Acasă Blog Pagina 23

Iohannis va fi executat silit, dacă nu predă „de bunăvoie” casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată: „Există un termen”

2

Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a declarat marți, 16 septembrie, la Parlament, că fostului președinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi mai aparține și i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia. Nu în ultimul rând, acesta a precizat că fostul președinte va fi executat silit „ca orice român”, dacă nu predă casa din Sibiu pe care a pierdut-o în instanță.

ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează și, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză care nu le mai aparține. În perioada următoare o să îl predea și o să vă comunicăm public preluarea imobilului.

Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere – preluarea bunurilor care au generat veniturile și, după aceea, recuperarea banilor obținuți de domnia sa din închiriere. Prima etapă cred că se va înființa în curând, în ceea ce privește a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac și să începem cu procese”, a declarat Adrian Nicușor Nica, în fața presei, la Palatul Parlamentului.

„Există un termen”

La un moment dat, jurnaliștii l-au întrebat dacă a primit un răspuns de la Klaus Iohannis. Nica a explicat că s-a primit un răspuns, dar că sunt date pe care nu le poate comunica public. Și că speră că fostul președinte va preda de bunăvoie imobilul în cauză. „Sunt date pe care nu pot să le fac publice. În perioada următoare, după ce încheiem discuția pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate.

Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bunăvoie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune. Avem un răspuns, nu vă pot comunica datele răspunsului” – a precizat șeful ANAF.

Nu în ultimul rând, președintele ANAF a afirmat că în cazul în care fostul președinte va depăși termenul până la care trebuie să plătească ceea ce datorează va fi executat silit „ca orice român”.

Citiți și: Iohannis chemat de ANAF să plătească 4,7 milioane lei pentru imobilul din Sibiu

Lege și dezordine

Sunt unul dintre cetățenii care nu întorc capul atunci când legea este încălcată. Pentru că dacă plătesc pentru achiziția unui produs sau serviciu, dacă acesta nu este conform trebuie sancționat prestatorul. Noi plătim taxe și impozite pentru ca statul  (prestatorul) să finanțeze instituțiile, autoritățile, ministerele, primăriile, școlile, spitalele să ofere servicii de educație, sănătate, protecție împotriva violenței și abuzurilor. Urmează să plătim aceste impozite și taxe majorate. Pentru servicii mai bune sau măcar de calitate minimă?

Am avut o experiență traumatizantă vineri seara, care mi-a demonstrat că cel puțin la nivelul protecției împotriva consecințelor încălcării legii de către cetățeni indisciplinați, serviciul este de calitate îndoielnică.

Am venit acasă de la o emisiune tv și la colțul străzii era haos. Strada unde domiciliez, mai îngustă de 6 m, unde legea nu permite staționarea, era blocată de dube de transport. Bulevardul era inundat de valuri de fum dens care dansa în ritmurile nebune ale unor cântece de petrecere  cu versuri care făceau să se zdruncine și geamurile, de încântare la creativitate  artistică.  Pe trecerea de pietoni și 100 m înainte erau parcați niște bolizi care ar umilit și Zurichul. Să faci la stânga sau dreapta pe bulevard era o încercare sinucigașă. Pentru că pe banda a doua era mașina de politie, chemată desigur de vecinii stresați de concertul de răgete de la ora 14.00. Eu am ajuns pe la 15.45. Nici un semn că petrecăreții erau deranjații de prezenta uniformelor. Se pare că toată vara, din două în două săptămâni, astfel de concerte în aer liber s-au desfășurat pentru „pregătirea” festivalului Enescu. De ce mai plătim  poliția dacă cei care încalcă legea folosesc amenzile să aprindă grătarele ilegale. Nu le plătesc niciodată. Legea 54/2012 este pentru căței. Dulăii trimit poliția după oi.

