost de comenzi cât nu izbutise în toată perioada Războiului Rece.

Europa începe să (re)îndrăgească zăngănitul armelor, nu mai are urechi și interes pentru industrie și dezvoltare. De la momentul „Piața Maidan 2014” și efectele sale (anexarea Crimeei, în primul rând), în Est s-a dat drumul la înarmare. Polonia este în continuare națiunea cea mai interesată să-și construiască o armată de temut, după cum se mândrește presa locală și, totodată, remarcă analiștii militari, însă, vorba maghiarilor, de vreo doi ani România vine tare din urmă.

Și, pe când oamenilor de rând li se spune să strângă cureaua, iar autoritățile pregătesc măsuri de genul înghețării salariilor și a angajărilor în sistemul public, plus suprataxarea lefurilor mari, ca să privim doar în curtea noastră, la Bruxelles se circulă în delegații cu avionul privat, iar europarlamentarii trimiși acolo să ne apere interesele vorbesc despre renunțarea la mașini pe combustibil, totul în numele tranziției ecologice. Ce ecologie, când Europa caută și vrea război cu Rusia cu orice preț?!

Thierry Breton, comisarul european pentru Piața internă, bate în lung și-n lat „Bătrânul Continent” în căutare de obuze, nici vorbă să adune o „oaste diplomatică” pentru a negocia pacea în Ucraina. Ni se spune că Ucraina consumă aproape 5.000 pe obuze pe zi și nu e suficient, chiar dacă această cifră este mult mai mult decât poate produce toată industria europeană de armament, adică fabricile germane, franceze și spaniole împreună.

În context, Uniunea Europeană a adoptat, cam cu o lună în urmă, un plan prin care, la o adică, poate recurge la rezervele militare ca să sprijine armata lui Zelenski. Dar peste ce s-a trecut cu ușurință este precizarea că UE e gata să sprijine financiar pe producătorii de armament ca să accelereze producția, totul în numele solidarității cu poporul ucrainean, că nu e voie să spunem la ordinul Americii.

Iar dacă niciuna dintre aceste măsuri nu vor fi de ajuns, atunci Europa va face cumpărături din afară. Pentru cei care se întreabă ce înseamnă „cumpărături din afară”, răspunsul poate fi găsit răsfoind paginile de Internet dedicate puternicei industrii de armament americane, că doar nu va direcționa vreodată UE banii către alte conturi.

Frenezia cu care se fac contracte de achiziții de armament amintește de disperarea cheltuirii banilor publici în pandemia Covid-19 pe măști și vaccinuri. Dar, spre deosebire de nevoile apărute în criza sanitară, această nevoie, din păcate, va dura mai mult. Muzica armelor se aude pe tot Pământul, din Europa și până-n Africa, din Asia și până-n cele două Americi.

Cel mai recent raport al Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace, din Stockholm, arată că aceleași guverne naționale care vând gogoși cetățenilor despre conservarea climei și a biodiversității se aprovizionează în disperare cu arme, umflând conturile producătorilor din industri de profil. În 2022, cheltuielile pe înarmare au atins o valoare fără precedent de peste 2000 de miliarde de euro. Sau 2,2% din PIB-ul global. Iar cele mai mari creșteri provin din Europa, cu Germania, Franța, Grecia, Polonia, Croația, Slovacia, Spania, România și țările baltice în topul statelor care dau cei mai mulți bani pe înarmare, îmbogățind industria producătoare de armament. Ca o paranteză, Varșovia se mândrește că a încheiat un contract de 10 miliarde de dolari pentru 500 de lansatoare Himars de la Lockheed Martin (SUA).

Europa a încetat să mai caute dezvoltarea și, la fel ca-n anii ’30, a trecut pe economie de război. Continuarea, însă, o știm cu toții, căci armele sunt produse nu ca să stea în depozite, asta-i clar…

Ping-pong cu RCA-ul de stat. Decizia, amânată după rotativă

Deși premierul a promis transportatorilor că, până la sfârșitul lunii mai, vor avea RCA de stat, lucrul acesta nu se va întâmpla. De fapt, începe, din nou, ping-pong-ul între instituții, ultima variantă fiind cea a emiterii polițelor pe la începutul anului viitor și doar pentru 3-4% dintre români. Cum vine asta? Nimeni nu știe. Între timp, cele două falimente succesive de pe piața asigurărilor fac ravagii, atât în rândul service-urilor, care riscă să se închidă, cât și în rândul bugetelor personale ale românilor.

Când a promis transportatorilor că RCA-ul de stat va intra pe piață la sfârșitul lui mai, premierul Nicolae Ciucă a avut în minte fix data în care va zbura de la șefia Guvernului, astfel că nimeni nu-l va mai putea trage la răspundere. Cam în jurul aceluiași sfârșit de lună a lansat și ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, emiterea de polițe RCA de către CEC, pentru că și el știa că rotativa nu-l va mai găsi la conducerea instituției. În ce-l privește pe Câciu, acesta este ”recidivist” în promisiuni neacoperite, existând un parcurs asemănător al declarațiilor și termenelor pentru înființarea RCA-ului de stat și în 2022.

Acum, în cărți, a apărut și Poșta Română, care ar participa, alături de CEC Bank, la emiterea de polițe RCA, pe motiv de logistică, aparent, justificat. Iar termenul avansat mai nou este începutul anului 2024 și cu polițe pentru doar 3-4% dintre români. Și cum fac? Tragere la sorți? Ce mă nedumerește pe mine este această incapacitate de decizie și de acțiune a Guvernului, într-un moment extrem de dificil în economia românească. Cele două falimente răsunătoare, la care au contribuit, tacit, și instituțiile statului, au creat probleme sistemice, cu implicații în mai multe sectoare. În ce privește RCA-ul, mulți dintre păgubiții de la City care nu și-au primit banii de la FGA au fost nevoiți să tragă mașinile pe dreapta, neavând bani de reparații sau pentru achiziția unui autoturism nou. La fel se va întâmpla și cu păgubiții Euroins, ajungându-se la o scădere a numărului de mașini aflate în circulație. Poate că ăsta este și scopul, pentru reducerea emisiilor cerută de la nivelul UE.

