Fondul de garantare a asiguraţilor începe plăţile pentru creditorii de asigurări ai Euroins. În prima tranşă au fost aprobate 1.004 cereri, iar primele plăţi însumează 658.562 lei, informează FGA printr-un comunicat.
„Conform prevederilor legale, astăzi, 17 Mai 2023, se împlineşte termenul legal de 60 de zile, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei de ridicare a autorizaţiei de funcţionare, în cazul Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA. Prin urmare, FGA poate proceda la plata creanţelor de asigurări cuvenite creditorilor de asigurări ai acestui asigurător. FGA a aprobat o primă tranşă de 1004 cereri de plată -Restituiri primă-Anexa 9, pentru creditorii de asigurări ai Euroins SA, urmând ca plăţile efective să fie efectuate în cursul zilei de joi, 18 Mai 2022. Primele plăţi însumează 658.562 lei”, se menţionează în comunicat.
FGA aprobă o primă tranşă de 1.004 cereri de plată pentru restituiri
Potrivit sursei citate, achitarea creanţelor de asigurări va continua pe măsură ce FGA va analiza şi aviza la plată cererile creditorilor de asigurări ai Euroins SA, înregistrate la Fond, în paralel cu activitatea de avizare/plată a cererilor de plată înregistrate pentru alţi asigurători în faliment.
„Fondul a procedat, conform legislaţiei, la preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile de la asigurător, pentru a putea analiza cererile de plată înregistrate la Fond. Procesul a fost unul de îndelungat, având în vedere dimensiunea companiei şi a bazelor de date deţinute de aceasta”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.
FGA analizează Cererile de plată, pe următoarele categorii: cereri de plată formulate în temeiul dosarelor de daună aferente daunelor materiale, deschise de
FGA sau Euroins SA; cereri de restituire prime; cereri de plată formulate pentru vătămări corporale sau decese; cereri de plată formulate în temeiul unor sentinţe judecătoreşti definitive.
„Menţionăm faptul că, fluxurile de instrumentare sunt diferite pentru fiecare dintre aceste categorii, luând în considerare prevederile legale aferente”, subliniază reprezentanţii fondului. Până la data de 16 mai 2023, FGA a recepţionat un număr de 71.774 cereri de plată, pentru Euroins SA. Dintre acestea, Fondul a înregistrat 38.492.
O tânără de 34 de ani din Târgu Neamț este în stare gravă după ce a adus pe lume un copil acasă.
Ce este și mai șocant e faptul că femeii, însărcinată cu al cincilea copil, i s-a făcut cezariană la domiciliu. Intervenția a fost făcută de soțul ei și de soacră, cu ustensile cumpărate de pe Internet.
Femeia a suferit o hemoragie și a ajuns în stare gravă la spital
Soțul gravidei a fost cel care a sunat la 112. Echipajul de urgență a găsit-o pe femeie acasă, conștientă, dar cu hemoragie masivă. Spre stupoarea salvatorilor, ea fusese tăiata pe abdomen și copilul scos. Soțul îi făcuse cezariană, iar soacra ei a asistat și ea la procedură.
Tatăl susține că ei nu și-ar fi propus ca bebelușul să fie născut acasă. Pe de altă parte, echipajul de la ambulanță a găsit la fața locului bisturiul, pansamente sterile, pense și alte ustensile necesare unei astfel de intervenții chirurgicale.
Ustensilele, cumpărate de pe Internet
Familia le-ar fi cumpărat de pe Internet, tocmai pentru efectuarea cezarienei, după cum au susținut în fața medicilor. Cum era de așteptat, situația s-a complicat și, într-un final, femeia și copilul au ajuns la spital. Mama este internată la terapie intensivă, în stare stabilă.
În cele din urmă, atât mama cât și bebelușul au primit îngrijire de la medicii și sunt în stare bună. Familia a explicat gestul extrem spunând că nu are încredere în medicii din România.
Un incident căruia i-ar fi căzut victimă fiul unui deputat, dar și un coleg al acestuia este anchetat de către polițiștii doljeni. Chiar parlamentarul s-a adresat poliției, fiind și cel care a făcut public întreaga situație.
Din primele informații, cei doi adolescenți ar fi fost agresați într-un tramvai, fără ca vreun alt călător să fi intervenit, se pare, în apărarea lor.
Cazul a fost făcut public chiar de către deputatul din Craiova. Acesta a postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare faptul că său – în vârstă de 15 ani – şi colegul acestuia au fost amenințați cu un briceag, loviţi în repetate rânduri de un grup format din 6-7 tineri, potrivit Antena 3.
Poliția face cercetări
Se pare că în urma acestui incident colegul băiatului deputatului ar fi fost tâlhărit și i s-ar fi rupt o pungă cu cumpărături, pe care o avea în mână. Totodată, s-a mai aflat că fiul parlamentarului s-a ales cu ceasul de la mână spart, în urma acestui episod violent ce a avut loc în mijlocul de transport în comun.
După ce deputatul a sesizat poliția, oamenii legii au început o anchetă pentru a stabili exact ce anume s-a întâmplat. Rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge anchetatorii, la finalul cercetărilor pe care le vor face în acest caz.
Costin Miu, un personaj misterios din România, care a făcut avere din tranzacții cu criptomonede, a intrat în vizorul infractorilor străini. Un londonez a pus anul trecut un plan de răpire a românului, din stațiunea Mamaia.
„Creierul” operațiunii a trimis în România trei cetățeni nigerieni, sub comanda lui Alexandru Ioan Dorobanțu, un traficant de droguri din Constanța.
Răpirea lui Costin Miu, orchestrată de un traficant de droguri din Constanța
Dorobanțu avea rolul de a recupera „o datorie de trei milioane de euro”, bani pe care trebuia s-i înapoieze britanicului și unui vecin „A.P.”, potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
„Inculpatul a arătat că, la începutul anului 2022, vecinul său A. P., pe care-l cunoștea de aproximativ opt ani, l-a rugat să găsească niște băieți pentru a-l ajuta să recupereze suma de trei milioane de euro ce li s-ar fi cuvenit lui A.P. și prietenului său, în urma realizării unei fraude informatice, solicitare la care inculpatul a răspuns că o să se intereseze“, se arată în rechizitoriu.
Dorobanțu l-a atacat pe Miu în data de 5 mai 2022. Răpirea a avut loc în plină zi, la ora 10:30. Victima a fost prinsă în parcarea blocului rezidențial Coral, din Mamaia, în timp ce încerca să se urce în mașină.
