Acasă Blog Pagina 744

Regele Charles

Regele Charles va vizita România la începutul lui iunie. Ceea ce e vechi miroase urât sau e destrămat, cu excepția Monarhiei și a culturii. E evident că Regele Charles nu se află în cea mai bună formă, el n-a strălucit nici când era tânăr, dar poate fi o șansă pentru România. 

Ce scriu aici mi-a povestit un om care l-a cunoscut. „Charles a venit în Ardeal pentru natura virgină și tradițiile nepângărite.” Bineînțeles că am fost malițios, spunând că Regele știe despre  România doar versiunea pe care i-a prezentat-o acea familie de unguri cu o arhondologie discutabilă, care l-a atras aici. „La început așa a fost. Dar au fost și oameni care i-au spus despre Vlad Țepeș…” Am zâmbit, mă gândeam la Dracula, la cartea lui Bram Stoker. „Nu râde, acei oameni speculativi au știut cum să îmbrace legenda. Seara, la lumina lumânărilor și la un pahar de vin roșu, ți-ar plăcea și ție să auzi că Vlad Țepeș e un unchi îndepărtat al lui Charles.”

Charles poate să însemne ceva pentru toată România, nu numai pentru acele sate din Ardeal care au calitatea de a fi atât de aproape, dar atât de departe de asfalt. Sau, mai prozaic, acolo e ultimul loc din Europa unde te poți trezi cu ursul în benzinărie.

Charles și Camilla coboară din mașini de lux, dar seamănă cu niște urși domesticiți, triști și înhămați la caleașca istoriei. Noi facem mișto de Charles – „și-a luat serviciu la 73 de ani”, „vecinul de la Viscri a plecat la muncă <<pe Anglea>>” – dar Regelui nu i-a fost ușor să trăiască în casă (în Palat) cu o mamă despotică și deșteaptă, cu o primă soție care se dădea neînțeleasă și doi fii – unul comun și blând ca tăticul, celălalt psihopupu ca mămica.

Îi voi supăra pe mulți, dar Prințesa Diana a făcut mai mult rău Monarhiei decât Prințul Harry și Radu Duda. I se spunea „Prințesa inimilor”, însă era o precursoare a Gretei Thunberg, o activistă frivolă care se afișa cu milionarii prin hoteluri. O ipocrită populară, care era pozată goală pe yachturi și se plângea că n-are intimitate. Părea distinsă. Era doar o constipată cu un bob de sexapil pe obrazul traversat de unghiuri vulgare.

Imaginile cu Charles la Viscri, răsfoind o carte lângă sobă, nu îi vor inspira pe milionarii noștri. În jurul Bucureștiului au înflorit casele desfrunzite (adică fără biblioteci) ale parveniților. Unii au mușchi pe pereți. Da, și-au pus o vegetație de râuleț montan pe peretele central din sufragerie. E normal. Cărțile fac acarieni. Unul dintre ăștia a făcut nuntă fără dar în bani și a împărțit toate cadourile (tablouri, albume de artă) angajaților. Nici nu s-a uitat la tablouri – „ia porcăriile astea de aici!” Albumele de artă costă în jur de 100 de euro în Franța, 40-50 de euro la noi, ajung în anticariate la 50-60 de lei și nu le cumpără nimeni. Dar încă e bine că mai avem anticariate la București, la Sibiu, la Iași, fiindcă la Constanța, orașul nostru cel mai „talentat” din punct de vedere cultural, pentru că are Marea și Antichitatea, nu e niciun anticariat. Da, singurul mare oraș din România fără vreun anticariat!

Prin aprilie, un bătrân vindea cărți pe faleză. Întinsese vreo 20 pe o bancă. Și a fost gonit. Cum să-și pună el cărțile acolo unde trebuie să se odihnească hemoroizii cetățenilor?

„Tunurile” pe Social Media: proiect dur adoptat de Parlament. Ce păţeşti dacă publici imagini intime cu altcineva

Difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acordul acesteia, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare până la 3 ani. Proiectul de modificare a Codului penal depus de USR în 2019 a fost votat miercuri de Parlament.

Legea merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către USR prin care difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acord, va constitui infracţiune şi se va putea pedepsi cu închisoare până la 3 ani.

„La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal, este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani.

Nu puține au fost cazurile în care partenerii își fac unul altuia, în viața de cuplu, fotografii și filmări inadecvate publicării și, ulterior, la despărțire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare.

Efectele unei asemenea fapte pot fi foarte grave, de la afectarea reputației victimei pe termen lung la pierderea locului de muncă sau chiar hărțuirea de către persoane străine.

În prezent, singura soluție o constituie procesul civil, dar știm că, în civil, daunele morale se acordă destul de greu în România și sunt, adesea, insuficiente pentru acoperirea prejudiciului, așa că se impunea modificarea legii penale”, declară deputatul USR Mihai Badea.

Prin modificarea votată astăzi de Parlament, România se alătură țărilor care au incriminat revenge porn, printre care Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia și Japonia.

Prima mutare pe care o fac băncile după ce ANPC le-a amendat pentru cum au calculat ratele

Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) vin cu vești bune pentru românii care au rate după ce 11 bănci au fost amendate cu 550.000 de lei pentru practici înșelătoare de calcul al ratelor.

Până în acest moment, în toate cele 11 bănci controlate, ANPC au fost identificate fapte contravenționale ce presupun practici comerciale care pot înșela clientul din punct de vedere al modului de calcul al ratelor.

Prima mutare a băncilor: să conteste decizia

Florin Dănescu, preşedinte executiv la Asociaţia Română a Bancilor, a declarat că este o „nedreptate” amendarea băncilor şi susţine că „aceasta este o eroare foarte gravă”.

El precizează că este convins că băncile vor contesta aceste amenzi.

Este cel puțin surprinzător că dintr-o dată au descoperit că este ilegal. Speranța mea este normală într-o astfel de situație, adică să se determine realitatea și să oprim acest curs al deprecierii imaginii industriei bancare.

E o nedreptate, e o eroare foarte gravă, care costă băncile foarte mult ca imagine. Sunt sigur că da, că vor contesta băncile aceste amenzi.

Eu nu pot să vă spun că toate băncile, că n-am cum să știu lucrul acesta, dar sunt convins că cel puțin marea majoritate”, a anunţat Florin Dănescu.