Așa cum mă știți, de sub aranjamentul floral construit pe spațiul public în poarta proprietății le-am comunicat petrecăreților că încalcă legea grătarelor.  M-au trimis cu polițistul lângă mine, acolo unde mă așteaptă doamna cu coasa și au depus și un scuipat drept bilet de călătorie. Am predat prin anii 80 printre interlopi care mă onorau cu pietre în loc de flori. Normal, matematica te abuzează emoțional. Asta pot să înțeleg, dar ce a făcut poliția după rulajul poveștii  în online și tv, cu imagini grăitoare, depășește orice imaginație. „Organul” dixit: ”femeia (adică eu) nu a depus plângere”. Cu polițistul lângă mine cui să depun plângere? „Afirmațiile sunt nefondate și nu reflecta realitatea faptică a incidentului” dixit, în traducere sunt o mincinoasă. Asta m-a deranjat mai mult decât scuipatul cu polițistul de lângă mine. Îmi dau seama ce pățește un om care nu este persoană publică și nu are bani de avocați foarte buni. După acest comunicat încrederea mea în modul în care Poliția Capitalei

își îndeplinește misiunea de menținere a ordinii și siguranței publice este la cote de avarie.

Din  sutele de comentarii pe care le-am primit înțeleg că până acum am fost naivă. Amenzile nu se vor plăti, lucrurile se vor repeta, nu te pui cu clanurile pentru că sunt răzbunători, pot să mă aștept la repercusiuni pentru ca m-am amestecat, ei călcătorii de lege sunt tolerați de poliție.

Nu am fost o lașă niciodată. Sunt chiar lipsită de instinct de conservare când este vorba de dreptate. Dacă nedreptatea este tolerată  de poliție atunci trebuie să adun tot mai mulți oameni împreună, prin exemplul personal, cu demnitate, pentru a apăra legea și adevărul. Dacă ne purtăm ca niște oi vom sfârși în colții prădătorilor.

Rezultatele care o mențin în fruntea sportului românesc pe Simona Chiru, finalista campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

0

Simona Chiru, sportiva care a făcut istorie în ape înghețate, confirmă că talentul și disciplina ei se văd pe orice tip de traseu. Recent, în perioada 30–31 august, tânăra de 19 ani a bifat o serie de rezultate remarcabile la două evenimente majore: maratonul internațional AtlantisMan și competițiile naționale organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

La AtlantisMan, desfășurat în mare, Simona a reușit să urce pe podium la proba de 10 kilometri înot în ape deschise, clasându-se pe locul trei în clasamentul general feminin. Performanța ei nu s-a oprit aici: împreună cu colegii Cosmin Modoran și Adam Aboud, a cucerit locul întâi la ștafeta mixtă 3×500 metri, arătând încă o dată forța echipei și capacitatea de adaptare la probe solicitante.

Tot în același weekend, competițiile interne au adus noi motive de mândrie. La Cupa României de Înot în Ape Deschise, Simona a dominat proba de 10 kilometri, adjudecându-și locul întâi. Iar la Cupa României de Biatlon și Triatlon Modern, a dovedit încă o dată că rezistența și pregătirea ei fizică sunt la nivel de top, câștigând aurul în proba de biatlon, care presupune un traseu combinat de 800 metri alergare, 200 metri înot și încă 800 metri alergare.

Aceste rezultate vin să confirme parcursul impresionant al unei sportive care, la începutul anului, a obținut titlul de campioană europeană și un record mondial la înot în ape înghețate. Performanța ei de a învinge temperaturi de aproape zero grade și de a transforma rezistența fizică în artă sportivă a făcut-o deja un nume cunoscut în lumea înotului extrem.

Nu întâmplător, Simona Chiru a fost selectată în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, un proiect al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Campania aduce în față tineri excepționali care, prin talent și rezultate, pot deveni repere pentru generația lor. În cazul Simonei, includerea în această platformă a venit firesc, după succesele internaționale care au pus România pe harta sporturilor extreme.

Simona Chiru rămâne o sportivă completă, capabilă să treacă de la apele înghețate la maratoanele de vară cu aceeași determinare. Performanțele ei sunt exemple clare pentru tinerii care înțeleg că disciplina și munca pot depăși orice limită.