„A deschis portiera stânga-față și l-a lovit pe Miu cu cotul în zona capului, după care l-a scos din autoturism. În continuare, Miu a încercat să se apere, dar imediat au apărut o mașină și alte trei persoane în jurul său, care au început să îl agreseze. Persoana vătămată a început să se zbată și să țipe, iar în acest context și-a pierdut telefonul mobil și toate bunurile pe care le avea asupra sa. Agresorii au reușit în cele din urmă introducerea persoanei vătămate în autoturism”, notează procurorii.
Românul, torturat ore în șir de răpitori
Miu a fost așezat pe bancheta din spate și imobilizat de niște persoane de culoare, care i-au tras o cagulă pe cap victimei. Agresorii au încercat să-l provoace pe Miu să spună parolele de la conturile personale cu crypto și bani.
„De asemenea, în acele momente, persoana vătămată a văzut și a simțit că este înțepată cu o seringă cu ac subțire în zona abdomenului, după care a resimțit o stare de moleșeală și furnicături în degete”, mai relatează anchetatorii.
Milionarul a fost dus în tabăra Năvodari, unde ore în șir a fost ținut legat, înțepat cu un cuțit, torturat pentru a oferi informațiile necesare răpitorilor.
Vecinii l-au salvat pe milionar de tortură și faliment personal. Martorii au sunat la 112 în momentul în care au văzut răpirea. Alexandru Ionuț Dorobanțu a fost deja condamnat la 7 ani și 4 luni de detenție de Judecătoria Constanța.
Un caz cu amănunte șocante a ajuns în atenția polițiștilor doljeni. Un copilaș de doar 7 luni a fost găsit fără suflare într-un pungă de plastic. Oamenii legii fac cercetări pentru a lămuri cum a sfârșit bebelușul.
Din primele informații reiese că bunicul bebelușului ar fi fost cel care a alertat oamenii legii din Segarcea. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a anunţat, miercuri seară, că poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Segarcea au fost sesizaţi de un bărbat că nu-l găseşte pe nepotul său, în vârstă de 7 luni, potrivit realitatea.net.
Trupul bebelușului, găsit într-o pungă de plastic, într-o zonă cu vegetaţie deasă
Așa că oamenii legii au mers la fața locului să facă cercetări și să stabilească exact ce s-a întâmplat. Așa au descoperit că bărbatul și mama copilașului – o fată de 15 ani – locuiesc în aceeași casă. Când oamenii legii au făcut căutări în apropierea casei, au făcut cumplita descoperire – trupul fără viață al micuțului a fost găsit într-o pungă de plastic, într-o zonă cu vegetație deasă. Cadavrul bebelușului a fost dus la morgă, pentru a fi făcută necropsia.
„La faţa locului s-a deplasat un colectiv de poliţişti care au constatat că apelantul locuieşte în aceeaşi casă cu nora sa, o minoră de 15 ani, din judeţul Mehedinţi, care le-a declarat poliţiştilor că nu-l mai găseşte pe fiul său de 7 luni.
Întrucât au existat suspiciuni cu privire la cele declarate de mamă, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, au fost efectuate căutări în proximitatea locuinţei, iar cadavrul minorului a fost găsit într-o zonă cu vegetaţie deasă, fiind pus într-o pungă de plastic. Cadavrul copilului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, rezultatul fiind că moartea a fost patologică şi neviolentă”, a anunţat IPJ Dolj.
Cazul cutremurător este cercetat de către oamenii legii. Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Un sistem defensiv de înaltă performanță Patriot, fabricat în SUA și folosit de ucraineni, ar fi fost avariat în urma atacurilor Rusiei cu rachete hipersonice.
Sistemul Patriot, lovit de o rachetă rusească în timpul bombardamentelor de marți
Un oficial SUA a transmis, sub protecția anonimatului, că Washingtonul și Kievul caută cea mai bună modalitate pentru repararea sistemului, care nu a fost însă distrus și cel mai probabil nu va trebui scos din Ucraina, potrivit CNN.
Patriot este considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană, inclusiv împotriva aeronavelor, rachetelor de croazieră și rachetelor balistice. În mod obișnuit, include lansatoare împreună cu radar și alte vehicule de sprijin, notează Reuters.
Ministerul rus al Apărării a declarat marți că a distrus un sistem de apărare antirachetă sol-aer Patriot, construit de SUA, cu o rachetă „hipersonică” Kinjal, într-o lovitură de noapte asupra Ucrainei.
Mai multe explozii s-au auzit, joi în zori, la Kiev şi în alte regiuni ale Ucrainei, unde populaţia a fost rugată să rămână în adăposturi, potrivit autorităţilor militare. „Atacul asupra capitalei continuă. Nu părăsi adăposturile în timpul raidului aerian!’, este mesajul de pe Telegram.
Sindicaliştii din sistemul de Finanţe Publice ies joi în stradă, în Capitală. Se anunță protest în fața a două instituții-cheie. E vorba de sediul ministerului condus de către Adrian Câciu, dar și de cel al ANAF-ului.
Sindicatul Naţional Finanţe Publice pichetează, joi, între 13.00 şi 14.00, sediile Ministerului Finanţelor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit news.ro.
Nemulțumirile sunt de natură salarială, dar și față de condițiile de lucru.
Concret, sindicaliştii reclamă finanţarea defectuasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă; discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare).
Ce nemulțumiri mai au sindicaliștii
Pe lista celor reclamate de către sindicaliști se mai numără:
Condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă;
Impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane);
Îngrijorări cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării, lipsa dialogului social cu privire la acest subiect;
Lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor;
Pregătirea profesională continuă este deficitară;
Necorelarea fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate;
Sisteme informatice şi structuri IT, greoaie, uzate moral;
Necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia).
Protestul sindicaliștilor din sistemul de Finanţe Publice vine la doar o zi după ce, nemulțumiți de rezultatele negocierilor cu Guvernul, cei din Educație au anunțat că sunt deciși să intre în grevă generală, de luni. Au fost discuții, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, în contextul în care în cursul zilei de 17 mai a fost grevă de avertisment de două ore în școli, între orele 11 si 13.
Un nou incident de securitate a avut loc în SUA! O persoană necunoscută a intrat în casa consilierului de securitate al președintelui Joe Biden în toiul nopţii, fără a fi detectat de agenţii care îi păzeau locuința.
Jake Sullivan a ieşit afară pentru a-i alerta pe agenţi, după ce intrusul a plecat.
Jake Sullivan l-a înfruntat singur pe individ
Incidentul a avut loc luna trecută, potrivit The Washington Post. Intrusul părea să fie în stare de ebrietate şi confuz în legătură cu locul în care se află, potrivit persoanelor informate despre incident.
Sullivan l-ar fi înfruntat pe individ, cerându-i să plece, au declarat două dintre persoanele informate cu privire la acest incident. Nu au existat semne de intrare prin efracţie în locuinţă, potrivit uneia dintre aceste persoane.