Cele 11 bănci sunt:

  • ING Bank
  • First Bank
  • Credite Europe Bank
  • OTP Bank
  • Alpha Bank
  • BancaTransilvania
  • Raiffeisen Bank
  • BCR
  • Patria Bank
  • Unicredit Bank
  • BRD Groupe Societe Generale

Ciolacu, în Parlament: „Relaţia specială dintre România şi Israel trece dincolo de raţiunile de stat” – FOTO/VIDEO

La Parlament a avut loc, miercuri, o ședință solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată marcării a 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Israel. Președintele Knesset-ului Statului Israel, Amir Ohana, a fost prezent la această reuniune a Legislativului român.

În cadrul discursului susținut de la tribuna Parlamentului, la această ședință solemnă, Marcel Ciolacu –  președintele Camerei Deputaților și viitorul premier, după producerea rotativei guvernamentale – a menționat că relaţia specială dintre România şi Israel trece dincolo de raţiunile de stat, fiind bazată pe tradiţie, prietenie şi respect reciproc.

„Îndelungata colaborare între România şi statul Israel, cel mai apropiat aliat al ţării noastre în Orientul Mijlociu extins şi un partener de încredere al nostru la nivel global, se bucură de un succes constant. Cei 75 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte dintre ţările noastre stau mărturie în acest sens, iar faptul că domnul Amir Ohana a ales România pentru prima sa vizită oficială în calitate de preşedinte al Knesset-ului (Parlamentul israelian -n.red) ne onorează şi întăreşte caracterul special al relaţiei dintre ţările noastre”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor în cadrul şedinţei.

sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a continuat prin a spune că cele două ţări „împărtăşesc interese economice şi geostrategice comune, dar relaţia specială dintre România şi Israel trece dincolo de raţiunile de stat, fiind o relaţie bazată pe tradiţie, pe un profund sentiment de prietenie şi de respect reciproc”.

„În egală măsură, aceasta este rezultatul legăturii strânse pe care au ştiut să o creeze şi să o menţină cele două comunităţi, respectiv cetăţenii israelieni originari din România şi comunitatea evreiască din ţara noastră. Cultura şi istoria comunităţii evreieşti reprezintă un reper important şi o parte integrantă din istoria şi cultura noastră naţională. În acelaşi timp, istoria ţării mele păstrează amintirea faptului că evreii alături de ceilalţi locuitori ai acestor meleaguri, au contribuit fără ezitare la câştigarea marilor războaie în urma cărora ţara noastră şi-a dobândit independenţa şi suveranitatea”, a mai declarat Ciolacu.

Ciolacu: România este un model regional pentru asumarea Holocaustului

Totodată, președintele Camerei Deputaților și al PSD-ului a ales să puncteze, în discursul său, faptul că „România este un model regional pentru asumarea Holocaustului”.
„Amintindu-ne de aceşti eroi, aducem în atenţie diversitatea culturală şi modul profund în care aceasta face parte din identitatea statului român. Cunoaşterea tradiţiei şi istoriei comunităţii evreieşti reprezintă atât o modalitate de a onora trecutul, cât şi o formă de a construi un viitor mai bun, al toleranţei, diversităţii culturale şi al societăţilor bazate pe respect reciproc. Remarc, astfel, cu satisfacţie, faptul că România este un model regional pentru asumarea Holocaustului şi contracararea negării şi denaturării acestuia. La nivel politic există o preocupare constantă pentru aducerea în atenţie a adevărului istoric. Aceasta are o miză, mai ales în contextul educării tinerei generaţii, care trebuie să aibă instrumentele recunoaşterii şi incriminării actelor de antisemitism şi abuzului asupra drepturilor omului”, a spus Ciolacu, miercuri, în Parlament.

Apreciere pentru susţinerea României în privința Schengen

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai declarat că îşi doreşte să dezvolte şi mai mult cooperarea dintre ţările noastre, inclusiv la nivel economic.

Este o temă la care vom reflecta împreună, români şi israelieni, atât în contextul dialogului instituţional, dar, îmi exprim speranţa, şi în contextul dialogului între reprezentanţi ai mediului antreprenorial. La nivel internaţional, am apreciat susţinerea spontană a ţării dumneavoastră într-un dosar sensibil pentru interesele şi statutul României în comunitatea europeană, respectiv dosarul Schengen. În prezent, România este în proces de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, o prioritate a politicii noastre externe. Contăm pe schimbul şi bunele practici dobândite de Israel în etapa de aderare pentru succesul acestei candidaturi”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Imagini dramatice cu dezastrul produs de ape. Trei morți și mii de oameni evacuați în urma inundațiilor din nordul Italiei – VIDEO

Imagini dramatice cu dezastrul provocat de inundații, în Italia. Mii de oameni au fost evacuați din calea apelor, însă din păcate sunt și victime.

Cel puțin trei persoane au murit, au anunțat autoritățile, miercuri, potrivit Reuters. Și mii de oameni au fost evacuați din locuințe în urma inundațiilor devastatoare care au lovit regiunea italiană Emilia-Romagna, din nordul țării. Autoritățile avertizează că situația s-ar putea înrăutăți.


Râuri ieșite din matcă, oameni salvați de pe acoperișuri

„Precipitaţiile nu s-au încheiat, vor continua timp de mai multe ore’”, a declarat adjunctul Agenţiei pentru Protecţie Civilă, Titti Postiglione, canalului de ştiri SkyTG24. „Ne confruntăm cu o situaţie foarte, foarte complicată”, a adăugat acesta.

Oficialii din Emilia-Romagna au declarat că trei cadavre au fost găsite în orașele Forli, Cesena și Cesenatico, în timp ce trei persoane erau date dispărute, notează sursa citată.

Mai multe râuri au ieşit din matcă în această regiune, forţând locuitorii unor oraşe precum Cesena să se urce pe acoperişul clădirilor, de unde pompierii i-au salvat cu ajutorul elicopterelor sau al bărcilor pneumatice.

sursa foto: captură video Twitter/Sky News

„Ravenna este de nerecunoscut”

Orașul Ravena a fost, de asemenea, grav afectat. „A fost probabil cea mai grea noapte din istoria Romagna”, a declarat pentru postul public de radio RAI primarul din Ravenna, Michele de Pascale, care a mai anunțat că 5.000 de persoane au fost evacuate doar din oraşul său în timpul nopţii.