Service-urile, în moarte clinică

Potrivit transportatorilor, în prezent sunt înregistrate 300.000 de dosare de daună la City Insurance și Euroins, cu o valoare totală a despăgubirilor de 600 de milioane de euro. Pentru service-uri, asta înseamnă faliment iminent. În plus, cei aproape două milioane de asigurați Euroins ar trebui să-și pună anunțuri în parbriz cu ”asigurat Euroins”, ca ceilalți să știe să se ferească. În cazul unui accident, niciun service nu își va asuma să repare pe credit, în speranța că va primi bani de la FGA peste 3 sau 4 ani. ”City și Euroins aveau 80% din piață. Dacă service-urile au reparat mașinile și nu și-au luat banii este clar că vor intra în faliment. La dosarele City, FGA a ajuns cu deconturile abia la februarie 2022. Adică într-un an și jumătate, Fondul a despăgubit doar trei luni”, ne-a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

70% din încasări, cheltuieli administrative

Transportatorii susțin că în Austria asigurătorii dau banii înainte la service-uri și se decontează ulterior. ”Polița de asigurare e mai scumpă în România decât în Austria, iar la ei ora de manoperă este dublă față de la noi. Dar asigurătorii arată cu degetul spre noi, deși în România firmele de asigurări au cele mai mari cheltuieli administrative din Europa. Valoarea totală a daunelor pe care le plătesc asigurătorii din România este de 30% din încasări, păi cu restul de bani ce fac? Iar ei nu plătesc nici pe ăia 30%, că suntem nevoiți să mergem în instanță să ne recuperăm banii”, ne-a mai precizat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

Bătaie în parcarea unui supermarket din Ploieşti. În scandal s-a folosit și un spray lacrimogen/Trei dintre protagoniști, reținuți

15

Un scandal ce a avut loc în parcarea unui magazin din municipiul Ploiești a ajuns să fie investigat de către oamenii legii. S-a lăsat cu rețineri, în urma incidentului în care au fost implicate nu mai puțin de patru persoane.

Trei bărbaţi şi o femeie s-au luat la bătaie în parcarea unui supermarket din municipiul Ploieşti, unii dintre cei implicaţi în scandal folosind un spray iritant lacrimogen, dar şi un cuţit, potrivit news.ro. În urma episodului violent, trei dintre cei patru au fost duşi la spital, dar nu au rămas internați. Trei dintre scandalagii au fost reținuți.

Bătaia a avut loc în după-amiaza zilei de marți, în jurul orei 15. S-a întâmplat în parcarea unui supermarket din zona de vest a Ploieştiului. O femeie a pus mâna pe telefon și a apelat 112, cerând intervenţia autorităţilor.

Polițiștii au făcut cercetări

Lesne de înțeles, oamenii legii au mers la fața locului pentru a afla ce s-a întâmplat. Doar că protagoniștii scandalului nu mai erau acolo. Chiar și așa, s-au făcut cercetări. Așa s-a stabilit că, pe fondul unor discuţii mai vechi, între cele patru persoane a izbucnit un conflict. De la vorbe, scandalul între cei patru a degenerat și s-a ajuns la agresiuni.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde nu au mai fost depistate persoanele implicate, din verificări, stabilindu-se faptul că pe fondul unor discuţii mai vechi, între patru persoane, a izbucnit un conflict verbal care ulterior a degenerat, acestea agresându-se reciproc, folosind un spray iritant lacrimogen şi un obiect tăietor-înţepător”, informează, miercuri, Poliţia judeţeană Prahova.

Femeia și doi dintre bărbați au ajuns la spital

Conform sursei citate, poliţiştii i-au identificat la scurt timp pe cei implicaţi în scandal. Este vorba despre trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 29 de ani, doi din Ploieşti şi unul din Capitală, şi o femeie în vârstă de 29 de ani, din Ploieşti.

Doi dintre bărbaţi şi femeia au suferit vătămări corporale, în urma altercaţiei, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, dar nu au rămas internaţi.

În cazul de față s-au dispus trei rețineri

Ce a urmat apoi? Protagoniștii scandalului au ajuns în fața oamenilor legii, pentru a da explicații despre ce s-a întâmplat. Toți cei patru au fost duşi la poliţie, pentru audieri. Trei dintre ei, inclusiv femeia, fiind reţinuţi, informează aceeași sursă.

Miercuri, acesția vor fi prezentaţi procurorului de caz cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive, fiind acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.

Eșec pe plan extern al Guvernului. România a ratat toate obiectivele: Schengen, Bâstroe și stoparea importurilor din Ucraina

Dezghețarea relațiilor cu Austria, despre care pomenea ministrul Lucian Bode, nu este decât o altă palmă dată României și o punere definitivă la colțul milogilor. Vizita austriacă, la insistența autorităților române, a pus punct intrării în Schengen a țării noastre, clar și fără echivoc. Canalul Bâstroe, un alt eșec al diplomației române, se adâncește nestingherit și devine, așa cum am mai spus, rută de navigație pentru Ucraina, cu prețul distrugerii ireversibile a Deltei Dunării. Iar agriculturii românești i se cântă, deja, Prohodul, în timp ce Guvernul Ciucă se pleacă, umil, în fața Comisiei Europene.

Cu o lună (sau cine știe cât va mai dura) până la implementarea rotativei din coaliție, bilanțul Guvernului Ciucă este mai mult decât dezastruos. Culmea este că premierul Nicolae Ciucă nu a dezamăgit pe nimeni. Ca să dezamăgești, trebuie cumva să ai și ceva așteptări sau pretenții.

În timp ce marele președinte al României, Klaus Iohannis, se plimbă prin America de Sud, fără beneficii de niciun fel pentru țară, la București tocmai s-a pus punct intrării în Schengen a României. Ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner, invitat de o altă minte luminată din Guvern, Lucian Bode, tocmai ne-a spulberat orice speranță de a mai intra vreodată în Schengen. Discursul Austriei a fost același, semn că diplomația românească și presiunile asupra celorlalte țări din UE au fost inexistente. Stupefiant de rupt de realitate, ministrul Bode ne-a mai și prezentat scuipatul Austriei pe post de triumf. Cei care aplică politica în genunchi ar trebui să cunoască un aspect bazic al psihologiei umane. Slugarnicii și obedienții nu vor primi niciodată nimic, pentru că nu reprezintă un risc pentru nimeni. Lașii vor fi priviți cu dezgust și li se va întoarce spatele de fiecare dată. Doar cei curajoși, vocali și care știu să se folosească de pârghiile pe care le au primesc ceea ce vor. Exemplele le pot vedea și ei, la țările vecine.