Nu există nicio dovadă că persoana îl cunoştea pe Jake Sullivan sau că ar fi căutat să-i facă rău, au spus acestea. Sullivan a refuzat să comenteze incidentul, dar a spus că are „încredere totală” în Serviciul Secret.
Secret Service a luat măsuri suplimentare de securitate
Într-o declaraţie, Secret Service a confirmat că a lansat o anchetă privind incidentul şi modul în care intrusul a reuşit să intre în casa lui Sullivan fără să fie detectat. Agenţia a precizat că tratează breşa de securitate ca pe o problemă de îngrijorare semnificativă.
„Deşi persoana protejată nu a fost rănită, luăm această problemă în serios şi am deschis o investigaţie cuprinzătoare de asigurare a misiunii pentru a analiza toate aspectele legate de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Secret Service, Anthony Guglielmi, într-un comunicat transmis ca răspuns la o solicitare a The Washington Post. „Orice abatere de la protocoalele noastre de protecţie este inacceptabilă şi, dacă va fi descoperită, personalul va fi tras la răspundere”, a precizat oficialul.
Ceva neprevăzut vă va împiedica să petreceți ziua așa cum v-ați planificat. Ziua va fi variată, alternând momente cu adevărat enervante cu alte momente foarte stimulatoare. În relațiile lor afective, va exista armonie și bună înțelegere.
TAUR
Înclinarea ta pentru excentricități îi poate enerva pe oamenii din jur. Încercați să reflectați și să profitați de orice ocazie vi se oferă pentru a vă distra bine, fără a pune deloc probleme.
GEMENI
Fii realist atunci când faci planuri financiare, mai ales pe termen îndelungat, altfel nu le vei putea realiza. Seara se anunță liniștită, plăcută, cu accent pe romantism și multă tandrețe.
RAC
Poate apărea o problemă de comunicare cu un prieten apropiat, dar dacă o ignori, se va rezolva singură. Abilitatea și simțul practic te va determina să faci mici aranjamente în casă.
LEU
Un membru al familiei va fi agresiv și va dori să se certe. Evitați argumentele, chiar dacă vă simțiți provocat. Unele probleme tind să fie rezolvate. Seara va fi calmă și foarte plăcută dacă o petreceți cu prietenii.
FECIOARA
Un apel neașteptat îi va strica toate planurile, dar te va umple de bucurie. Partenerul vă va oferi o altă alternativă la petrecerea serii. Deși astăzi nu vei avea ocazia să faci ceea ce ți-ai dorit, la finalul zilei te vei simți fericit.
BALANTA
Este posibil să trebuiască să vă confruntați cu cheltuieli pe care nu le-ați avut. Nu vă supărați și încercați să vă gestionați mai bine. Veți avea mai multe opțiuni pentru a petrece ziua, oricare dintre ele fiind foarte bune.
SCORPION
Este posibil să trebuiască să vă confruntați cu o problemă de familie, iar rezolvarea acesteia va necesita timp. Concentrați-vă eforturile să profitați la maximum de timpul liber și acordați o atenție deosebită partenerului.
SAGETATOR
Nu te gândi atât de mult la obligațiile tale și doar odihnește-te și fă ce vrei. Dacă persistați în atitudinea dvs., ați putea rata o zi care este foarte frumoasă. Urmarea sfaturilor unui prieten vă va ajuta să vă bucurați mai mult de viață.
CAPRICORN
La primele ore ale dimineții, activitatea ta creativă va fi favorizată. După-amiaza va fi practic una familială, într-un climat de bună comunicare și armonie. Noaptea viața ta socială va fi intensă și plină de surprize bune.
VARSATOR
Dacă nu luați lucrurile cu calm, un membru al familiei vă poate face să vă pierdeți cumpătul. Nu fi constrâns și nu lua obligații noi care nu te preocupă. Vizita unor prieteni vă va permite să vă confirmați convingerile.
PESTI
Chiar dacă nu poți practica sport, ai încredere că vei găsi alte ocupații în aer liber care te vor bucura. Se așteaptă ca ziua să fie calmă și plăcută și vă va permite să vă bucurați de mici surprize. Relații bune și eficiente.
Datele publicate de Eurostat arată clar că vaccinul Covid nu numai că nu a redus transmiterea virusului, dar nu a stopat nici decesele, ci dimpotrivă. Astfel, mortalitatea excedentară față de media perioadei 2016-2019 a crescut în UE după primul și al doilea an al campaniilor de vaccinare. Și mai grav este faptul că, deși, de la apariția variantei Omicron în 2022, cazurile Covid au fost ușoare și moderate, mortalitatea în exces a continuat să crească.
Statisticile reale de la Eurostat
Statisticile privind mortalitatea excedentară în UE, publicate chiar de Eurostat, dovedesc fără echivoc că vaccinul Covid nu a avut ca efect scăderea deceselor cauzate de virusul SARS-Cov-2. Dacă în ianuarie 2021, mortalitatea excedentară în UE, raportată la media perioadei 2016-2019, era de 17,3%, după primul an al campaniei de vaccinare anti-Covid, mortalitatea excedentară a crescut, în decembrie 2021, la 23,7%. În decembrie 2022, la un an de la apariția variantei Omicron, care provoca doar cazuri ușoare și moderate de Covid, mortalitatea excedentară a fost în UE de 19,8%.
Deși Eurostat a prezentat o scădere a procentului mortalității excedentare din martie 2023, la 0,3% în UE, acesta nu este nicidecum un lucru pozitiv. În primul rând, 0,3% este o medie, dincolo de care încă mai avem state cu mortalitate excedentară crescută inexplicabil (sau explicabil, pentru cei care admit adevăratele cauze). În România, țara cu cei mai puțini vaccinați în mod real, avea, în ianuarie 2021, o mortalitate excedentară de 13,2% față de media 2016-2019, iar în decembrie 2021, de 10,4%. Vârfurile au fost atinse în octombrie 2021, cu 111,2% și noiembrie 2021, cu 70,1% mortalitate excedentară, când varianta Delta, coroborată cu un protocol de tratament în spitale cel puțin ineficient, au secerat mii de vieți. În România nevaccinată și blamată la nivel european, mortalitatea excedentară în ianuarie 2022 a fost de doar 3,1%, pentru ca aceasta să coboare, în decembrie 2022, la minus 11,2% și la minus 12,7%, în martie 2023.