„Ravenna este de nerecunoscut după pagubele suferite”, a mai spus edilul.

Ploile torenţiale au urmat lunilor de secetă care au uscat pământul, reducându-i capacitatea de a absorbi apa şi agravând impactul inundaţiilor, au explicat meteorologii.

Imagini realizate de la înălțime indică proporțiile dezastrului provocat de ape. Înregistrări video au fost postate pe rețelele de socializare, dar și pe Youtube. Se văd străzi inundate și mașini luate de ape.

Incredibil! Ce s-a gândit să facă un tânăr din Craiova, după ce a pierdut 800 de lei la jocuri de noroc. E cercetat de polițiști

2

Un tânăr de 18 ani, din Craiova, a ajuns să fie cercetat de polițiști după ce i-a mințit pe oamenii legii că ar fi fost bătut, în stradă, de persoane necunoscute și lăsat fără suma de 800 de lei. Povestea, însă, nu s-a confirmat. Cercetările au scos la iveală cum au stat, de fapt lucrurile. Mai mult, în cazul de față au fost vizionate și imagini de pe camere de supraveghere, polițiștii stabilind că spusele reclamantului nu se confirmă. Tânărul ar fi pierdut, de fapt, banii la jocuri de noroc.

Astfel că tânărul în vârstă de 18 ani, din municipiul Craiova, este cercetat de către poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Craiova pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, anunță, miercuri, 17 mai, IPJ Dolj. Totul, după ce şi-ar fi înscenat furtul unei sume de bani.

Tânărul a sesizat poliția în seara zilei de luni

Tânărul a anunțat poliția, luni seară, spunând că în urmă cu câteva ore fusese lovit cu pumnii de către trei persoane pe care nu le cunoștea. Mai mult, acesta a reclamat faptul că ar fi rămas fără 800 de lei.

„În seara zilei de 15 mai a.c., ora 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi de tânăr cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla pe aleea pietonală ce face legătura între bld. Nicolae Romanescu şi strada Dr. N.I. Siseşti, trei persoane necunoscute l-ar fi lovit cu pumnii în zona feţei şi a toracelui, dar pentru care nu doreşte acordarea de îngrijiri medicale.

Ulterior, după plecarea celor trei persoane, tânărul ar fi observat că îi lipseşte suma de 800 de lei din buzunarul pantalonilor”, transmite IPJ Dolj.

Polițiștii au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere

Lesne de înțeles, după ce au primit sesizarea, oamenii legii au început o anchetă – au fost audiați martori și s-a trecut inclusiv la studierea imaginilor surprinse de camere de supraveghere. Așa s-a stabilit cum au stat lucrurile, de fapt. Tânărul ar fi pierdut banii după ce a jucat la o sală de jocuri de noroc.

„Având în vedere aspectele sesizate, o echipă complexă de poliţişti a efectuat activităţi investigativ-operative, au fost audiaţi martori şi au fost ridicate şi vizionate imagini înregistrate de camerele de supraveghere, stabilindu-se că cele reclamate nu se confirmă.

În fapt, în dimineaţa zilei de 15 mai a.c., tânărul ar fi mers la o sală de jocuri de noroc situată pe bld. Nicolae Titulescu, unde ar fi jucat suma de 800 de lei, sumă pe care a pierdut-o”, se menționează în comunicatul IPJ Dolj.

Ca urmare, tânărul a ajuns să fie cercetat de poliţişti pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. „Având în vedere cercetările efectuate, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, tânărul fiind bănuit că ar fi sesizat în mod nereal producerea unei fapte prevăzute de legea penală.

Poliţiştii vă reamintesc:

Conform art. 268 Cod Penal, inducerea în eroare a organelor judiciare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă

(1)Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”, se mai precizează în comunicatul Poliției Dolj.

Ce au decis judecătorii Curții Supreme pentru Cristian Popescu Piedone. Scapă de condamnarea din dosarul Colectiv?

Cristian Popescu Piedone rămâne după gratii. Primarul Sectorului 5 urma să afle miercuri, 17 mai, dacă judecătorii îi admit recursul în casație din dosarul Colectiv, situație care ar fi însemnat eliberarea sa din penitenciar.

Curtea Supremă a anunțat însă, că amână din nou pronunțarea. Fostul primar a atacat decizia de condamnare la 4 ani de închisoare.

Pronunțarea judecătorilor s-a amânat

Pronunțarea în cazul Cristian Popescu Piedone a fost amânată pentru 14 iunie. Este a doua amânare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) rămăsese în pronunțare din data de 22 martie. Luna trecută, instanța amânase decizia pentru miercuri, 17 mai.

Cristian Popescu Piedone le-a cerut judecătorilor de la Curtea Supremă să-i anuleze condamnarea pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Colectiv. Cristian Popescu Piedone îți ispășește pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare, primită în dosarul Colectiv pentru abuz în serviciu. Acesta se află de un an de zile încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Avocatul Adrian Cuculis este de părere că șansele acestuia sunt limitate și crede că magistrații nu ar avea cum să admită acest recurs, având în vedere că deja există o condamnare.

În același dosar au fost condamnați și patronii clubului în care au murit peste 60 de tineri, dar și câțiva angajați ISU care s-au ocupa de verificările cu privire la autorizația de funcționare la incendiu a clubului.

Ferrari ține piept revoluției mașinilor electrice. Compania nu renunță la motorul cu ardere internă

3

Ferrari va continua să dezvolte și să construiască motoare cu ardere internă (ICE) până la sfârșitul anilor 2030, în ciuda apelurilor din partea mai multor piețe-cheie de a dezvolta vehicule electrice. Potrivit CEO-ului Ferrari, producătorul auto va continua să construiască vehicule ICE ca „o parte esențială a moștenirii companiei”.

Deși majoritatea producătorilor de automobile vizează vânzări de vehicule electrice de cel puțin 30% până la 50% până în 2025, Ferrari intenționează să lanseze primul său vehicul complet electric în acel an, reprezentând doar 5% din vânzările totale până în 2026.