Liniște asurzitoare pe canal

Subiectul Bâstroe a dispărut, pur și simplu, din peisaj, de la momentul ”concesiei” făcută de ucraineni, de a permite prezența a doi specialiști din România atunci când măsoară ei, cu instrumentele lor și de pe nava lor, adâncimea canalului. Informațiile vehiculate prin presă arată că, pe brațul Chilia nu mai sunt adâncimi sub 7 metri, ceea ce înseamnă că ucrainenii și-au făcut Bâstroe rută navigabilă, cu binecuvântarea Comisiei Europene. Ce spun oficialitățile române? Absolut nimic. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, cel care a dat alerta, a intrat în silenzio stampa. Ciucă, Iohannis și Aurescu nu pomenesc nimic despre atacul grav asupra Deltei Dunării și nici măcar Marcel Ciolacu nu-și mai împrăștie indignarea pe rețelele de socializare. În varianta optimistă, tăcerea dinspre PSD poate fi legată de rotativă, în care se vrea menținerea lui Grindeanu la Transporturi. Nici Ciolacu nu are interes să facă valuri pe o problemă care l-ar deranja pe Iohannis, dat fiind și semnalul dat, anterior, de la Cotroceni, pentru că noul Guvern este la mâna președintelui.

Cerealele putrezesc în hambare

Situația din agricultura românească este pur și simplu disperată. Blocați cu cerealele în hambare, fermierii se tem că vine recolta nouă și o previzibilă continuare a importurilor din Ucraina ar însemna sfârșitul pentru ei. Importurile de cereale în ianuarie 2023 au avut o creștere cu peste 83% față de aceeași lună a anului trecut, ceea ce înseamnă enorm. Dacă mai adăugăm și lunile februarie, martie și aprilie, avem un tablou catastrofic. Fermierii spuneau că și tranzitul cerealelor ucrainene până în portul Constanța ar însemna cam același lucru. Traderii din multinaționale vor cumpăra cerealele ucrainene, mult mai ieftine, astfel că ai noștri tot cu marfa pe stoc vor rămâne, cu riscul iminent al falimentului.

Și-a găsit BELEAUA: I-A STINS TRABUCUL PE CHELIE!

Să dea Dumnezeu ca, de această dată barem în toată agitata noastră istorie, să fi ”nimerit” și noi de partea cea bună a lumii aflate în conflict. Dar, mai ales, să și rămânem acolo…

Degeaba se plânge Aurescu la Iohannis, Blinken sau Ursula! Maia e și mai ”plângăcioasă”

Numai că, ghinion, mentalitatea de ”slugi obediente” în fața celor percepuți drept ”stăpânii Coloniei” ne poate face mai mult rău, decât bine… Excesul de zel specific noii generații de politicieni – cei care, totuși, se trag tot din ”ciobanii mioritici” – nefăcând decât să își demonstreze nedoritul efect de boomerang diplomatic. Astfel că, dacă în situația oricum explozivă de la frontiera de Est, continuăm să refuzăm să ne apărăm fermierii români, bucovinenii din Ucraina și să le oferim basarabenilor doar ”călduroase strângeri de mână” – în timp ce vecinii unguri le dau bani! – șansele ca să ne îndeplinim ”obiectivul” geo – strategic de țară ori fi ele sublime în declarațiile liderilor politici… Dar, în realitate lipsesc cu desăvârșire!

”Lista neagră” de la MAE!

”Miniștrii de externe din țările membre ale Uniunii Europene, reuniți în data de 24 aprilie în Luxemburg, pentru Consiliul Afaceri Externe ( CAE), urmează să ajungă la un acord politic pentru stabilirea unui nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea statului și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova.

Propunerea a fost făcută de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie.

„ Cred că este cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene. Sunt foarte bucuros că acesta va fi un instrument foarte important pentru a întări reziliența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de către Rusia, precum demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova, la care am fost martori în ultimele luni” a declarat Aurescu la Luxemburg. Ministrul român de Externe adăugând că  este foarte important ca acest regim de sancțiuni să fie adoptat, pentru că orice măsură luată pentru a crește securitatea Republicii Moldova va fi, de asemenea, o măsură care va consolida securitatea României și cetățenilor ei.

Ministrului român de Externe nu-i pasă de protestele fermierilor sau ale bucovinenilor și preoților din Cernăuți!

„Deja lucrăm împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat. Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare, vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, dar și un factor de descurajare față de alte astfel de acțiuni în viitor”.

Ieșirea publică a ministrului român de Externe putând fi considerate una normală, din punct de vedere al cutumei diplomatice, deși cât se poate de naivă. Până și președintele ucrainean ajungând să solicite arme, ci nu sancțiuni…

Însă poziția ministrului Bogdan Aurescu a fost percepută drept o adevărată ”ieșire în decor” tocmai la… Chișinău! ”Beneficiarul final” al inițiativei ministrului român de Externe de la Luxemburg, tot mai ambițioasa președintă progresistă Maia Sandu considerând că astfel Bogdan Aurescu nu a făcut decât să ”îi ia fața”! Aurescu fiind astfel primul care nu doar că recunoaște iminența întocmirii unei ”liste negre”, dar care se și împăunează cu aceasta!

Și nu doar omenește, dar și din punct de vedere al strategiei politice, supărarea Maiei Sandu este și ea oarecum de înțeles. Mai ales că președinta în funcție a Republicii Moldova convocase public Marea Adunare Națională din Chișinău, pentru data de 21 mai, tocmai pentru a anunța ea ”Lista Neagră”! Ea și doar ea… Iată însă că ministrul român de Externe tocmai ce a bagatelizat acest demers – dacă nu cumva l-a compromis cu totul! – ”furând startul” și ”scurgând controlat” în presă, dar și la vârful Departamentului de Stat al SUA și pe culoarele Comisiei Europene că el este cel care a promovat, lucrează și va definitiva ”lista neagră” cu dușmanii Republicii Moldova! Cei care vor fi sancționați cu… interdicții de călătorie!

Demersul deloc diplomatic al lui Bogdan Aurescu neputând avea decât o singură explicație! Acesta forțând astfel, pe ultima sută de metri a existenței actualei formule de guvernare, ”iminenta” sa schimbare de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe! Și putând face astfel ”presiuni mediatice” cum că se dorește schimbarea sa din funcție doar pentru că ”el și doar el, dă-i și luptă” cu dușmanii ruși!

”Maia Sandu, un Zelenski cu fustă”!

Astfel titram ”lovitura” din 8 iunie, anul trecut. Încă de atunci avertizând cu privire la ”metamorfoza” celei care se visează nu doar prima președintă a Republicii Moldova, dar și a României. Mai ales după ce Laura Codruța Kovesi a fost exilată la EPPO.

Noua realitate a ”frăției” româno – moldovenești putând fi creionată cel mai bine prin următoarele rânduri…

”Alo, Maia? Aici România! De ce nu mai răspunzi…?”.