Dezastru în statele vaccinate
Datele statistice din cele mai vaccinate țări europene arată un dezastru complet. Grecia avea, în ianuarie 2021, o mortalitate excedentară de 7,8%, pentru ca, după un an de vaccinare intensivă, să ajungă, în decembrie 2021, la o mortalitate excedentară de 32,3%, apoi la 10,7% în decembrie 2022 și la 10,3%, în martie 2023. În cazul Greciei, mortalitatea excedentară nu a reușit să scadă la nivelul de dinaintea campaniei de vaccinare. La fel și în Malta, care avea o mortalitate excesivă de 4,1% înainte de campania de vaccinare și a ajuns la 19,8% în decembrie 2021, la 11,2% în decembrie 2022 și la 5,8% în martie 2023. Nici Austria nu a mai reușit să scadă procentul de mortalitate excesivă la nivelul ianuarie 2021, de 8,8%, acesta crescând la 19,8% în decembrie 2021, la 30,1% în decembrie 2022 și la 9,1% în martie 2023. Cipru avea 12,2% decese în exces în ianuarie 2021, apoi 34% în decembrie 2021, 21% în decembrie 2022 și 8,4% în martie 2023, iar Olanda, o altă țară paravaccinată, avea 18,6% în ianuarie 2021, 31,2% în decembrie 2021, 23,4% în decembrie 2022 și 12,3% în martie 2023.
Nimeni nu investighează
Statistica oficială a Uniunii Europene relevă foarte clar că vaccinarea anti-Covid a dus la o creștere a mortalității generale în UE, demontând afirmațiile producătorilor vaccinurilor, potrivit cărora injectarea conduce la o scădere a riscului de deces. Cu toate acestea, nimeni nu investighează aceste aspecte și nici nu intenționează să o facă. Extrem de grav este faptul că, deși pandemia Covid a fost declarată oficial de OMS încheiată, în Europa se moare în continuare mai mult decât în perioada 2016-2019, care este, de fapt, perioada înainte de vaccinarea în masă a populației. În martie 2023, încă se înregistra mortalitate în exces în Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Cipru, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Islanda și Elveția. Ca o coincidență (sau nu), cele mai puțin vaccinate țări au avut scăderi majore ale procentului de mortalitate excesivă: Letonia, minus 13,9%, România, minus 12,7% și Bulgaria, minus 10,3%.
Prințul Harry și Meghan Markle au implicați într-o urmărire auto „aproape catastrofală” cu paparazzi, prin New York.
Incidentul a avut loc după ce Meghan și Harry au participat marți la o ceremonie de decernare a unor premii la New York.
Urmărire de 2 ore, presărată cu accidente rutiere
Prințul Harry, Meghan Markle și mama acesteia au fost implicați într-o urmărire „aproape catastrofală” cu mașina după ce au fost urmăriți de paparazzi.
„Această urmărire, care a durat peste două ore, a dus la mai multe cvasi-coliziuni în care au fost implicați alți șoferi pe șosea, pietoni și doi ofițeri NYPD (Departamentul de Poliție din New York)”, a precizat un purtător de cuvânt al cuplului.
Toată nebunia a început după ce Meghan și Harry au participat marți la o ceremonie de decernare a unor premii la New York.
Obișnuiți să fim printre ultimii în UE la cam toate capitolele, iată că există un domeniu în care ocupăm, de departe, primul loc. Este vorba despre procentul din populație care locuiește în case cu un proprietar, care este, în România, de 95,3%, următoarele în acest clasament fiind Croația (82,8 %) și Bulgaria (82,6 %). Codașele Europei sunt, surprinzător, țările cele mai dezvoltate, Germania, Danemarca și Austria.
Faptul că România este o țară de proprietari, datorită grelei moșteniri comuniste, a făcut ca populația să poată, cumva, supraviețui, în ciuda tuturor greutăților și sărăciei generalizate. În pofida ironiei unora, care susțin că nu este modern să ai propria locuință, iată că ultimii ani au arătat, din plin, dezavantajele pentru chiriașii occidentali, după explozia prețurilor chiriilor în Vestul Europei.
Potrivit Eurostat, în UE, 69,9 % dintre oamenii din UE locuiau într-o locuință ocupată de proprietar, ponderea variind de la 49,1 % în Germania, 54,2 % în Austria și 59,2 % în Danemarca, singurele state membre care au mai puțin de 60 % din populație deținând propria locuință, la 90,5 % în Croația. 91,7 % în Ungaria, 92,9 % în Slovacia și 95,3 % în România. Majoritatea (43,8 %) populației UE locuia într-o locuință ocupată de proprietar, fără ipotecă sau împrumut pentru locuințe în 2021. Această pondere a fost mai mare de 60 % în 10 țări și a depășit 80 % în Bulgaria (82,6 %), Croația (82,8 %). %) și România (93,9 %). În schimb, 30,1 % din populația UE locuia în locuințe închiriate. Dintre statele membre, șase au avut o pondere care depășește această medie: Cipru (30,2 %), Suedia (35,1 %), Franța (35,3 %), Danemarca (40,8 %), Austria (45,8 %) și Germania (50,9 %). Totodată, 20,2% din cetățenii UE stau în locuințe închiriate de pe piața liberă și 9,8% în locuințe sociale.
În România procentul populației care locuiește în case cumpărate cu credite ipotecare este de doar 1,4%, la care se adaugă 93,9% cetățeni care stau în locuințe ocupate de un proprietar. În ce privește românii care și-au închiriat locuințe de pe piața liberă, procentul este de 1,3%, cel mai probabil din cauza subraportării, având în vedere numărul mic de contracte de închiriere înregistrate la Fisc. În ce privește locuințele sociale, cu chirii subvenționate parțial sau total de stat, procentul în România este de 3,5%.
Proprietari în locuințe supraaglomerate
Supraaglomerarea este determinată de procentul populației care locuiește într-o locuință cu un număr insuficient de camere, în funcție de mărimea gospodăriei, componența familiei și vârstele ocupanților acesteia. În general, 17,0 % dintre oamenii din UE trăiau într-o gospodărie supraaglomerată în 2021. Au existat diferențe considerabile între statele membre ale UE, cu o rată de supraaglomerare de peste 30,0 % în Slovacia (31,2 %), Croația (34,4 %), Polonia (35,7 %), Bulgaria (37,9 %) și România (41,0 %), atingând un vârf în Letonia, cu 41,3 %. Ponderea populației care nu poate să-și păstreze acasă suficient de cald este cea mai mare în Bulgaria și cea mai scăzută în Finlanda. Capacitatea de a menține o casă suficient de caldă depinde de o serie de factori, inclusiv de starea generală a clădirii, temperatura exterioară și costul energiei. În 2021, 6,9 % din populația UE nu și-ar putea permite să-și mențină locuința suficient de caldă. Dintre statele membre ale UE, acest procent a variat de la 1,3 % în Finlanda și 1,7 % în Austria, Slovenia și Suedia la peste 20 % din populația care trăiește în Lituania (22,5 %) și Bulgaria (23,7 %). În România, procentul a fost de 10%, iar peste acest procent s-au situat țări precum Grecia, Spania, Cipru și Portugalia.