Ferrari anticipează o viaţă mai lungă a motoarelor sale cu combustie internă

De ceva timp, Ferrari a rezistat vehiculelor electrice pure, invocând faptul că tehnologia „nu este gata” pentru a fi folosită în supermașini. În ciuda acestui fapt, tehnologia electrică oferă mai multă putere, potrivit electrek.co.

CEO-ul Ferrari, Benedetto Vigna, a declarat recent pentru BBC că ar fi „arogant” să dicteze ce pot cumpăra clienții, în ciuda solicitărilor pentru transport durabil. Vigna a adăugat că Ferrari va continua să reziste vehiculelor electrice și, în schimb, va construi mașini ICE, bazându-se pe „o parte esențială a moștenirii companiei”.

În ciuda mai multor piețe auto importante care interzic vânzarea de vehicule noi ICE, UE a convenit recent asupra unei dispoziții de combustibili electronici sintetici, dându-i lui Ferrari undă verde să continue construirea de vehicule ICE.

Anul trecut, Ferrari a dezvăluit că se va strădui să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon în lanțul său valoric până în 2030 prin energie și materiale regenerabile, pe lângă călătoria de electrificare a producătorului auto.

Ferrari oferă în prezent patru modele hibride, dar încă nu are planuri pur EV până în 2025. Producătorul auto se așteaptă ca vehiculele complet electrice să reprezinte 40% din flota sa până la sfârșitul deceniului.

Nicolas Sarkozy a pierdut apelul! Fostul președinte al Franței, condamnat la închisoare

Fostul președinte al Franței Nicolas Sarkozy a fost condamnat miercuri, 17 mai, la Paris, la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru corupție și trafic de influență în afacerea interceptărilor telefonice, o pedeapsă fără precedent pentru un fost președinte.

Avocatul său Thierry Herzog și fostul înalt magistrat Gilbert Azibert au fost condamnați la aceleași pedepse.

Nicolas Sarkozy nu va sta nicio zi după gratii

De asemenea, Curtea de Apel i-a impus lui Nicolas Sarkozy o interdicție de trei ani a drepturilor civice, ceea ce îl face neeligibil pentru a candida la alegeri, și o interdicție de trei ani de exercitare a profesiei pentru Thierry Herzog.

Nicolas Sarkozy a pierdut apelul împotriva unei condamnări la trei ani de închisoare – dintre care doi cu suspendare – pentru corupție. Cu toate acestea, Curtea de apel din Paris a decis că acesta ar putea să nu meargă la închisoare, ci să poarte un instrument de identificare, relatează BBC.

Sarkozy a fost condamnat în 2021 pentru că a încercat să influențeze un judecător, asigurându-i acestuia un post prestigios în schimbul unor informații despre un caz separat.

„Tăticul” ChatGPT recunoaște: „Aducem un rău semnificativ lumii” / Scenariul apocaliptic descris de experţi devine realitate

CEO-ul OpenAI, Sam Altman, i-a îndemnat pe parlamentarii americani să reglementeze inteligența artificială în timpul unei audieri a comisiei din Senat.

Altman, omul din spatele revoluției ChatGPT, a depus mărturie în fața Comisiei Judiciare a Senatului pentru prima dată. Și, deși a spus că este, în cele din urmă, optimist că inovația va aduce beneficii oamenilor la scară largă, acesta și-a repetat afirmația anterioară conform căreia legislatorii ar trebui să creeze parametri pentru creatorii de inteligență artificială pentru a evita provocarea „daunelor semnificative lumii”.

Sam Altman a cerut reglementarea inteligenței artificiale

„Credem că poate fi un moment de tipar”, a spus Altman. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a face așa.” Sam Altman și senatorii deopotrivă și-au exprimat temerile cu privire la modul în care AI ar putea „merge destul de prost”, potrivit time.com. Când a fost întrebat care este cea mai mare teamă a lui despre AI, Altman a fost sincer în privința riscurilor muncii sale.

„Cele mai mari temeri ale mele sunt că noi – domeniul, tehnologia, industria – provocăm un prejudiciu semnificativ lumii. Cred că asta se poate întâmpla în multe moduri diferite”, a spus Altman. El nu a detaliat, dar avertismentele criticilor variază de la răspândirea dezinformării și a părtinirii până la distrugerea completă a vieții biologice. „Cred că dacă această tehnologie merge prost, poate merge destul de prost și vrem să vorbim despre asta”, a continuat Altman. „Vrem să colaborăm cu guvernul pentru a preveni acest lucru”.

Preocupările legate de inteligența artificială au determinat sute dintre cele mai mari nume din tehnologie, inclusiv Elon Musk, să semneze o scrisoare deschisă în martie prin care îndeamnă laboratoarele de inteligență artificială să întrerupă pregătirea sistemelor super-puternice timp de șase luni din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru „societate și umanitate.” Și la începutul acestei luni, Geoffry Hinton, care a fost numit „nașul” AI, a renunțat la rolul său la Google, spunând că își regretă munca și avertizând asupra pericolelor tehnologiei.

China cere înlăturarea semnelor de sprijin pentru Ucraina. Mesajul adresat ambasadelor străine

Beijingul cere ambasadelor străine să scoată semnele de sprijin pentru Ucraina.

China le-a cerut ambasadelor străine şi organizaţiilor internaţionale cu sediul la Beijing să nu folosească faţadele clădirilor lor pentru „propagandă politică”, din câte se pare cu referire la semnele care arată sprijin pentru Ucraina, au indicat mai multe surse diplomatice din capitala chineză marţi, informează Kyodo.

Mai multe ambasade din Beijing au instalat panouri cu steagul Ucrainei și mesaje în chineză și engleză – precum #StandWithUkraine – pentru a-şi arăta solidaritatea cu această ţară europeană care se confruntă cu o invazie a Rusiei din februarie 2022.

Conform sursei citate, o înștiințare transmisă de Ministerul de Externe chinez, datată 10 mai, a îndemnat ambasadele şi organizaţiile internaţionale să nu folosească pereții exteriori ai clădirilor pentru propagandă şi „să evite să provoace conflicte între state”.


Ambasadele Germaniei și Poloniei, printre cele care-și arată susținerea pentru Ucraina

Printre ambasadele la Beijing care îşi expun sprijinul pentru Ucraina sunt cele ale Canadei, Germaniei şi Poloniei.