Maia Sandu începând să semene tot mai mult, pe zi ce trece, cu un Zelenski cu fustă! Ceea ce inițial a creat stupoare la București. Și apoi de-a dreptul îngrijorare. Pentru că deciziile președintei Republicii Moldova nu au mai fost luate  de mult timp la sfatul autorităților române. Și mai ales a structurilor noastre contrainformative… Cele care, mai mult decât atât, nici măcar nu mai sunt informate de o Maia Sandu care vrea să arate cu orice preț că, gata, a devenit ”fată mare”. Și ia de una singură  decizii geo – strategice! Dar unele care implică și România, nu doar Republica Moldova!

Nu mai poate Putin de ”interdicțiile de călătorie”

Concomitent cu transformarea  ”surorii mai mici” într-o veritabilă Republică Soroșistă Moldovenească”! La Chișinău continuând ”isterica operațiune” de ”soroșizare” a tuturor instituțiilor vitale, în frunte cu chiar Președinția, Guvernul, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate – SIS!

Politicienii și ofițerii care și-au făcut studiile nu doar în Federația Rusă și Ucraina, dar mai ales în România fiind înlocuiți pe capete de activiști provenind exclusiv din parcă nesecătuita pepinieră de cadre a Rețelei Soroș de peste Ocean.

Acum, desigur că este dreptul constituțional al președintei Republicii Moldova să schimbe liniile cu proprii oameni de încredere. Însă când aceștia nu mai sunt cei recomandați și asumați contrainformativ de București, ci de Fundația pentru o Societate Deschisă, statul român ar face totuși bine să aibă o reacție.

Numai că frica de a ”consemna” barem ”radicalizarea” unei Maia Sandu care ar face orice să treacă Prutul ,”cu japca”, Armata Română, doar pentru internaționalizarea mult visată de Zelenski a conflictului din Ucraina a paralizat autoritățile române. Cele care se tem că, dacă ”dau” acum în Maia Sandu, după ce aceasta a promovat intens ”Agenda LGBTQ+”, ar putea fi acuzate de ”politică incorectă” de către SUA și Comisia Europeană.

Astfel că ”mâța blândă” a început deja să își arate ”ghearele” la Bogdan Aurescu… După ce, în luna februarie, altfel pe deplin obedientul ministru român de Externe a avut și el, în sfârșit, o poziție tranșantă. Și a dojenit-o public pe Maia Sandu să nu mai tot tragă aiurea semnalul de alarmă al unei ”inevitabile” invazii rusești în Moldova. Încă ministrul român de Externe afirmând public, cu tărie, că nu există nici cel mai mic semnal credibil cu privire la o eventuală intenție reală a Moscovei de destabilizare militară a Republicii Moldova!

Numai că Maia s-a plâns la ceilalți ”copii de ideologie” ai lui ”Tătuțu Soros” și, peste doar câteva zile, SUA și Comisia Europeană preluau mesajul belicos al acesteia.

Iar din februarie până acum, oricum Maia pare jurată să îi ”stingă trabucul pe chelie” ministrului român de Externe, cel pe care îl ”toacă” pe la tot mai influenții săi protectori internaționali.

Și uite cum, speriat că va fi înlocuit cu ”reevaluatul” Emil Hurezeanu, Bogdan Aurescu s-ar fi putut să sară, fără să își dea seama, din ”lac în puț”! Maia Sandu neavând cum să ”înghită” prea lesne ieșirea lui Aurescu. Cel care și-a arogat astfel meritul ”listei negre”… Tocmai cea care trebuia ”detonată” de Maia Sandu pe 21 Mai, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău!

Sectorul 4 obține finanțare de la Guvern pentru consolidarea Planșeului Unirii/Reacția primarului Băluță

3

Sectorul 4 al Capitalei obține de la Guvern finanțare pentru consolidarea Planșeului Unirii. Totul, după ce Executivul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență în această privință.

„Sectorul 4 al Municipiului București continuă proiectul de consolidare a celor două obiective de infrastructură de importanță strategică ale Capitalei – Planșeul Unirii și Pasajul Unirii. La mai puțin de un an de zile de la luarea în administrare a celor două construcții din centrul Bucureștiului, autoritatea locală a reușit nu doar să le expertizeze și să demareze procedurile de licitație publică în vederea refacerii acestora, ci și să identifice sursele de finanțare a lucrărilor urgente și neapărat necesare”, se precizează, miercuri, într-un comunicat transmis de la nivelul primăriei de sector.

Despre ce sumă e vorba

Astfel, în cadrul ședinței de Guvern de miercuri, 26 aprilie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență prin care costurile aferente proiectului de consolidare a Planșeului Unirii, estimate la peste 750 de milioane de lei (aproximativ 150 de milioane de euro), vor fi suportate de la bugetul de stat.

Finanțarea vine ca urmare a includerii proiectului menționat în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Reacția primarului Băluță: Vorbim, așadar, despre o realitate!

Edilul de sector a ales să le mulțumească public președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, premierului Nicolae Ciucă, dar și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, pentru tot efortul depus pentru soluționarea urgentă a acestei probleme stringente pentru Capitală.

Atât în nume personal, cât și în numele comunității Sectorului 4, mulțumesc Guvernului României, premierului Nicolae Ciucă, președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, pentru efortul deosebit depus pentru soluționarea urgentă a acestei probleme critice a Bucureștiului! Reușim, în acest fel, să dovedim că sintagme precum ”siguranța oamenilor e prioritară” sau „politica trebuie făcută în interesul oamenilor” sunt într-adevăr linii importante din planul de guvernare al actualei clase politice. Vorbim, așadar, despre o realitate! Aceea că împreună, administrație centrală și administrație locală, reușim să implementăm proiecte care vor oferi oamenilor acel sentiment de siguranță atât de necesar!”, declară Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

S-a lansat o licitație publică

În același comunicat se amintește faptul că, recent, Sectorul 4 al Capitalei a lansat procedura de licitație publică în vederea desemnării operatorului/operatorilor economici care urmează să proiecteze și să refacă din temelii Planșeul Unirii (construcția de beton ce acoperă cea mai mare parte a Pieței Unirii) și, totodată, să consolideze Pasajul Unirii.

„Anunțul de participare cu numărul CN1054354, însoțit de toate documentele aferente, printre care și caietul de sarcini, a fost publicat deja în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) – https://www.e-licitatie.ro/pub, urmând ca operatorii interesați să aibă posibilitatea depunerii ofertelor până la data de 06 iunie 2023.

Durata estimată a contractului este de minimum 48 de luni de la semnarea acestuia de către părți și va viza ambele obiective de infrastructură de importanță strategică pentru București.

Pe de-o parte, vor fi executate lucrări pentru refacerea completă a Planșeului Unirii, până la nivelul capetelor de pod pe care acesta este așezat, precum și înlocuirea structurii existente cu una modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic și fiabilitate, dar și capacității de tranzit a debitelor de apă de pe râul Dâmbovița.