Suprasolicitare a costurilor
Datele Eurostat arată că, în 2021, 8,3 % din populația UE a cheltuit 40 % sau mai mult din venitul disponibil al gospodăriei pentru locuințe. Această pondere a variat considerabil între statele membre ale UE. Zece state membre au raportat rate de suprasolicitare a costurilor locuințelor sub 5 %, Ungaria (2,4 %), Irlanda (2,5 %), Cipru (2,5 %), Lituania și Malta (2,7 %) având cele mai scăzute rate. În schimb, Germania (11,0 %), Bulgaria (11,6 %), Țările de Jos (12,5 %) și Danemarca (15,5 %) au avut o rată de suprasolicitare a costurilor locuințelor de cel puțin 10 %. Grecia a raportat cea mai mare rată, atingând un vârf de 28,8 %. O astfel de variabilitate între țări se poate datora nivelurilor regionale diferite ale prețurilor locuințelor, politicilor naționale pentru locuințe sociale sau subvențiilor publice și beneficiilor oferite de guverne pentru locuințe.
Două persoane, printre care un medic, au fost prinse în flagrant în timp ce primeau fiecare câte 1.000 de euro pentru a facilita avizarea dosarului de pensionare a persoanei care i-a denunţat.
Au fost reţinuţi de ofiţerii DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Pentru ce au cerut şpagă?
Potrivit DGA, în data 15 mai, primul inculpat în cauză a pretins şi primit de la un martor denunţător suma de 1.000 de euro, pentru a interveni prin intermediul unei persoane (personal medical), la angajaţi cu funcţii de decizie din cadrul unui spital din municipiul Craiova, prevalându-se de o presupusă influenţă pe lângă aceştia, în scopul facilitării pensionării medicale a martorului denunţător.
„La data de 16 mai 2023, inculpatul în cauză, cercetat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost reţinut pe o durată de 24 ore, iar în cursul aceleiaşi zile a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.
Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, medicul primar care urma să avizeze dosarul de încadrare în vederea pensionării faţă de care inculpatul în cauză susţinea că ar avea influenţă, a primit de la acelaşi martor denunţător suma de 1.000 de euro.
Banii au fost oferiţi în legătură cu îndeplinirea unui act care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu soluţionarea favorabilă a dosarului de pensionare medicală a martorului denunţător, medicul fiind preşedintele Comisiei de Evaluare a Capacităţii de Muncă din cadrul unităţii medicale respective„, afirmă reprezentanţii DGA într-un comunicat de presă.
Ne-am obişnuit cu preţurile ridicate din piaţa imobiliară. Dar iată că, din când în când, mai apare şi câte o proprietate ieftină. E vorba despre o garsonieră ce se vinde la un preţ de sub 6.000 euro.
Imobilul este complet mobilat și amplasat lângă un mall. Unde se află, mai exact, și cum este amenajat?
Garsonieră de 5.859 euro, la Bacău
Garsoniera se află în Bacău, lângă mall-ul din oraș și are prețul de 5859 euro. Este compusă dintr-o cameră, o bucătărie, un hol, o baie, se întinde pe 23m pătrați și este construită într-un bloc ridicat în comunism, în anul 1980.
”Vând garsonieră confort2, etaj 4 izolat fara probleme, 1 camera , bucatarie spatioasa, hol si baie, 23m patrati, îmbunătățiri, respect, 1980 anul contructiei, un bloc curat, liniștit ca persoane, interfon, in fata la ARENA MAL”, sună anunţul de vânzare.
Costă cât un sejur la mare
Ce poţi face cu banii ăştia în ziua de azi? Garsoniera are o valoare comparabilă cu un sejur de 9 nopți la un hotel de 5 stele din Mamaia. Pentru o astfel de vacanță tarifele încep de la 5100 de euro.
Prețul sejurului include servicii de spa, mic dejun, acces la piscină, vedere spre plajă și mare, precum și facilități: centru de wellness sau bucătărie.
Încă un incident greu de imaginat a avut loc în imediata apropiere a clădirii Palatului Parlamentului, sediul Legislativului. De această dată, s-a întâmplat miercuri, protagonista fiind o tânără care a ajuns în vizorul poliției din cauza unei țigări.
Tânăra a fost oprită, miercuri, să intre în Palatul Parlamentului, după ce a fost prinsă cu o ţigară care ar fi conţinut substanţe interzise, potrivit news.ro. Conform unor surse, ea ar fi venit să se angajeze ca secretară în instituţie, precizează site-ul citat.
Între timp, persoana a fost dusă la Secţia 17 de Poliţie, din Capitală. În acest caz se vor face cercetări, iar țigara urmează să fie supusă unei expertize, pentru a se lămuri exact ce conținea – dacă erau și substanțe interzise sau doar tutun.
Reprezentanții Camerei Deputaților, Camera inferioară a Parlamentului, au precizat că la punctul de acces A3S2 din Palatul Parlamentului s-a prezentat o persoană care a fost oprită, suspectându-se că deţinea substanţe interzise. S-a mai aflat că respectiva persoană nu a trecut de punctul de control.
Ce a anunțat Poliţia Capitalei
În acest caz s-au aflat primele detalii și de la nivelul Poliției Capitalei. Reprezentații DGPMB au anunțat că se fac verificări și că urmează ca ţigara să fie expertizată.
„La data de 17 mai 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 17 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituţie publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar fi avut asupra sa o ţigară, confecţionată manual. Persoana a fost condusă la sediul secţiei în vederea continuării verificărilor, urmând ca ţigara să fie expertizată”, a transmis Poliţia Capitalei.
Incidentul de miercuri nu este singurul despre care s-a aflat în ultimele zile. Citiți mai multe aici:
Indicatorii de performanță pentru evaluarea managerilor de spitale vor fi schimbați, astfel încât se va urmări creșterea numărului de internări de o zi și scăderea numărului de intervenții chirurgicale, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Sănătății. Totodată, criteriul numărului de reclamații împotriva spitalului se transformă într-un sistem de evaluare a gradului de satisfacţie a pacienţilor.