Ar mai fi de menționat faptul că încă de luni China a trimis un emisar special în Ucraina, Rusia, Polonia, Franţa şi Germania pentru a promova negocieri de pace în războiul din Ucraina. Criticii au însă dubii că Beijingul poate acţiona ca mediator date fiind relaţiile sale apropiate cu Moscova.

În nota diplomatică respectivă se mai spune că ambasadele şi organizaţiile internaţionale sunt „obligate să urmeze legile şi reglementările chineze”, chiar dacă Beijingul respectă imunitatea diplomatică în baza Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice între state.

Se crede că scrisoarea a fost trimisă tuturor misiunilor diplomatice din China.

Cum era folosit fenomenul „crypto” pentru spălarea banilor și finanțarea terorismului

Administraţiile fiscale naţionale vor fi obligate, printr-o nouă Directivă europeană, să obţină informaţii privind criptomonedele, astfel încât să poată stopa pierderea de venituri, dar şi pentru unificarea cadrului legal şi a sancţiunilor aplicate.

Consiliul European adoptă reguli care vor face ca transferurile de cripto-active să fie trasabile, astfel încât să se evite spălea banilor prin intermediul criptomonedelor.

UE vrea să obțină informații de la utilizatorii de criptomonede

Astfel, au fost adoptate oficial reguli actualizate privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri prin extinderea domeniului de aplicare a regulilor la transferurile de criptoactive. Acest lucru asigură transparența financiară a schimburilor de cripto-active și oferă UE un cadru solid care respectă cele mai exigente standarde internaționale privind schimbul de cripto-active, asigurându-se că acestea nu sunt utilizate în scopuri penale.

„Decizia este o veste proastă pentru cei care au folosit abuziv cripto-active pentru activitățile lor ilegale, pentru a ocoli sancțiunile UE sau pentru a finanța terorismul și războiul. Acest lucru nu va mai fi posibil în Europa fără expunere – este un pas important înainte în lupta împotriva spălării banilor.”, a declarat Elisabeth Svantesson, ministrul de finanțe al Suediei, potrivit consilium.europa.eu.

Conform noilor reguli, furnizorii de servicii de cripto-active sunt obligați să colecteze și să facă accesibile anumite informații despre expeditorul și beneficiarul transferurilor de cripto-active pe care le operează, indiferent de cantitatea de cripto-active tranzacționate. Acest lucru asigură trasabilitatea transferurilor de cripto-active pentru a putea identifica mai bine eventualele tranzacții suspecte și a le bloca.

HAOS la granița SUA-Mexic! Mii de migranți așteaptă să treacă ilegal în America 

Președintele Joe Biden a prezis recent o situație haotică la granița dintre SUA și Mexic, după expirarea Titlului 42 – o lege din vremea pandemiei care le permitea autorităților americane să deporteze imediat majoritatea migranților care pătrund ilegal în țară.

SUA pun în aplicare un set de noi politici care vor limita traversările ilegale, oferind, în același timp, migranților o cale legală către Statele Unite, dacă aplică online printr-o aplicație guvernamentală.

11.000 de migranți așteaptă să intre în SUA

Biden a spus că administrația sa lucrează pentru ca schimbarea să fie ordonată. „Dar rămâne de văzut”, a spus el reporterilor. „Va fi haotic pentru o vreme.”

Mexicul împarte o graniță de 3140 km cu Statele Unite, așa că națiunea este cheia succesului oricăror planuri ale Statelor Unite de a controla imigrația la granița de sud.

FBI a confirmat că un cetățean afgan pe care SUA îl suspectează de activități teroriste a fost prins la graniță, pe data de 10 mai.

Presupusul terorist făcea parte dintr-un grup mai mare de migranți care încercau să treacă granița ilegal.

11.000 de persoane au fost prinse de poliție la graniță săptămâna trecută, dar numărul migranților care încearcă să intre în SUA a scăzut în weekend.

Republicanii care l-au criticat până acum pe Biden pentru că nu a extins perioada de aplicare a legii adoptate în perioada în care Donald Trump a fost președinte au început deja să profite de situație.

Fondul Inițiativei celor Trei Mări investește în PROIECTUL DE ȚARĂ TRANSGAZ – FOTO

2

O întâlnire importantă a avut loc recent la București. Ion Sterian, șeful Transgaz, a avut o întrevedere cu preşedintele Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, Beata Daszyńska-Muzyczka. 

Preşedintele Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări a avut discuţii cu conducerea Transgaz – în speță cu directorul Ion Sterian – despre posibile finanţări pentru investiţii în infrastructura de gaze naturale.

Beata Daszyńska-Muzyczka – președinte al Consiliului de administrație al Bank Gospodarstwa Krajowego, Banca Națională de Dezvoltare a Poloniei și președinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări – s-a întâlnit marți, la Bucureşti, cu Ion Sterian, directorul general Transgaz.

Prilej cu care s-a discutat despre posibile finanţări pentru investiţii în infrastructura de gaze naturale în România.

Vă amintim că în luna mai a anului trecut, Transgaz a semnat, la Davos, un acord privind foaia de parcurs cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări S.A. SICAV-RAIF (“3SIIF”, un fond comercial dedicat investițiilor în infrastructura din Europa Centrală și de Est, pentru a colabora în ceea ce privește construirea unei infrastructuri, noi, planificate, de gaze naturale în România.

Cât e valoarea totală a proiectelor

Date fiind rezervele interne extinse de petrol și gaze naturale ale României, se anticipează că investițiile suplimentare în infrastructura de transport al gazelor naturale vor stimula dezvoltarea economică în regiune, sprijinind în același timp securitatea energetică europeană și tranziția energetică în regiunea celor Trei Mări.

Acordul privind foaia de parcurs se bazează pe Termenii de Referință conveniți anterior în vederea dezvoltării în comun a unui număr de proiecte de infrastructură de gaze naturale pregătită pentru hidrogen în România (“Proiecte”), prin intermediul unor noi societăți mixte de proiect (“SM”) deținute de Transgaz și 3SIIF. Valoarea totală a proiectelor se estimează a fi de până la 626 milioane Euro și, după finalizare, acestea vor fi vândute către Transgaz. De îndată ce proiectele vor fi vândute către companie, Transgaz va deține și va opera activele Proiectelor în conformitate cu legislația română aplicabilă.