Figuri sinistre: progresiștii nu vor admite niciodată că greșesc

Progresiștii nu vor recunoaște niciodată că greșeșc. Bântuiți de demonul misiunii activismului, vor crede întotdeauna că dreptatea este de partea lor.

Indiferent de uciderea, săptămâna trecută, în SUA, a unui tată de familie de către un presupus antifascist autoproclamat și indiferent de comportamentul în mare parte calm și demn al participanților la marșul Unite the Kingdom de sâmbătă, de la Londra, progresiștii vor continua să denigreze și să demonizeze persoanele cu convingeri conservatoare.

Ai crede că politicienii experimentați, imediat după asasinarea lui Charlie Kirk, s-ar fi abținut să folosească un limbaj atât de incendiar și alarmist, notează The Spectator. Tocmai această scurgere constantă de retorică absolutistă și demagogie a adus America într-o poziție atât de precară astăzi.

Rareori se aud conservatori denunțându-și adversarii ca fiind răi sau chiar nevrednici de viață, așa cum a fost reacția răspândită, veselă și macabră în rândul hiper-progresiștilor după ce Kirk a fost împușcat.

Conservatorii nu cred că scopul scuză mijloacele – un principiu central al idealiștilor  înclinați să considere oamenii  părți ale unui întreg care poate fi modelat și format. Combinat cu un sentiment de dreptate absolută, este motivul pentru care nu au remușcări în a recurge la violență și brutalitate, așa cum a fost norma printre activiștii Antifa din SUA.

Sau la crimă, cum este cazul lui Luigi Mangione, bărbatul acuzat că a ucis un director executiv din domeniul sănătății în New York anul trecut.

Mulți au fost surprinși de un paradox evident în ultimii ani: progresiști beligeranți, agresivi și intoleranți, care declară sfidător că vor să „fie amabili”. Dar este rezultatul logic al unei mentalități de stânga, din ce în ce mai extremă pe măsură ce se degradează din cauza efectelor dezumanizante ale rețelelor sociale.

O mentalitate care alimentează convingerea că orice atitudine necivilizată sau insulte necontrolate, nerezonabile și belicoase pot fi justificate atâta timp cât sunt pentru o cauză bună.

De fapt, progesiștii au devenit radicalizați –  figuri sinistre cu o ideologie la fel de sinistră.  Desființează normele și familia tradițională, aprobă cenzura, promovează neomarxismul, corectitudinea politică și post-adevărul.

Dezvăluire bombă! Judecătoarea Adriana Stoicescu, monitorizată în dosarul lui Călin Georgescu

0

Conform unor dezvăluiri de ultimă oră, apărute în contextul trimiterii în judecată a lui Călin Georgescu, de către Parchetul General, judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timișoara, fost președinte al Tribunalului Timiș, ar fi fost pusă sub supraveghere de PICCJ, după ce ar fi fost „curtată” cu o funcție de către fostul candidat la prezidențiale, încă din 2019. Acesta i-ar fi propus să devină ministru al Justiției, însă aceasta l-a refuzat.

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu ar fi încercat încă din 2019 să o „coopteze” pe judecătoarea Adriana Stoicescu, drept potențial ministru al Justiției. Așadar, i-ar fi propus să intre pe scena politică. Întâlnirea, care a avut loc în același an și a durat aproximativ cinci ore, și la care a asistat și soția lui Georgescu, iar discuția s-ar fi purtat în contextul planurilor fostului candidat de a-și forma echipa guvernamentală înainte de alegeri. Ceea ce conturează ipoteza că încă de pe atunci acesta ar fi fost convins că va fi președinte și ar fi început să-și schițeze o potențială echipă ministerială, cu mult timp înainte ca alegerile prezidențiale să aibă loc.