Lista indicatorilor de performanţă a activităţii managerului spitalului public se va schimba fundamental, astfel încât obiectivele și țintele manageriale vor urmări reducerea intervențiilor chirurgicale și a internărilor și majorarea spitalizărilor de o zi. În funcție de îndeplinirea noilor criterii, managerii pot fi păstrați sau eliberați din funcție. Prima schimbare va avea loc la indicatorii de management al resurselor umane, unde dispare proporția personalului medical cu studii superioare din totalul personalului medical, care este înlocuită cu gradul de ocupare cu personal specializat a serviciului/compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale. La indicatorii de utilizare a serviciilor, este scos procentul pacienților cu intervenții chirurgicale din totalul pacienților externați din secțiile chirurgicale, apărând, în schimb, numărul spitalizărilor de zi raportat la numărul total de spitalizări. Ce înseamnă acest lucru? Că managerul unității sanitare va fi obligat să descurajeze, prin orice mijloace, internările și intervențiile chirurgicale și să promoveze spitalizarea de o zi, ceea ce înseamnă controlul pacientului și trimiterea acestuia acasă. Mai mult, la utilizarea serviciilor, durata medie de spitalizare pe spital, rata de utilizare a paturilor și indicele de complexitate a cazurilor nu vor mai fi detaliate pe fiecare secție, ci la nivelul întregului spital. Prin diluarea acestui indicator, vor exista secții întregi cu activitate scăzută, fără ca managerul să fie nevoit să ia măsuri pentru remedierea acestor situații.
Rata mortalității, distorsionată
În Ordinul inițial, indicatorii de calitate pentru managerul de spital erau rata mortalității intraspitalicești pe total spital și pe fiecare secție, rata infecțiilor nozocomiale pe total spital și pe fiecare secție, indicele de concordanță între diagnosticul la internare și diagnosticul la externare și numărul de reclamații/plângeri ale pacienților. Proiectul noului ordin schimbă total acești indicatori. Astfel, rata mortalității va fi calculată doar pe total spital și doar la decesele din cauza complicațiilor survenite în timpul spitalizării. Indicatorul astfel exprimat exclude marea majoritate a deceselor, iar complicațiile survenite în timpul spitalizării au un grad mare de subiectivism, rămânând la latitudinea medicilor să stabilească acest lucru. Numărul mediu de consultații/medic în ambulatoriu a fost transferat de la indicatorii de utilizare a serviciilor la indicatorii de calitate, deși este clar o utilizare a serviciilor medicale. Indicele de concordanță între diagnosticul la internare și diagnosticul la externare dispare definitiv, deși acesta ar fi avut legătură cu indicatorii de calitate. Pe lângă rata infecţiilor asociate asistenţei medicale pe total spital (la 100 de pacienţi externaţi), în proiectul de ordin mai apar indicatori precum sancţiuni/măsuri de remediere dispuse de către Inspecţia Sanitară de Stat în urma acţiunilor de inspecţie a măsurilor igienico-sanitare, activităţilor de sterilizare şi dezinfecţie în spital și rata de screening pentru germeni cu risc epidemic (enterobacterii rezistente la carbapenem, enterococi rezistenţi la vancomicină, enterobacterii producătoare de betalactamaze cu spectru extins) la pacienţii internaţi în secţiile ATI, oncologie, hematologie.
Începe prigoana antibioticelor
Tot la indicatorii de calitate pentru managementul spitalului au fost trecute realizarea anuală a unui studiu de prevalenţă de moment a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a consumului de antibiotice pe baza metodologiei elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică și rata de conformitate cu administrarea unei doze unice de antibiotic în profilaxia antibiotică perioperatorie constatată la studiul de prevalenţă de moment. În locul reclamațiilor și plângerilor pacienților, apare un sistem de evaluare a gradului de satisfacţie a pacienţilor, procedurat şi implementat. În plus, s-a introdus și criteriul sistemului de comunicare cu aparţinătorii/reprezentanţii legali ai pacienţilor, procedurat şi implementat.
Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, miercuri după-amiază, că că mesajul lor este „clar” – de luni, 22 mai, de la ora 08.00, cadrele didactice vor intra în grevă generală.
Negocierile pe caare le-au purtat cu premierul Nicolae Ciucă au eșuat.
100.000 de dascăli, în grevă!
Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a anunțat, miercuri, că ”este limpede” că profesorii vor intra în grevă generală de luni, 22 mai 2023.
”Este limpede că de luni va fi grevă generală. Este voința oamenilor. Mandatul nostru este de a veni cu ceva concret.
Am cerut astăzi, de exemplu, să se rezolve și problema inflației, adică să vină cu un act normativ care să acopere rata inflației.
Acest lucru se putea face. Este posibil să mai avem o discuție cu premierul, luni.
Mai este timp să găsească soluții, dar până atunci mesajul nostru este clar: grevă generală din 22 mai, orele 8:00”, a spus Hăncescu într-o conferință de presă.
Ciucă spune că Educaţia e o prioritate
Surse guvernamentale au declarat miercuri că impactul bugetar este de 300 milioane de lei în acest an pentru creșterea salariilor tuturor categoriilor din Anexa 8.
„În urma discuțiilor am prezentat care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față. Ne-am angajat să închidem Anexa 8 din legea 153. Este o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexa.
De asemenea, ne-am asumat că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare împreună cu sindicatele vom înscrie textul convenit din care să rezulte că educația e prioritate națională, inclusiv pe componenta de salarizare.
Reprimirea Siriei în Liga Arabă, mutare intermediată de Rusia, și împăcarea istorică dintre Arabia Saudită și Iran (mâna Chinei) au alungat SUA de la masa dialogului privind soarta Orientului Mijlociu. Americanii sunt paria în această zonă a lumii și o știu și ei, doar că până acum n-au putut accepta realitatea. Iată, însă, că ultima mutare a Unchiului Sam arată disperarea Casei Albe de a fi reprimită în joc.
Un înalt oficial diplomatic din Liga Arabă a dezvăluit în exclusivitate pentru publicația „The Cradle” că în prezent au loc negocieri secrete și directe între Statele Unite și Siria.
Sub protecția anonimatului, diplomatul a dezvăluit că „discuțiile s-au purtat în capitala Omanului, Muscat”. Orașul este binecunoscut în lumea intelligence-ului, fiind locul preferat de Washington pentru discuții „în spatele ușilor închise” cu alte națiuni din Orientul Mijlociu.
La întâlnirea de la Muscat au luat parte șefi din cadrul CIA și diplomați din Departamentul de Stat (tabăra americană) și figuri din serviciile de informații de la Damasc (tabăra siriană). Prezența americanilor la aceeași masă cu reprezentanții lui Bashar al Assad demonstrează că SUA își recunosc înfrângerea în regiune și sunt disperate să reintre în joc pe chestiuni ce țin de această regiune.