Pe de altă parte, în cazul Pasajului Unirii, soluția specialiștilor, ce urmează a fi implementată, este aceea de consolidare și reabilitare a structurii de rezistență a acestuia, prin cămășuirea și armarea pereților existenți, precum și de refacere integrală a suprastructurii prezente. Totodată, în paralel, în cadrul lucrărilor mai sus menționate, întreaga zonă de suprafață va fi reamenajată peisagistic, cu spații verzi, piațete, zone pietonale și alte soluții inovative, care să transforme arealul într-un reper urban pentru București, cât mai atractiv, atât din punct de vedere al interacțiunii sociale și al petrecerii timpului liber, cât și din punct de vedere turistic.

În luna noiembrie 2022, o echipă de specialiști din cadrul Universității Tehnice de Construcții București a efectuat două expertize tehnice pentru a determina starea actuală atât a Planșeului Unirii, cât și a Pasajului Unirii. Finalizate în luna ianuarie a acestui an, expertizele au încadrat cele două obiective de infrastructură mai sus menționate în starea tehnică IV – nesatisfăcător, ce necesită lucrări urgente de consolidare.

Planșeul Unirii, construcția din beton cu o lăţime de 32 de metri şi o lungime de 360 de metri, aflată între strada Căldărari și peretele tunelului rutier, care acoperă și dirijează prin subteran râul Dâmboviţa, a suferit modificări structurale semnificative în cei peste 80 de ani de existență. Mai exact, în momentul de față, stâlpii de susținere ai planșeului sunt crăpați și fisurați, armăturile sunt corodate, rupte pe alocuri, iar din placa structurii sunt căzute bucăți întregi de beton. Mai mult, din cauza apei care trece pe sub planșeu, s-a creat mucegai, iar infiltrațiile au fisurat grinzile”, se menționează în comunicatul transmis miercuri, 26 aprilie, de la nivelul Primăriei Sectorului 4.

Ce arată declinul casei de modă Gucci

1

Evaluările marilor case de modă au fost în creștere în ultimele două săptămâni, de când LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton a raportat un trimestru de vânzări record, impulsionat de consumatorii chinezi.

Dar Kering SA, proprietarul Gucci, tocmai a reamintit investitorilor că nu toate companiile de lux vor avea parte în mod egal de ultimul val de cheltuieli de răzbunare din China.Vânzările Gucci în cele trei luni până la 31 martie au înregistrat un modest 1%, departe de marile creșteri ale LVMH și Hermes International.

Kering va trebui să revitalizeze Gucci încă o dată pentru a participa la cererea Chinei pentru lux, susțin analiștii The Washington Post. Iar pe această piață uriașă domină branduri viguroase precum Louis Vuitton și Dior.

În primul rând, maximalismul îndrăzneț al Gucci sub conducerea fostului director de creație Alessandro Michele, care a declanșat o redresare miraculoasă în urmă cu cinci-șase ani, este acum perimat.Consumatorii chinezi au fost printre primii care au adoptat acest look cu logo-uri puternice, dar se pare că s-au plictisit de el mai nou.

Compania depune eforturi susținute pentru a remedia acest neajuns. Speranțele să îndreaptă spre noul designer Sabato De Sarno, care se alătură luna viitoare de la Valentino. De asemenea, își îmbunătățește magazinele din China și încearcă să consolideze marca prin creșterea vizibilității, de exemplu prin deschiderea unei expoziții în Shanghai în câteva zile.

Dar va fi nevoie de timp pentru ca Gucci să își recâștige tracțiunea în China. Acest lucru poate explica de ce acțiunile sale au crescut cu aproximativ 23% între începutul anului și închiderea de marți – mult mai puțin decât rivalii.

Rezultatele amintesc, de asemenea, că, în timp ce consumatorii chinezi își redescoperă dragostea pentru lux, cumpărătorii mai tineri și mai puțin bogați din SUA, care au impulsionat cererea de adidași și genți de designer în ultimii doi ani, încep să se retragă.

În comparație, LVMH a crescut cu 31% și a devenit prima companie europeană care a atins o evaluare de 500 de miliarde de dolari la începutul acestei săptămâni. Hermes a obținut cea mai mare creștere, cu 38% în aceeași perioadă.

Indicele MSCI World % Textiles Apparel and Luxury Goods a urcat  cu aproximativ 25% de la începutul anului și până la închiderea de marți. Până la urmă, declinul Gucci arată dependența de luxul din China.

 

 

Artă și stil de viață: Tiffany își redeschide legendarul magazin din New York

2

Dând o nouă viață magazinului său de pe 5th Avenue, bijutierul Tiffany dorește să alimenteze impulsul generat de noul său proprietar, gigantul francez al luxului LVMH.

Prelatele și schelele care au acoperit timp de mai mulți ani fațada magazinului –  înființat în 1940 și imortalizat în filmul Breakfast at Tiffany’s –  au fost date jos. Vineri este prevăzută deschiderea pentru public.

Obiectivul, potrivit directorului general al companiei, Anthony Ledru, este de a oferi „o experiență unică pentru clienți”, cu „un amestec de artă, măiestrie, patrimoniu și stil de viață”. În general, Tiffany caută să rămână fidelă originilor sale, rămânând în același timp „relevantă” din punct de vedere cultural.

Fondată în 1837 la New York, cunoscută mai ales pentru diamantele, bijuteriile din argint și inelele de logodnă, vândute în cutii albastre, compania a fost achiziționată de LVMH la începutul anului 2021 pentru 16 miliarde de dolari. Are 14.000 de angajați și operează aproximativ 300 de puncte de vânzare în întreaga lume, potrivit AFP.

În timpul prezentării rezultatelor anuale ale LVMH, la sfârșitul lunii ianuarie, directorul său general, magnatul Bernard Arnault, a subliniat că „Tiffany va depăși pentru prima dată un miliard de dolari în ceea ce privește venitul operațional curent”.

Anthony Ledru, asistat de unul dintre fiii lui Bernard Arnault, Alexandre Arnault, a inițiat o reîmprospătare a mărcii, apelând la cel mai în vogă cuplu din showbizul american, Jay-Z și Beyoncé, pentru a-i promova produsele, lansând o campanie în jurul sloganului provocator „It’s not your mother’s Tiffany”. De asemenea, a fost semnat un parteneriat cu Nike.

„Tiffany a fost o frumusețe adormită”, spune Erwan Rambourg, specialist în sectorul de lux pentru banca HSBC. Se baza pe o „reputație foarte puternică”, dar în același timp era „foarte conservatoare în alegerile sale, foarte lentă și destul de blocată pe termen scurt pentru a satisface acționarii.”