Ce este 3SIIF

3SIIF este un fond comercial dedicat investițiilor în infrastructura din Europa Centrală și de Est (“ECE”). Fondul va investi în infrastructura energetică, de transport și digitală din statele membre ale Uniunii Europene (“UE”) din ECE care se învecinează cu Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră, unde cererea de investiții comerciale pe termen lung în infrastructura națională este printre cele mai mari din UE.

Regiunea celor Trei Mări cuprinde 12 state membre ale UE din Europa Centrală și de Est care se învecinează cu Marea Baltică, Marea Adriatică și Marea Neagră.

Cutremur, miercuri dimineață, în Gorj. Seismul s-a produs la doar 15 kilometri adâncime

3

A fost cutremur, miercuri dimineață, în România. Seismul din Gorj a fost unul de suprafață.

Cutremurul din 17 mai a avut loc la ora 04:26, în Oltenia – județul Gorj. A avut 2,7 grade și s-a produs la adâncimea de 15 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Conform infp.ro, cutremurul de miercuri dimineață s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 20km NV de Târgu Jiu, 65km NE de Drobeta-Turnu Severin, 68km S de Hunedoara, 83km S de Deva, 93km E de Reșita.

A fost cutremur și marți după-amiază în Gorj

Marți după-amiază, mai exact în 16 mai, la ora 15:35, un alt cutremur slab avusese loc în Oltenia -Gorj. Seismul a avut 2,3 grade și s-a produs la 15 kilometri adâncime.

De asemenea, luni seară, 15 mai, alte două seisme s-au produs în Oltenia – Gorj. Unul la ora 22:17, ce a avut 2,5 grade, iar celălalt, de 2 grade, la ora 22:10. Ambele au fost seisme de suprafață.

Un cutremur a avut loc recent și în zona Vrancea. S-a întâmplat în 15 mai, la ora 00:34, când în județul Vrancea s-a produs un seism de 3,7 grade pe Richter. Cutremurul s-a produs la 124 de kilometri adâncime.

Grevă de avertisment în învăţământ, între orele 11.00 şi 13.00 / Sindicaliştii ameninţă cu declanşarea grevei generale

0

Miercuri, 17 mai, activitatea profesorilor va fi suspendată pentru două ore. Astfel, în intervalul 11:00-13:00, cadrele didactice vor intra în clasă, dar nu vor susține lecțiile.

Sindicaliștii din învățământ au făcut apel către părinți să nu-i aducă pe elevi la școală.

Grevă generală din 22 mai

„Fac un apel către părinți să înțeleagă – și recomandăm în același timp – să ținem copiii acasă, pentru că sunt foarte multe situații în care 100% s-a votat pentru grevă sau procentele sunt foarte mari și este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine să stea cu ei”, a spus Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), în cadrul unei conferințe de presă.

În cazul în care Guvernul nu ia măsuri pentru rezolvarea problemelor cadrelor didactice, sindicaliștii susțin că pe 22 mai vor declanșa grevă generală, ceea ce ar conduce la înghețarea anului școlar.

Cadrele didactice solicită majorarea salariilor, acordarea salariului mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți, plata orelor suplimentare și decontarea navetei.

Mai puțini bani pe voucherele de vacanță

Ministerul Educației a emis un ordin prin care, în această vară, o parte din personalul din învățământ va primi o sumă limitată de bani pe voucherele de vacanță.

Este vorba despre românii care sunt angajați cu normă redusă sau care au contract de muncă pe perioadă determinată. Aceștia nu vor primi pe card suma întreagă.

Aceeași măsură se va aplica și în cazul profesorilor care sunt angajați pentru o oră. Aceștia vor primi pe carduri doar suma de 100 de lei. Cazurile de acest gen sunt extrem de frecvente în învățământ.

Cei 1.450 de lei se vor acorda profesorilor care sunt angajați cu normă întreagă, mai exact un program de lucru de 12 luni și 8h/zi.

Accident înfiorător în Mehedinți! Trei tineri au murit

3

Un accident cu urmări cumplite a curmat viețile a trei tineri – două fete și un băiat. A fost vorba de un eveniment rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR. A fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare, pentru scoaterea victimelor din mașină.

Două tinere, de 18 şi 22 de ani, şi un tânăr de 19 ani au murit într-un accident care a avut loc, marţi seara, pe DN 56A, la ieşire din oraşul Vânju Mare spre localitatea Bucura, conform Agerpres.

A fost necesară intervenția echipajului de descarcerare

Din câte a informat ISU Mehedinţi, accidentul rutier s-a produs între un autotren şi autoturismul în care se aflau cei trei tineri. Aceștia au rămas blocaţi în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare pentru a fi scoși din mașină.

Deși după ce victimele au fost extrase din autoturism cadrele medicale au aplicat manevre de resuscitare, acestea, din păcate, nu au avut rezultatele sperate.

„Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani şi un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator. După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD şi SAJ. Din păcate, aceştia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declaraţi decedaţi de către medicul SAJ”, s-a mai transmis de la nivelul ISU Mehedinţi.

Accident feroviar miercuri dimineață, în Giurgiu! Două persoane au ajuns la spital / Circulația trenurilor, întreruptă!

5

Un accident feroviar grav s-a petrecut, în această dimineață, între localitațile Toporu și Chiriacu din județul Giurgiu.

Potrivit primelor informații, locomotivele aparțineau unor transportatori feroviari privați și s-au ciocnit frontal după ce au circulat din sensuri opuse pe aceeași linie.

Doi mecanici de locomotivă, grav răniți

În urma accidentului, cei doi mecanici de locomotivă au suferit răni grave, fiind transportați la spital.

Evenimentul a avut loc la aproximativ un kilometru de Gara Toporu, între două locomotive. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Giurgiu și ISU Teleorman, cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, două ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.

Echipajele au constatat faptul că în locomotive se aflau trei bărbați, găsiți conștienți și cooperanți. Doi dintre aceștia au fost preluați de SAJ și transportați la Uniunea de Primiri Urgențe Giurgiu.

CFR Călători a transmis că mai multe trenuri au fost blocate temporar pe ruta București-Giurgiu.