Luju.ro dezvăluie, marți, că în dosarul în care procurorii Marius Iacob si Gheorghe Cornescu de la Parchetul General i-au trimis în judecată pe Călin Georgescu și Horatiu Potra pentru asa-zisa tentativă de răsturnare a ordinii constituționale, PICCJ a pus-o sub supraveghere pe judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Curtea de Apel Timișoara. Ar fi fost vorba nu doar despre interceptarea telefonului personal, ci și la filaj – atât pe stradă, cât și la serviciu (sediul Curții de Apel Timisoara).

Totul s-a desfasurat timp de trei luni, din februarie până în mai 2025, iar informatia apare în rechizitoriul Georgescu-Potra. „Foarte important de precizat: judecatoarea Adriana Stoicescu nu are nicio legatura cu acuzatiile la adresa lui Georgescu, Potra sau a altui inculpat din cauza, ea fiind interceptata pentru simplul motiv ca in 2019 Calin Georgescu ii propusese sa intre in politica pentru a fi numita ministra Justitiei. Acest lucru a fost declarat de catre judecatoarea insasi, sub juramant, cand a fost audiata ca martora la PICCJ. In acea declaratie, Stoicescu a precizat ca a refuzat propunerea lui Georgescu.

De asemenea, Parchetul General justifica intruziva monitorizare a Adrianei Stoicescu prin relatia de prietenie dintre aceasta si unul dintre avocatii lui Calin Georgescu”, menționează sursa citată.

Ar mai fi de precizat încă un aspect important – Adriana Stoicescu a fost cercetată pentru presupusa faptă de favorizare a făptuitorului, dar a primit clasare.

„La data de 19 august 2025, a fost audiata, in calitate de martor, Stoicescu Adriana-Petronela, care a precizat ca, in cursul anului 2019, a fost contactata telefonic de catre Georgescu Calin, care a insistat in vederea stabilirii unei intalniri, aspect care s-a concretizat, prilej cu care acesta i-a propus sa intre in politica si sa ocupe functia de ministru al Justitiei, oferta declinata de catre martora. Discutia antereferita a mai avut loc inca o data, in cursul anului 2019, si de aceasta daca martora refuzand propunerea de a intra in politica. De asemenea, Stoicescu Adriana-Petronela a mai declarat ca de-a lungul timpului a primit mai multe oferte de a intra in politica.” – se menționează, între altele, în fragmentele din rechizitoriu prezentate de luju.ro.

Citiți mai multe pe acest subiect AICI.

BREAKING NEWS: Toto Dumitrescu a fost prins. De ce s-a ascuns fiul fostului internațional

UPDATE: Fiul fostului internațional Ilie Dumitrescu a fost prins de Poliție, la 48 de ore după ce a fugit de la locul unui grav accident. Toto Dumitrescu se află acum în custodia Poliției. 

De ce s-a ascuns Toto Dumitrescu? Întrebarea e pe buzele tuturor. Un tânăr cunoscut pentru excesul de alcool și droguri, un „narcoman” împătimit al substanțelor interzise, dispare brusc după un accident grav în București, iar autoritățile par că se joacă de-a v-ați ascunselea cu el.

De ce a stat ascuns Toto Dumitrescu?

Simplu: ca să „iasă bine” la analize. Fiecare zi în care Toto lipsește îi dă șansa ca drogurile și alcoolul să mai iasă din organism. Și cine știe? Poate a avut un „mentor din umbră”, cineva care i-a șoptit să tragă de timp, să stea pitit până când probele biologice nu mai pot dovedi în ce stare alarmantă se afla actorașul la momentul producerii accidentului. Băiatul a mai fost la dezintoxicare, a ieșit mai rău decât a intrat, știe drumul…

Pericolul „beizadelelor” protejate

De ce atâta îngăduință? De ce atâta tărăgănare? Dacă ar fi fost un om simplu, ar fi fost săltat de mult, dus la audieri și încarcerat. Dar când vii dintr-o familie potentă financiar, povestea se schimbă. În România, există o justiție cu mănuși pentru copiii „speciali” ai celor cu bani.