Noua conducere, “stimulată de spiritul de cucerire propriu lui Bernard Arnault”, a repoziționat imaginea brandului. Marketingul și comunicarea sa sunt „mai moderne”, o strategie necesară „pentru a recruta consumatori mai tineri”, consideră Luca Solca,  analist economic la Bernstein.

Compania a lansat produse noi, mai ușor de recunoscut, cum ar fi gama T by Tiffany și, mai recent, Lock.Renovarea magazinului din New York, începută sub conducerea anterioară în 2019, înainte de a fi preluată de LVMH, reprezintă „cea mai mare investiție făcută în lumea luxului” pentru o operațiune de această natură, potrivit apropiaților  lui Bernard Arnault.

Pe lângă rafturile de vânzare, cele zece etaje includ mai multe spații de expunere, un restaurant condus de bucătarul Daniel Boulud și un palier VIP. Magazinul reprezenta aproximativ 10% din vânzările Tiffany’s înainte de renovare, timp în care clienții puteau vizita un spațiu temporar aflat alături.

Spărtură în lumea occidentală.Vine Revoluția în Franța?

11

După trei luni de tulburări din cauza reformei controversate a pensiilor susținută de președintele Emmanuel Macron, Franța este tentată din nou să-și rupă Constituția și să o ia de la capăt.

Va rămâne  2023 – după 1789, 1830, 1848, 1870, 1940 și 1958 – anul care a forțat o schimbare radicală în modul de guvernare al poate celei mai puțin guvernabile țări mari din lumea occidentală?

Istorici și comentatori politici francezi de renume vorbesc de o „criză democratică” sau de o „criză de regim”. Este o lovitură la adresa sistemului politic instaurat în 1958 de generalul De Gaulle: a Cincea Republică Franceză.

Desfășurarea de către Macron a unui arsenal complet de puteri constituționale speciale pentru a impune o reformă respinsă de 70 la sută dintre francezi a creat – sau a accelerat – o stare de rău mai profundă, notează Politico.  Revolta Gilets Jaunes (Vestele Galbene) din 2018-2019 a fost deja, în parte, o cerere pentru un mai mare control popular asupra guvernului și o respingere a partidelor politice tradiționale și a instituțiilor statului.

Acum, francezii sunt uimiți să descopere că această a Cincea Republică acordă puteri supreme președintelui și executivului împotriva parlamentului și poporului.Ceva s-a rupt, sau este pe cale să se rupă, în încrederea Franței în sistemul său de guvernare. O țară care suferă o cădere nervoasă din cauza creșterii vârstei de pensionare a angajaților este puțin probabil să ajungă ușor la un acord asupra unei noi constituții.

În unele privințe, aceasta este o criză Macron mai mult decât una constituțională. În concepția originală a lui Charles de Gaulle, președintele se ținea la distanță de certurile zilnice ale partidelor și politicienilor.Macron și-a propus să reformeze Franța pentru binele ei, indiferent dacă „poporul” este de acord sau nu. Cu speranța că într-o zi, țara îi va mulțumi.

Politologul Jean Garrigues sugerează că aceasta este o interpretare greșită nu doar a Constituției lui De Gaulle, ci și a istoriei Franței. „Macron este sudat de legitimitatea sa instituțională, dar uită o altă legitimitate înscrisă în istoria noastră de la Revoluția Franceză încoace: nevoia de a asculta vocile cetățenilor, exprimate prin intermediul sindicatelor și al mass-media.”

În cei 12 ani ai celei de-a Patra Republici au existat 28 de guverne, unele dintre ele durând doar câteva zile. De Gaulle a concluzionat în 1958 că Franța era incompatibilă cu o “democrație parlamentară pură”. Era nevoie de un sistem de sus în jos. Președintele va prezida. Guvernarea de zi cu zi ar fi lăsată în seama politicienilor, dacă este necesar, dar și a tehnocraților deștepți. Acest model supraviețuiește, într-un fel, până în prezent.

Guvernarea de către tehnocrați și parlamentele care pot fi scurtcircuitate de către președinți par metode ciudate într-o epocă care este suspicioasă față de „elite” și care cere un „control” mai direct, mai democratic. Constituția celei de-a Cincea Republici a devenit o anomalie în rândul națiunilor democratice.

Cum ar arăta o a Șasea Republică? Câmpul de luptă politic francez este împărțit în trei direcții, la fel ca în anii 1950. Partidele politice sunt disprețuite, la fel ca în anii 1950. Adunarea Națională rău-dispusă, aleasă în iunie anul trecut, nu are o majoritate naturală, sau nenaturală – la fel ca în anii 1950.

Un sistem parlamentar de guvernare, după modelul britanic sau după modelul german, mai complex, s-ar putea scufunda rapid în nisipurile mișcătoare ale celei de-a patra Republici. Blocul stângii radicale condus de Jean-Luc Melenchon este în favoarea unui sistem parlamentar (dar se comportă adesea într-un mod grosolan și neparlamentar).

Toate celelalte forțe politice, inclusiv extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, susțin în linii mari sistemul actual. Într-o Franță parlamentară, Le Pen nu ar putea fi niciodată aleasă prim-ministru; ea are o mică speranță de a deveni președinte în cadrul unor alegeri prezidențiale în două tururi.

Cu alte cuvinte, plus ça change, plus c’est la même chose. Există o foame de „schimbare” în Franța. Nu există un consens pentru schimbări, cu excepția impulsului revoluționar.

Macron a promis că va șterge praful de pe planurile de reformă instituțională – în esență, o reparație a sistemului actual – dar speranțele sale de a obține un acord asupra a ceva substanțial în cei patru ani care i-au mai rămas la conducere sunt aproape de zero.

Pentru a-l cita greșit pe Winston Churchill, Constituția celei de-a V-a Republici a devenit, după 65 de ani, cea mai proastă formă de guvernare posibilă pentru Franța – cu excepția tuturor celorlalte. Se pregătește Revoluția?

Planul SUA privind clima, „foarte periculos pentru Europa”

Colosalul plan american de accelerare a tranziției către energia verde este „foarte periculos pentru Europa”, a avertizat miercuri președintele executiv al Airbus, făcând apel la Bătrânul Continent să depășească actualele „jumătăți de măsură”.

„Inflation Reduction Act” (IRA), strategia președintelui Joe Biden, prevede investiții în valoare de 370 de miliarde de dolari pentru lupta împotriva schimbărilor climatice: baterii pentru mașini electrice, panouri solare, dar și combustibil sustenabil pentru aviație, de origine non-fosilă.