Horoscop 17 mai 2023 – Astăzi va fi o zi destul de stabilă

0

BERBEC

Astăzi s-ar putea să vă întrebați dacă solicitați o intensitate mai mare în relațiile personale și dacă doriți emoții puternice. Cu toate lucrurile care vi s-au întâmplat în ultima vreme, cu siguranță sunteți mai mult decât servit… Acesta este ceea ce vi se va oferi în următoarele zile.

 

TAUR

În general, s-ar putea să descoperiți că ultimele trei săptămâni au adus o oarecare stabilitate. De fapt, emoțiile vă vor determina să adoptați o viziune intuitivă asupra problemelor actuale. Folosiți forța sentimentelor pentru a umple golul în tot ce ține de parteneriate.

 

GEMENI

Astăzi s-ar putea să ai senzația că ești prins într-un fel de foc încrucișat. Adevărul este că o parte din voi dorește să puteți păstra picioarele pe pământ, precum și să fiți riguroși și orientați spre viitor, în timp ce cealaltă parte planifică și visează plutind…

 

RAC

Astăzi va fi o zi destul de stabilă, în care vă veți simți mai bine ca niciodată. Înțelegi semnificația perioadei prin care treci, vezi scopul ei și ce ar trebui sau nu să faci. Acest lucru îți dă senzația că te descurci cu situația puțin mai bine decât înainte.

 

 

LEU

Astăzi este posibil să aveți unele dificultăți de comunicare. De fapt, veți găsi că unii oameni sunt prea mândri, în timp ce, chiar acum, ei te vor găsi prea pretențios și critic. Adevărul este că uneori este mai mult decât suficient să fii puțin răbdător.

 

FECIOARA

Cel mai bun sfat care ți se poate da astăzi este să ai răbdare. Zilele precedente au văzut unele fantome din trecut reapărând și, același lucru s-ar putea întâmpla și în zilele următoare. După nevoia de dragoste, acum vine ceva foarte drag membrilor din zodia ta!

 

 

BALANTA

Dorințele tale nu sunt îndeplinite atât de ușor pe cât ți-ai dori, dar tu ești un luptător! Cererile tale de dragoste sau considerație nu primesc la fel de mult sprijin ca de obicei. Adevărul este că te vei putea aștepta doar la o zi singuratică…

 

 

SCORPION

Ai putea avea ocazia să cântărești avantajele și dezavantajele în anumite aspecte în care, în cele din urmă, trebuie să alegi o opțiune. Și nu este imposibil ca acest lucru să vă afecteze și relația emoțională. Căutați să regenerați dinamica partenerului dvs.

 

 

SAGETATOR

De-a lungul zilei de azi, convingerile tale personale pot intra în conflict cu emoțiile. Dar, uneori, este mai mult decât sănătos să lăsați rațiunea deoparte pentru a permite inimii voastre să vorbească. Așadar, lăsați-vă ghidați de instinctul și experiența voastră.

 

 

CAPRICORN

Astăzi ar trebui să acordați o atenție specială oamenilor pe care îi iubiți. Membrii familiei tale, desigur, dar și cei care în diferite circumstanțe și ocazii te-au ajutat. Nu ai încetat niciodată să le mulțumești, dar un gest suplimentar le va atinge inima!

 

VARSATOR

Aceasta ar putea fi una din acele zile în care nu te poți apropia de visele tale… Mai ales când vine vorba de chestiuni sentimentale. Există momente în care singurul punct de acord posibil, este faptul de a nu fi de acord…

PESTI

Conjuncțiile astrale din această zi ar trebui să vă seducă. Dacă aveți, ca parte a activității dvs. profesionale, diferite opțiuni de solicitat sau câteva instrucțiuni de lucru pe care să le dați, ar fi foarte benefic să organizați o întâlnire. Comunicarea va fi ușoară.

Poza Zilei

Andreea Bălan vă dă greu: ce rol au franjurii?

Pericol în şcoala românească: un elev a mers la ore cu o armă!

8

Pericolul din şcolile româneşti. Un elev în vârstă de 18 ani a intrat luni și cu o armă de tip airsoft într-o școală din Sovata, județul Mureș.

Profesorii au sesizat imediat autoritățile.

Elev, cu arma la purtător

Polițiștii din stațiunea Sovata au fost sesizați, marți, de către reprezentanții unei școli, că luni, la ore, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a 12-a o armă.

„La data de 16 mai 2023, în jurul orei 11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din localitate, cu privire la faptul că, la data de 15 mai 2023, în timpul orelor, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a XII-a o armă.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că este vorba de o armă de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Elevul respectiv a fost amendat cu 2.000 lei.

UITE CINE I-A SĂPAT GROAPA LUI BODE!

Chiar nu este treaba noastră să îi asigurăm protecția contrainformativă sindicalisto -pălincarului cu studii terminate la 37 de ani, Lucian Bode. Așa că dacă a știut sau nu că dintre toți ceilalți pretendenți la postul de ministru de Interne, cel mai mult și-l dorește Nicoleta Pauliuc, este strict treaba celui care ar putea lua calea ”Mânăstirii”…

Nicoleta Pauliuc, liberalo – iohannista care îi vrea postul lui Bode

Dar cert este că, da, Nicoleta Pauliuc își dorește mai mult ca niciodată să ajungă ministru! Ce este drept, precedentul asalt pentru ocuparea portofoliului Ministerului Apărării Naționale a eșuat după ce a ”încasat în plin” dezvăluirile noastre din ”lovitura” titrată ”Avem Rețeaua Ciucă: Nicoleta Pauliuc – generalul Tabarcia”. Dar mai ales după ce dezvăluirea a dus la audierea la Secția Militară a Direcției Naționale Anticorupție a lui ”Vlădică a lui Tender” în cazul ”avansului – paraîndărăt” de 5 milioane de euro de la contractul Piranha 5…

Astfel că, acum, Nicoleta Pauliuc s-a reorientat către conducerea Ministerului Afacerilor Interne! Că doar, vorba ceea, minister de forță să fie, ce mai contează dacă Apărare sau Interne! Mai ales că partea militarizată a sistemului încurajează deja de-a dreptul deșănțat visurile de mărire ale senatoarei peneliste Nicoleta Pauliuc. Numai că, ghinion, uite că ”prețul corect” de 4 miliarde euro ce urmează să fie plătit de la bugetul național este considerat deja ”nesimțit de mare” de către singura structură contrainformativă cu adevărat din ”Colonia zilelor noastre”…

Afacerea ABRAMS

Și acum, sincer vorbind, de ce nu ar susține-o sistemul pe Nicoleta Pauliuc, cel puțin atâta vreme cât ”mașinăria de vot” pusă pe roate în Parlament și ”unsă” de aceasta de fiecare  dată când ”interesele transpartinice” au cerut-o funcționează încă ireproșabil!