Din câte se pare, în timpul discuțiilor, sirienii au făcut presiuni pentru retragerea completă a trupelor de ocupație americane din țara lor. Potrivit mai multor surse, în vestul Siriei ar fi undeva la 2000 de soldați ai US Army, împrăștiați în aproape 20 de baze militare. Cifra este de două ori mai mare decât numărul oficial anunțat de Pentagon, de 900 de soldați.
La rândul ei, tabăra americană a pledat la Muscat, printre altele, cauza lui Austin Tice, fostul ofițer al US Navy, capturat ca „jurnalist” în 2012. „Avem informații că este în viață, prizonier într-un centru de detenție al armatei siriene”, ar fi spus omul CIA. Sirienii au negat totul, dar, așa cum se practică în astfel de situații, și-au exprimat disponibilitatea de a face „toate eforturile posibile pentru a afla ce soartă a avut” Austin Tice.
După cum se știe, ex-ofițerul US Navy a fost răpit în 2012 de grupuri armate într-o suburbie a Damascului. El era prezent în zonă ca jurnalist, potrivit părții americane.
Nu este exclus ca SUA să fi apelat Ibrahim Abbas, fost șef al Securității libaneze, pentru a intermedia întâlnirea din Oman.
Potrivit surselor care cunosc ce s-a discutat la Muscat, singurul subiect pe care americanii nu l-au abordat deloc a fost soarta milițiilor kurde susținute de SUA (printre care, Forțele Democrate Siriene, SDF). Totuși, sirienii s-au ținut de planul cu care au venit la întâlnire și care a vizat „retragerea totală a forțelor de ocupație de pe teritoriul țării noastre”.
„Bomba” detonată – întâlnirea de la Muscat – vine la doar câteva zile după ce Casa Albă a criticat națiunile din Orientul Mijlociu pentru restabilirea legăturilor cu Siria. Statele Unite chiar se declară indignate de faptul că Damascul a fost reprimit în Liga Arabă.
„Nu credem că Siria merită readmisia în Liga Arabă în acest moment”, declara la 7 mai un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Mai mult, Washingtonul a insistat că „nu vom normaliza relațiile cu regimul Assad și sancțiunile noastre rămân în vigoare”. Dar decizia a fost luată în alte birouri, acolo unde CIA nu (prea) mai are acces.
De mai bine de un an, SUA sunt tot mai marginalizate în Orientul Mijlociu și asta exclusiv ca urmare a deceniilor de intervenții militare în regiune și constrângere economică. Foști aliați ca Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite conduc coaliția răzvrătiților și o fac fățiș, stabilind legături comerciale și de securitate strânse cu Rusia, China și Iran. În special Beijingul a umplut vidul lăsat de Washington, prin intermedierea unei împăcări istorice între Teheran și Riad, care a deschis calea și pentru negocieri de pace în curs de desfășurare în Yemen. În paralel, Moscova a reușit să pună capăt izolării regionale a Siriei găzduind mai multe întâlniri la nivel înalt între oficiali de la Damasc și Ankara.
Reprimirea Siriei în Liga Arabă reprezintă o respingere a intereselor americane în regiune și arată că țările arabe elaborează propriile politici, independente de preocupările și grijile exprimate de Occident.
Autorităţile îi vor sancţiona dur pe proprietarii de câini periculoşi dacă îi lasă nesupravegheaţi sau îi plimbă fără botniţă.
Un proiect aflat în lucru la Senat vrea să înăsprească sancţiunile pentru proprietarii acestor rase de câini care nu respectă măsurile legale.
Amenzi de până la 5.000 lei
Aceşti oameni riscă amenzi ce pot ajunge la 5.000 de lei, dacă animalele sunt plimbate în locurile publice fără botniţă şi nu sunt ţinute în zgardă şi lesă, prevede un proiect adoptat luni de Senat, ce vizează completarea OUG nr.55/2002.
Iniţiatorii proiectului de lege spun că din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul câini periculoşi şi că amenzile mai mari i-ar face mai atenți pe proprietari.
„În urma acestei modificări legislative va fi înăsprit modul de sancţionare pentru nedeclararea şi nerespectarea condiţiilor de deţinere a unui câine periculos sau agresiv, conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, verificările poliţiştilor în locurile publice în vederea respectării OUG 55/2002 vor putea deveni mai eficiente, conducând la scăderea cazurilor de persoane atacate de câini periculoşi fără lesă şi botniţă„, precizează iniţiatorii, deputaţii PSD Nicolae Georgescu, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă şi Eugen Neaţă.
Câinii periculoşi, printre copii, în parcuri
Amenzile prevăzute în proiect cresc la 500-1.000 de lei şi pot ajunge la 3.000-5.000 de lei, faţă de cele prevăzute în OUG nr.55/2022, care porneau de la 100-500 de lei şi ajungeau la 1.500-3.000 de lei.
„Din cauza necunoaşterii prevederilor legislative în vigoare sau din ignoranţă, în locurile publice din România, întâlnim aproape la tot pasul posesori de câini periculoşi, prin care se înţelege câinii aparţinând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:
categoria 1: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
categoria a ll-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitane, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor”, conform motivaţiei.
Dramă în această dimineață în localitatea timișeană Sânandrei, la câțiva kilometri de Timișoara. Un apel la 112 a anunțat că un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit mort în propria locuință, în jurul orei 10:00.
Polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei din judeţul Timiş au descoperit în această dimineaţă un tânăr de 30 de ani, mort în propria casă.
Deţinea arma legal
Conform procedurii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragicul incident.
„La data de 17.05.2023,în jurul orei 10:00, polițiștii Secției 3 Rurale Sânandrei au fost sesizați prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat la domiciliul său din localitatea Sânandrei, județul Timiș.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul s-ar fi împușcat în cap cu arma de vânătoare deținută legal„, potrivit Inspectoratului Poliției Județene Timiș.
Suntem ”papagalii” Europei! Poate să crească economia în statisticile oficiale, mai ceva decât ”tigrul european” al ”chinezului” Victor Viorel Ponta… Să furnizăm ”reziliență pe flancul estic al NATO” cât toate celelalte state membre la un loc… Să avem o societate civilă atât de adormită, încât nici măcar nu mai trebuie cumpărată – la propriu! – de către ”mutantul” Soros…Să asigurăm o stabilitate guvernamentală care nu face decât să demonstreze debilitatea actualei clase politice românești…
Încă nu avem avioane să ne asigurăm singuri barem Poliția Aeriană a propriului cer!
Pentru că, ghinion, pentru restul statelor ”partenere” nici măcar nu contăm! Iar acestea nu dau nici măcar ”două parale” barem pe angajamentele asumate față de statul român prin contractele semnate de către demnitarii noștri, indiferent de culoarea lor politică, cu o obediență deja ”grețoasă”.