„IRA este un pachet care, din punctul de vedere al aviației, este foarte pozitiv, dar din punctul de vedere al industriei europene este foarte negativ”, a rezumat pe France Inter Guillaume Faury, șeful constructorului european de avioane, care are fabrici pe ambele maluri ale Atlanticului.

„Este foarte pozitiv din punctul de vedere al aviației, deoarece subvenționează foarte puternic tranziția la combustibili și vedem cât de repede se adaptează industria la ceea ce fac SUA și vedem că se fac multe investiții acolo, vom putea cumpăra combustibili decarbonizați la prețuri foarte competitive”.

Pe de altă parte, „atrage investiții în Statele Unite, deci este defavorabil industriei europene”, a continuat Faury. „În calitate de european, cred că IRA este foarte periculoasă pentru Europa, iar Europei îi este foarte greu să reacționeze”.

„Europa a ales metode care sunt mai coercitive cu taxe, bariere, pentru a încerca să-și transforme industria și, într-adevăr, este mult mai interesant să mergi acolo unde există ajutor decât acolo unde există probleme. Și astfel, Statele Unite destabilizează jocul”, a subliniat șeful Airbus.

„Europenii trebuie să se inspire din sistemul american, dar pentru moment, au fost puse în aplicare doar jumătăți de măsură, iar eu sunt îngrijorat de capacitatea sau de incapacitatea Europei de a acționa la fel de rapid și de puternic”.

 

Orbită de disputa cu China, America își lasă pe drum un aliat valoros

Săptămâna trecută, Yuko Kishida, soția prim-ministrului Japoniei, a făcut o rară deplasare solo la Casa Albă pentru a planta un cireș împreună cu Jill Biden, sărbătorind o prietenie între cele două țări care va dura „pentru totdeauna”.

Realitatea arată ceva diferit. Costurile „prieteniei”  sunt o sursă de îngrijorare pentru industriașii japonezi, pe măsură ce tensiunile dintre SUA și China cresc.

La salonul auto de la Shanghai, care a avut loc tot săptămâna trecută, au existat preocupări mai presante pentru producătorii japonezi – cum să supraviețuiască pe cea mai mare piață de automobile din lume. Companii precum Toyota și Honda se confruntă cu alte riscuri mari dacă nu reușesc să țină pasul cu progresele rapide ale rivalilor chinezi în materie de vehicule electrice și de tehnologie autonomă.

Potrivit Financial Times, un număr tot mai mare de directori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la măsura în care Tokyo ar trebui să joace alături de Washington în ceea ce privește distanțarea față de China, chiar dacă amenințările la adresa securității naționale și economice par să lege mai strâns SUA și Japonia.

Japonia a anunțat recent mari restricții asupra exporturilor de echipamente de fabricare a semiconductorilor, îndeplinind partea sa dintr-un acord trilateral cu SUA și Olanda menit să limiteze capacitatea Chinei de a produce cipuri de înaltă calitate pentru uz militar.

Cu toate acestea, afaceriștii japonezi încep să pună la îndoială beneficiile economice oferite de SUA pentru a compensa riscurile uriașe generate de tensiunile comerciale cu China.

Joe Biden a lansat o inițiativă comercială cu 12 țări din Indo-Pacific în luna mai, ca parte a eforturilor de a contracara o China mai asertivă.

Însă Cadrul economic Indo-Pacific a fost deja foarte criticat, deoarece nu include niciun acces nou pe piața americană din partea țărilor asiatice.

De asemenea, nu există nicio perspectivă ca SUA să se alăture unui bloc comercial Asia-Pacific cu 11 membri, cunoscut sub numele de Acordul cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (în curând 12 națiuni, cu includerea Regatului Unit). Acest bloc este succesorul Parteneriatului Trans-Pacific, semnat în 2016, dar din care Donald Trump a retras SUA în anul următor.

Deși Tokyo a dezvăluit controale la exportul de echipamente de semiconductori care vor afecta un număr mai mare de companii japoneze decât se aștepta anterior, SUA au semnalat că vor încerca să obțină măsuri și mai dure și rămâne neclar dacă Japonia va continua să facă jocul americanilor.

Pentru unii directorii executivi japonezi, incertitudinea politică din SUA este un alt factor care îi determină să fie reticenți în a paria în totalitate pe alianța țării cu Washingtonul.

Într-un interviu acordat la începutul acestui an, Keiji Kojima, directorul general al Hitachi, a criticat conceptul american de „friend-shoring”, care presupune reorientarea producției către parteneri geopolitici apropiați: „Având în vedere diversele schimbări în echilibrul puterii geopolitice, de unde știți că prietenul nostru de astăzi va fi întotdeauna prietenul nostru?”

 

Nu avem de ales? În era ChatGPT, Prompting-ul este limba de învățat

7

Toată lumea ar trebui să învețe să facă prompt, îndeamnă entuziaștii inteligenței artificiale. Prin urmare,  Prompting-ul este limbajul IA generative, care permite instruirea de la om la mașină și probabil cea mai utilă limbă pe care o puteți stăpâni în lumea de astăzi.

Pe ChatGPT, instrumentul bazat pe text de la OpenAI care a provocat recenta explozie de entuziasm în jurul inteligenței artificiale, câteva exemple de solicitări de bază ar fi: „Explică cum funcționează fotosinteza” sau „Scrie un rezumat al lui Hamlet”.Impresionant.

Dar aceste interogări nu fac decât să zgârie suprafața, notează Bloomberg. Tehnologia este capabilă de mult mai mult, iar arta întrebărilor ajută utilizatori să o deblocheze. Cei mai sofisticați o pun să producă răspunsuri complexe pe baza a milioane de texte.

Alții o folosesc pentru a crea aplicații sau pentru a-și automatiza o mare parte din ziua de lucru. Ei fac acest lucru cu ajutorul unui prompting eficient, având grijă să aleagă cuvintele și ordinea lor.

Vestea bună este că, spre deosebire de codificare, mesajele sunt scrise în limbaj natural. Cei mai mulți dintre noi ar trebui să se obișnuiască cu ea precum “o rață la apă”. Asta înseamnă că în viitorul foarte apropiat angajații care lucrează în aproape toate industriile imaginabile vor trebui să știe cum să solicite chatboții  precum ChatGPT în mod eficient.

Deja, ingineria “prompt” este o profesie profitabilă pentru cei care au reușit să se adapteze. Unele startup-uri anunță salarii de peste 300.000 de dolari pe an, iar gama de sectoare care caută astfel de talente este în creștere.

Săptămâna aceasta, în Marea Britanie, există posturi vacante de prompt engineering la firma de avocatură Mishcon De Reya și la magazinul de îmbrăcăminte de lux Italic, care caută un „artist” prompt care să poată folosi instrumentul de generare de imagini Stable Diffusion al Stability AI.