”Vlădică al lui Tender”, audiat la DNA!

Cea mai bună și recentă dovadă fiind afacerea ABRAMS. Cea prin care România va plăti direct, fără licitații internaționale sau astfel de ”prostii birocratice”, o primă tranșă de 1 miliard de euro! Dintr-un total de 4 miliarde de euro!

Așa că nici nu mai are rost să calculăm câte autostrăzi, spitale sau grădinițe am fi putut face cu acești bani.

Mai ales că ”palma a fost bătută”… Și ”deal”-ul făcut…

Drept urmare, propaganda operativă având permisiunea să ”disemineze public informația” potrivit căreia ”comisiile de specialitate” vor aviza favorabil proiectul de achiziție direct de tancuri americane Abrams.

”Costul inițial” al unui prim batalion de 54 de tancuri Abrams fiind apreciat în ”documentația” prezentată parlamentarilor care vor ”ridica toate mânuțele sus”, ca de obicei, la 1 miliard de euro. Numai că proiectul complet prevede condiții de ”interoperabilitate NATO” care obligă la achiziția de tancuri pentru echiparea a patru batalioane! În valoare totală de peste 4 miliarde de euro!

În condițiile în care, exact în ziua în care parlamentarii din ”rețea” luau obedienta poziție ”ghiocel”, o altă informație, de această dată din sursă externă, anunța că deja primele 31 de tancuri americane Abrams au fost livrate pentru ”antrenarea trupelor ucrainene”.

Și uite cum, din nou plătim cu bani grei și înainte exact ceea ce ucrainenii primesc gratis. Și pentru antrenament…

Dar, să revenim la ”Afacerea Abrams”. Cea care a debutat la începutul anului trecut. Atunci când, ”de bună voie și nesilită de nimeni”, România a semnat o scrisoare de intenție prin care s-a ”milogit” de partenerii americani să mai primească și noua ”ofrandă” de 4 miliarde euro. Solicitând subcontractorilor americani să ne vândă tancuri Abrams, printr-un al nu se mai știe câtelea acord ”G2G”, ”Guvern la Guvern”, cu achiziție directă…

Chiar generalul – rezevisto – liberal proaspăt instalat pe atunci premier asumându-și, prin aprobarea pe propria semnătură, a Memorandumului cu tema ”Solicitarea Ministerului Apărării Naționale către Parlamentul României privind obținerea aprobării prealabile pentru inițierea procedurii de atribuire a contractului aferent programului de înzestrare Tanc principal de luptă, etapa 1”.

”Generalul – breloc” Incicaș

Iar după ce ”balul Abrams” a fost deschis de către chiar ”comandantul suprem” Nicolae Ionel Ciucă, a venit rândul ”generalului – breloc” Teodor Incicaș să asigure trecerea la ”next level” a operațiunii cu un cost total de 4 miliarde euro. Astfel că acesta a ”scăpat controlat” informația că Armata Română trebuie să cumpere, într-o primă fază, cel puțin un batalion format din 54 de tancuri Abrams. Iar cum în scrisoarea de intenție era prevăzut deja ”pragul” de aproximativ 200 de tancuri, deja este clar că ”ținta finală” este de 4 batalioane. Adică 216 tancuri și o ”plată cu banii jos” de 4 miliarde euro. Ca să nu mai vorbim cât or să ne coste și ”anexele” la acest tip de contracte cu încredințare directă de la americani! Cele care, de obicei, mai duc la un ”adaos comercial” de 25 – 30 la sută din costul inițial!

Și totul în condițiile în care, bineînțeles, ”G2G”-ul pentru Abrams nu prevede condiții de offset nici măcar în valoare de un eurocent…

Comisia Pauliuc

Și uite cum, chiar la ora scrierii acestor rânduri, ”Comisia Pauliuc” – Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat se mobiliza ca de obicei pentru avizarea ”Afacerii Abrams”.

Una care, insist, va costa în total 4 miliarde de euro! ”Prețul corect” stabilit pentru ca senatoarea liberalo – iohannistă Nicoleta Pauliuc să fie băgată în cărțile pentru șefia Ministerului Afacerilor Interne. Acolo unde șeful acesteia de partid, încă secretarul – general Lucian Bode doarme pe el…

Totuși, cam mult… 4 MILIARDE EURO! Poate că ”dincolo” era mai ieftin…

Dar, ce este drept, la această sumă, și ”paraîndărăturile” sunt altele… Și nu ne referim aici doar la tradiționalul comision la vedere de 2%, prevăzut în marea majoritate a contractelor de armament…

Polițiștii care luau şpăgi în centrul Bucureştiului şi-au recunoscut faptele. Ce au mai descoperit anchetatorii

6

Polițiștii care luau şpăgi în centrul Capitalei au recunoscut faptele. Anchetatorii au descoperit că ei ar fi luat de două ori mai multă mită decât se credea inițial.

Agenţii încă nu au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției oficia, așa că ancheta continuă.

Au luat şpagă de 59, respectiv de 57 de ori

Se pare că poliţiştii au mărturisit dublu față de acuzațiile inițiale aduse de procurori, astfel că ancheta s-a extins. Mai exact, au recunoscut că au luat de 59, respectiv de 57 de ori, mită de la șoferi. Inițial procurorii știau despre 23 de fapte.

Cei doi agenți de la Brigada Rutieră a Capitalei, prinși în flagrant în timp ce luau bani de la șoferii care treceau prin cartierul Dorobanți, au demisionat din Poliție.

Vor denunţa şi alţi colegi?

Pentru cei doi polițiști de la Circulație acuzați de corupție cariera s-a încheiat în mod oficial. Ambii au anunțat instanța de judecată că au demisionat din Brigada Rutieră a Capitalei.

Ba chiar spun că sunt dispuși să încheie acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA și să denunțe eventual alți polițiști corupție. Totul pentru ca la final să aibă parte de pedepse mai blânde.