Așa că, în timp ce propaganda operativă de la București era isterizată mai ceva decât cea ”zelenskiană” de la Kiev de retragerea din dotarea Armatei Române a bătrânelor MiG – 21 pentru a le face loc cam la fel de ”ruginitelor” F – 16 pe care deja am plătit și deblocat credite totale de 494 de milioane de euro norvegienilor, nici măcar acestea nu mai vin! Nici anul acesta, cum era prevăzut…Dar nici prea curând… Sursele noastre susținând că, din cauza ”problemelor tehnice” invocate de către guvernanții de la Oslo – bravo lor, băieți deștepți, ne-au luat banii și acum… – suspendarea livrării primelor avioane F-16 este ”suspendată de facto pe timp nelimitat”!
4 noiembrie 2022: Am semnat contractul! Vin în 2023!
Aproape că nici măcar nu mai are rost să amintim că, de ani de zile, generalul Nicolae Ionel Ciucă s-a bătut mai ceva ca în bătălia inexistentă unde un jurnalist de casă i-a lipit pe frunte, ca la lăutari, eticheta de ”erou”, pentru ca Armata Română să fie dotată cu avioane noi. Și, la fel ca și în cazurile transportoarelor blindate, sistemelor de rachete și tuturor celorlalte tipuri de arme în valoare totală de peste 12 miliarde de euro achiziționate până acum din bugetul Ministerului Apărării Naționale probabil că intențiile au fost unele onorabile. La fel ca și comisioanele și ”paraîndărăturile” aferente, ca să ”închidem cercul” pe bune…
Așa că, pe 4 noiembrie, de acum rezervistul Nicolae Ionel Ciucă anunța cu surlele și trâmbițele mediatice de rigoare o mare victorie a sa atât pe persoană fizică, dar și ca șef al Guvernului României: ”Am semnat contractul de cumpărare a 32 de avioane F-16 în stare operațională, din Norvegia. Primele aparate vor sosi în 2023”!
Astfel că sistemul a declanșat ”asaltul final” pentru impresionarea bietului contribuabil român cu ”amănunte tehnice” care să dovedească de ce a făcut premierul Nicolae Ionel Ciucă ”afacerea secolului”…
”Se asigură livrarea celor 32 de aparate de luptă în stare operațională. Este nevoie ca în actualul context să continuăm să acordăm atenția cuvenită întăririi capacității de apărare și răspuns al armatei noastre…
(…) Pentru cumpărarea celor 32 de avioane F-16, Ministerul Finanțelor va asigura credite de angajament în valoare de 494 milioane de euro, necesare semnării contractelor. Suma va suplini banii prevăzuți deja de MApN pentru achiziție…
(…) MApN a convenit cu reprezentanții norvegieni contractul de achiziție a 32 de avioane F-16 în configurația M6.5.2, motoare de rezervă și suport logistic…
Contractul semnat cu Guvernul Regatului Norvegiei se va derula pe o perioadă de trei ani, primele aeronave urmând să fie livrate în anul 2023…
Contractul se derulează cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii, în acest sens, Guvernul României a transmis scrisoarea de tip „Letter of request” pentru care se anticipează primirea unui răspuns pozitiv…
Avioanele vor fi livrate României în stare operațională, cu resursă disponibilă care va permite operarea acestora de către Forțele Aeriene Române pentru o perioadă de minim 10 ani, respectiv pe durata perioadei de tranziție la avioanele de generația a V-a.
Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație M6.X cu avioanele F-16 din prima escadrilă deja intrată în dotarea Forțelor Aeriene Române.
Achiziția de la Guvernul Regatului Norvegiei a pachetului de 32 de avioane F -16 include și instruirea unui număr minim de specialiști din cadrul personalului tehnico – ingineresc de aviație din Forțele Aeriene necesar pentru încadrarea funcțiilor – cheie din structurile de planificare și execuție a mentenanței și de asigurare a planificării logistice la nivelul Bazei Aeriene și Statului Major al Forțelor Aeriene pentru cele două escadrile de avioane F -16. Această soluție asigură, într-un interval de timp scurt, crearea la nivelul escadrilelor a capabilității minime de operare, mentenanță, planificare și conducere strict necesare pentru exploatarea în condiții de siguranță a avioanelor F-16 care vor fi achiziționate.
Fondurile estimate pentru achiziție sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA. Din această sumă, circa 388 milioane de euro reprezintă costul aeronavelor propriu – zise”.
15 mai 2023: De astăzi, MiG – 21 LanceR nu mai zboară!
”Ministerul Apărării a organizat ceremonia de retragere a avioanelor MiG – 21 LanceR, care au zburat astfel pentru ultima oară. Avioanele de vânătoare MiG – 21 se aflau de 61 de ani în serviciul Forțelor Aeriene Române.
Acestea au fost scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 18 mai 2022, pentru aprobarea Memorandumului privind „ Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG – 21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române.
Astfel, în data de 15 mai 2023, începând cu ora 12.00, Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău și-a deschis porțile pentru ca toți pasionații de aviație să poată urmări sosirea, trecerea la verticala aeroportului și aterizarea aeronavelor MiG – 21 LanceR decolate de la celelalte două baze aeriene.
Forțele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de Luptă Permanent poliție Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO”.
16 mai 2023 : ”Ghinion, nu putem asigura F-16”!
Norvegia a anunțat că ”nu avem suficienți tehnicieni pentru a face mentenanța celor 52 de avioane F-35 de luptă ale Forțelor Regale Norvegiene”. RNoAF anunțând că avioanele vor rămâne la sol până se vor găsi soluții de rezolvare a problemei lipsei personalului tehnic pentru mentenanța avioanelor americane.
Informația fiind făcută publică după ce ”guvernul norvegian a luat act de raportul Comisiei de apărare care a concluzionat că Norvegia nu dispune de minimul personal tehnic necesar desfășurării lucrărilor de mentenanță pentru avioanele de luptă livrate de compania americană Lockheed Martin”.
Astfel că o soluție pe termen mediu este solicitarea către producătorul american de a furniza- contra cost, bineînțeles – și personalul tehnic necesar asigurării mentenanței.
Numai că, până ce la anul vor putea veni primii specialiști de peste Ocean, norvegienii vor ”consemna la sol” nu doar propriile avioane, dar și tot personalul tehnic existent! În frunte, bineînțeles, cu tehnicienii care urmau să ”șteargă de rușine” avioanele F -16 cumpărate deja cu banii jos pentru Forțele Aeriene Române. Unele care, începând din această săptămână, și-au retras de la zbor avioanele MiG – 21 LanceR. Dar au primit și vestea că nu vor mai primi prea curând pe cele F-16 din Norvegia…