Pentru a perfecționa și mai mult promptul și pentru a extinde capacitățile instrumentelor de inteligență artificială dincolo de imaginația creatorilor lor, oamenii au început să exploreze arta super-interpelării, instrucțiuni care pot ajunge la mai multe sute de cuvinte și care sunt concepute pentru a forța inteligența artificială să cerceteze în profunzime setul de date.

Cu cât este mai complexă solicitarea și cu cât sunt mai stricte instrucțiunile, cu atât mai bun este rezultatul. Stabilirea unui scenariu în „mintea” unui chatbot funcționează la fel ca în cazul nostru, al oamenilor, încurajându-ne să gândim în afara perspectivelor noastre normale.

Majoritatea aplicațiilor de inteligență artificială se vor baza mult timp pe „omul din buclă”, care oferă instrucțiuni, perfecționează rezultatele, împinge tehnologia în noi direcții. Amintindu-i cine este șeful.

Chiar ar trebui ca instituțiile de învățământ să învețe lecțiile în urma întârzierilor în predarea informaticii pentru copii și să profite de oportunitatea de a se implica în totalitate în stimularea inteligenței artificiale?

Cu cât înveți mai mult ce funcționează și ce nu funcționează și de ce, cu atât mai puțin amenințătoare devine IA. Este o teorie de a prelua controlul. Dar pentru cei care vor învăța să o stimuleze. Sau pentru cine nu va mai avea de ales?

 

 

 

Dolarul intră la apă

Potrivit creditorului elvețian UBS, dolarul american rămâne sub presiune și este de așteptat să scadă și mai mult față de principalele valute în următoarele șase până la 12 luni.

Slăbiciunea bancnotei verzi se datorează tensiunilor de pe piața muncii, încetinirii inflației și posibilitatea ca Rezerva Federală a SUA să reducă ratele dobânzilor înaintea altor bănci centrale importante, se arată în raportul UBS Wealth Management.

„Ne menținem ratingul de cel mai puțin preferat pentru dolarul american și favorizăm în schimb dolarul australian și yenul japonez”, a declarat Mark Haefele, director de investiții la UBS.

Dolarul s-a înmuiat pe măsură ce investitorii iau în considerare datele economice slabe, iar Fed este posibil să întrerupă creșterea ratelor dobânzilor după majorarea de 25 de puncte de bază preconizată pentru săptămâna viitoare.

Din septembrie, US Dollar Index a scăzut cu aproape 11%. De asemenea, UBS estimează că  răcirea pieței muncii și a inflației din SUA –în prezent  la 5% pe an, cel mai mic nivel din mai 2021 – vor reduce cotațiile dolarului.

Spre deosebire de dolar, aurul continuă să strălucească. Cererea de metal prețios devine din ce în ce mai puternică, în contextul tensiunilor geopolitice, cheltuielilor consumatorilor  și condițiilor de creditare înăsprite de la începutul lui 2022.

Deși aproape trei sferturi din cererea fizică de aur la nivel global rămâne pentru bijuterii, monede sau lingouri, recentele creșteri de preț reflectă și achizițiile băncilor centrale, care se află la cele mai ridicate niveluri din 2010 încoace, a precizat Lombard Odier, citând World Gold Council.

“Riscul de recesiune, combinat cu un eventual vârf al ratelor reale ale dobânzilor, plus o slăbire a dolarului american, toate acestea ar trebui să continue să susțină cererea de aur și potențialul ca metalul prețios să se tranzacționeze mai sus în restul anului. Ca urmare, ne-am mărit ținta și vedem că aurul va ajunge la 2.100 dolari pe uncie până la sfârșitul anului 2023, de la o țintă anterioară de 1.940 dolari.”

Cine va înlocui puterea Rusiei în sistemul energetic global

Rolul Rusiei ca jucător mondial în domeniul energiei este pe cale să se diminueze, iar SUA și Qatar se numără printre numeroasele națiuni pregătite să îi ia locul.

„Cota de aprovizionare globală cu GNL a Rusiei va scădea aproape sigur în acest deceniu”, a declarat pentru CNBC Henning Gloystein, director pentru energie și resurse naturale la firma de consultanță politică Eurasia Group.

Sancțiunile occidentale și incapacitatea Rusiei de a achiziționa module de lichefiere (care permit transformarea gazului natural în GNL) îi vor împiedica ambițiile, susține directorul S&P pentru Asia de Sud și Sud-Est, Zhi Xin Chong.

Până în 2030, capacitatea totală de GNL la nivel mondial va crește cu 50%, ajungând la 671 de milioane de tone pe an, iar ponderea Rusiei în această piață va scădea la 5%, de la 6,7% în prezent, conform previziunilor S&P.

În 2021, înainte de invazia sa în Ucraina, Rusia era cel mai mare exportator de gaze din lume, precum și al patrulea exportator de GNL, după Australia, Qatar și SUA.

În prima jumătate a anului 2022, SUA au depășit Qatar și Australia pentru a deveni cel mai mare exportator de GNL din lume, potrivit Energy Information Administration.

Până în 2030, analiștii se așteaptă ca SUA să dețină 25% din capacitatea globală de GNL, iar Qatar 19%. Eurasia a citat, de asemenea, SUA și Qatar drept „principalii beneficiari” pe măsură ce Rusia se retrage din ecosistemul mondial al GNL.

„Noile proiecte și extinderi ale instalațiilor existente în SUA, precum și extinderea masivă a câmpului North Field din Qatar au fost accelerate în mod semnificativ pe măsură ce Europa a intrat pe piața GNL anul trecut”.

În afară de SUA și Qatar, Mediterana de Est  este potrivită din punct de vedere geografic pentru a înlocui gazul rusesc prin conducte către țările din sudul Europei, în special Italia, Grecia și Croația.

Uniunea Europeană a dezvăluit un plan REPowerEU la scurt timp după începerea războiului din Ucraina, cu scopul de a crește ponderea surselor regenerabile de energie în consumul final la 45% până la sfârșitul deceniului.În următorii ani, capacitatea totală a instalațiilor de GNL din Rusia de a produce gaze naturale va rămâne stabilă la 37 de milioane de tone.

„Asistăm la o schimbare fundamentală – Rusia, un actor cheie pe piața energetică globală, a părăsit piaţa europeană”, subliniază Andreas Golthau, profesor de economie la Universitatea din Erfurt. “ Este o diminuare a puterii energetice a Rusiei.Prin urmare, eforturile de aprovizionare ale multor țări se vor îndrepta spre alți producători de gaz și petrol”.