Toto Dumitrescu
Toto-Dumitrescu-accident / Sursa foto: B365

România beizadelelor: cazul Iorgulescu și Pascu

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, a produs un accident mortal în 2019, dar și azi, după 5 ani, se plimbă prin clinici luxoase din Italia, ferit de pedepse, tratat ca un pacient sensibil și cu ,,probleme”, nu ca un condamnat.

Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai, a primit o pedeapsă rușinos de blândă pentru ceea ce a făcut. Două vieți pierdute, dar sancțiunea sistemului a arătat, din nou, cât de „blindată” e România când vine vorba de copiii cu bani.

Drona lui Nicușor se dădea enigmatică

1. N-ai cum să o duci bine cu un guvern preocupat de soarta altor popoare, dar deloc îngrijorat de ce i se întâmplă poporului român. Despre bunăstare ce să mai scriu? Doar în campania electorală se vorbește despre bunăstare. Iar Țoiu, Moșteanu și persoana de la Mediu, Ape, Păduri și alte surse de oengeală au fost puși acolo doar ca să pară Bolojan un Gulliver în țara useriștilor.

   2. Bolojan insistă să dea afară 13.000 de angajați din consilii județene, prefecturi și primării. Excelent. Vorba unui băiat deștept de pe centurile de socializare, ”să-i dea afară până rămân doar rudele de gradul întâi!” Domnule premier, dați-i afară, dar începeți cu ăia de la Oradea! Și nu-i concediați ca să-i aduceți la București, fiindcă dumneavoastră sunteți arhisuficient aici! Cu economiile obținute în urma celor 13.000 de concedieri ce facem? Propun să investim banii în înarmare, că știe Moșteanu să-i dirijeze. Îi va băga în bocanci pentru front. Pe vremea când lucra la clubul Texas, domnul ministru dădea cu spray în pantofii închiriați pentru bowling. ”Adineauri am dat doi adidași 42 la pista 4. Vă pot da un 43 sau un 41.” Generalul de izmene Gabriel Oprea era copil de mingi pe lângă ministrul userist de protejat obiele. Moșteanu ar fi bun la mediu, dacă tot se pricepe la branțuri, ciorapi și alte duhori. Să se facă un schimb Moșteanu – Buzoianu.

   3. Citez de pe pagina de fb a USR. ”Miniștrii USR continuă reforma”. Titlul e ispititor. E cu hei-rup. Textul, tot de brigadieri la Bumbești – Livezeni. ”La Ministerul Afacerilor Externe, Oana Țoiu analizează toate detașările dubioase. De la detașări la grădinițe de comune la detașări vechi și de 10 ani.” Cum, cum, cum? Șefa diplomației noastre se ocupă de detașările la grădinițe sătești? Doamna Țoiu, de-aia nu merge treaba la căminul cultural! Pentru că am făcut detașări ”neconforme” la grădinițe și n-am crescut useriști de nădejde! Creșele sunt tot în grija Ministerului de Externe? Doamnă, dacă vreți să ajungă grădinițele la un înalt nivel material și diplomatic, transferați în comunele patriei niște familii din Ucraina, că sunt destule în nordul Bucureștiului, la Constanța și la Năvodari.

    4. Mircea Badea l-a întrebat pe Nicușor Dan dacă drona rusească era ”înarmată.” Nicușor a dat un răspuns din categoria ”dacă baba avea un Țoi, era ministru de război”. Din păcate, Statul n-are un Țoi, are o doamnă Țoiu, iar aceasta e la Externe. Ministru de război e Moșteanu, care stropește țeava tunului cu spray  pentru pantofii de bowling. Nicușor l-a lămurit pe Mircea Badea. Și pe noi. ”Drona avea ceva înăuntrul ei, care, nepunând mâna pe ea, nu putem ști ce avea înăuntru.” Are dreptate. O cunosc și eu. Făcea pe interesanta, se dădea enigmatică, umbla cu o geantă de firmă și, dacă te duceai la ea acasă, avea frigiderul gol.

Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)

2

Atât fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, cât și mercenarul Horațiu Potra au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane – din câte s-a aflat, marți, pe surse. Conform primelor informații, e vorba de dosarul deschis de procurorii Parchetului General după ce Horațiu Potra și mercenarii lui au fost opriți în trafic în timp ce veneau spre București.

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, potrivit News.ro. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horaţiu Potra şi fiul acestuia – conform unor surse judiciare.

Potrivit anchetatorilor, în timpul anchetei, Călin Georgescu s-a prevalat de dreptul la tăcere, notează aceeași sursă.

Ce acuzații i se aduc lui Horațiu Potra

Horaţiu Potra, care are mandat de arestare în lipsă, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.

Fiul lui Horaţiu Potra, Dorian, este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, iar o altă rudă a lui Potra este trimisă în judecată tot pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

„Inculpaţii Georgescu Călin şi Potra Horaţiu au pus în discuţie un plan conform căruia acesta din urmă, împreună cu persoane din cercul său relaţional, cu pregătire militară sau capacităţi operative specifice pregătirii militare urmau să desfăşoare în data de 08 decembrie 2024 în municipiul Bucureşti, în contextul unor acţiuni de protest, acţiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului paşnic al acţiunilor de protest în manifestaţii caracterizate prin violenţă, strategia urmărind, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, susțin anchetatorii.

Ce susțin procurorii despre Georgescu: „autorul intelectual al întregului plan”

Conform sursei citate, Călin Georgescu este identificat ca fiind autorul intelectual al întregului plan de preluare a pârghiilor de putere.

„Specificul acţional ce caracterizează conduita inculpatului Georgescu Călin nu este unul întâmplător, ci cristalizează teza că acesta este autorul intelectual al întregului plan de preluare prin mijloace violente a pârghiilor de putere, având ascendent inclusiv asupra lui Potra Horaţiu, acesta îndeplinind negreşit şi întocmai dispoziţiile sale, membrii grupării aşteptând semnalul trasat de către candidat, prin intermediul reţelelor de socializare, astfel cum Potra Horaţiu le-a transmis pe grupurile de mesagerie electronică relevante DRC şi RALF”, susțin procurorii.

Georgescu se află sub control judiciar încă de la finalul lunii februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare. El a contestat măsura prin care i s-a prelungit controlul judiciar cu încă 60 de zile, însă instanța i-a respins definitiv cererea.

Interviurile lui Nicușor Dan nu dau pe spate audiențele. Gâdea – Antena 3, doar pe locul 3

0

După mai bine de trei luni de când a preluat mandatul prezidențial, trecând din fotoliul de la Primăria Capitalei în cel de la Cotroceni, Nicușor Dan pare să fi ales să facă, în ultimele zile, un tur al interviurilor televizate.

Cel mai recent dintre aceste interviuri a fost cel acordat Antena 3 CNN, cu ocazia revenirii lui Mihai Gâdea în platoul postului TV, cu un nou sezon al emisiunii „Sinteza Zilei”. Se promitea o ediție de neratat a emisiunii, doar că audiențele nu prea par să se fi „pupat” cu planurile postului TV.

Așadar, luni seară, 15 septembrie, de la ora 21.00, Nicușor Dan a fost invitatul lui Mihai Gâdea, la Antena 3 CNN. Președintele României a vorbit, între altele, despre cota TVA și a reluat criticile la adresa procurorului general și șefului DNA, afirmând că „marea corupție nu a fost deranjată”.

Doar că, în pofida subiectelor abordate în timpul emisiunii, Nicușor Dan nu a prea reușit să-i țină pe români în fața televizoarelor, pe Antena 3. O spun cifrele audiențelor înregistrate pe acel tronson orar. Semn că, în timp ce președintele vorbea de zor, telespectatorii au butonat telecomanda și au ales să urmărească alte emisiuni.

Mihai Gâdea și Nicușor Dan, surclasați de RTV și Realitatea

Potrivit cifrelor audiențelor înregistrate pe segmentul orar în care Nicușor Dan a fost invitatul lui Mihai Gâdea, la Antena 3, interesul pentru explicațiile și declarațiile liderului de la Cotroceni nu a fost unul major. De vreme ce postul TV a fost surclasat, pe acel tronson orar, de RTV și Realitatea.

Iată, conform gandul.ro, cifrele audiențelor înregistrate pe segmentul orar în care Nicușor Dan a fost invitatul lui Gâdea:

  • RTV – 1,9
  • Realitatea TV – 1,4
  • Antena 3 – 1,3

În ceea ce privește media de telespectatori:

  • RTV – 327.000
  • Realitatea TV – 244.009
  • Antena 3 – 227.000

Ar mai fi de menționat că nici RTV și nici Realitatea TV, cele două televiziuni care au depășit Antena 3 cu Nicușor Dan invitat, nu au avut emisiuni speciale, programul fiind unul obișnuit.
Acesta a fost cel de-al patrulea interviu pe care l-a oferit Nicușor Dan, la posturile de televiziune, în ultimele două săptămâni, după cele de la Antena 1, TVR1 și B1TV.

Citiți și: Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii

Asia Express – Emil Rengle & Alejandro iau imunitatea mare

Asia Express a livrat aseară un episod exploziv, în care concurenții au fost trecuți prin toate stările: de la epuizare și lacrimi, la momente comice și tensiuni mocnite. A doua etapă a competiției a arătat clar cine rezistă și cine începe să clacheze.

Imunitatea mare și palma pe obrazul celorlalți la Asia Express

Cei doi au demonstrat că sunt o echipă redutabilă: au câștigat imunitatea mare, trofeul care le garantează liniște și odihnă la hotel. În timp ce restul echipelor căutau soluții și trăgeau de puteri, Emil și Alejandro au pus ștampila pe episod și au ridicat standardul: cine nu ține pasul, cade.

Probe care ridică nervii la maximum

Concurenții au fost puși să confecționeze cămăși tradiționale filipineze din fibre de ananas. Pare simplu, dar oboseala și presiunea i-au transformat pe mulți în bombe cu ceas. În plus, au descoperit „copacul vieții”, cocotierul, dar n-au avut timp să filosofeze prea mult pentru că fiecare secundă a contat.

Asia Express
anda-si-joseph-probe-traditionale

Când Asia Express devine parodie

Unul dintre cele mai absurde momente: concurenții au trebuit să pună la cale o coregrafie dedicată nucilor de cocos, filmată artistic. Ș ice credeți că a ieșit?! Un amestec de dansuri stângace, grimase și încercări disperate de a părea creativi. Publicul a râs bineînțeles, dar concurenții doar au transpirat.

Clasament cu surprize și echipe în cădere liberă

  • Karmen & Olga au explodat la viteză și au prins locul 1.
  • Alex & Ștefan au arătat că încă au benzină, terminând pe locul 2.
  • La polul opus, Raluca & Florin au fost doborâți de probleme de sănătate și s-au prăbușit în clasament.
  • Mara & Serghei au rămas pe locul 7, tot mai departe de podium.

Anda Adam și Joseph, în scenariul horror al serii

Un episod Asia Express nu e complet fără drama cazării. Anda Adam și Joseph au dat peste condiții grele și uși trântite în nas, transformând căutarea unui pat într-o veritabilă probă de rezistență psihică. Păi normal, că doar sunteți în Asia Express, nu la Four Seasons.

Irina Fodor aruncă bomba: casetele ascunse și Jocul de Amuletă

La final, Irina Fodor a anunțat o misiune care promite și mai mult haos: concurenții vor trebui să vâneze casete ascunse într-o piață publică, fiecare cu indicii despre Jocul de Amuletă de mâine. Nervii sunt întinși la maxim, iar tensiunea promite să explodeze.

Asia Express
probe-traditionale

Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”

Președintele american nu se abate de la planul anunțat, care urmărește reducerea criminalității în SUA.

Președintele american Donald Trump a anunțat luni că a semnat decretul prezidențial prin care desfășoară trupe ale Gărzii Naționale în Memphis, statul Tennessee, în cadrul luptei împotriva criminalității care vizează marile orașe din întreaga țară conduse de democrați, relatează AFP.

Președintele SUA a precizat, în cadrul unei ceremonii la Casa Albă, că operațiunea „va include Garda Națională, FBI” și alte agenții federale.

„Mergem în Memphis. Memphis are probleme mari. Primarul este fericit, este un primar democrat (…) Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”, declara vineri președintele american într-un interviu acordat postului Fox News, referindu-se la trimiterea de trupe și de agenți federali în capitală luna trecută, potrivit Agerpres.

Liderul SUA, care a încercat să facă din criminalitate o problemă centrală în pofida scăderii numărului de infracțiuni violente în numeroase orașe, a anunțat decizia de a desfășura trupe federale în Memphis după ce a întâmpinat rezistență în ceea ce privește planurile sale de a trimite agenți federali de imigrare (ICE) și trupe ale Gărzii Naționale în Chicago.

Trump a mai spus că trupe ale Gărzii Naționale ar putea fi desfășurate și în alte orașe, inclusiv în New Orleans, Louisiana.

„În 2024, Donald Trump a convins zeci de mii de locuitori din Bronx și Philadelphia, frustrați de politicile indulgente față de criminalitate în orașele și statele democratice, să-l voteze. Este de înțeles că președintele dorește să recompenseze acest electorat republican emergent, arătând progrese imediate.

Luni, Casa Albă a emis un ordin executiv pentru a pedepsi jurisdicțiile care eliberează suspecții de infracțiuni fără a le cere să depună cauțiune în numerar, precum și un ordin separat pentru a pregăti Garda Națională în „desfășurarea rapidă la nivel național”, inclusiv în orașe din afara Washingtonului.”

Citiți mai multe AICI: Războiul lui Trump împotriva dezordinii urbane

Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite

0

Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 19 ani a intrat într-o terasă din Piatra-Olt, în urma unui accident grav.

Accidentul a avut loc luni seară, în orașul Piatra-Olt, județul Olt, când autoturismul condus de un tânăr de doar 19 ani a ieșit de pe șosea și a ajuns să lovească terasa unei societăți comerciale.

Tânărul șofer din comuna Fălcoiu a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o terasă, potrivit stiripesurse.ro. Totul s-a întâmplat pe strada Crivei, în jurul orei 21:45, când autoturismul a părăsit șoseaua și a lovit terasa.

Răniții, transportați la spitalul din Slatina

Din câte s-a mai aflat în acest caz, nouă persoane au fost rănite în urma impactului: șoferul, trei pasageri din mașină și cinci persoane care se aflau pe terasă la acel moment.

Toate persoanele rănite au fost duse la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pentru îngrijiri medicale.

Conform sursei citate, tânărul șofer a fost testat pentru alcool și droguri, rezultatele fiind negative. În acest caz polițiștii rutieri din Piatra-Olt fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și se continuă ancheta pentru a se lămuri cauzele exacte care au dus la producerea incidentului.

Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan

0

O veste îngrijorătoare pentru locuitorii Capitalei care folosesc metroul pentru a se deplasa către locul de muncă sau către școală. Liderul sindicatului de la metrou, Marian Artimon, avertizează că, din noiembrie, trenurile din subteran ar putea fi oprite, din lipsă de finanțare.

După ce s-a aflat că Metrorex a rămas singura societate feroviară din subordinea Ministerului Transportului care nu are buget aprobat pe anul 2025, deși e mijloc de septembrie deja, liderul sindical de la metrou a atras atenția asupra unui aspect semnificativ.

Marian Artimon – liderul sindicatului de la metrou (USLM) – spune că, din noiembrie, așadar peste mai puțin de o lună și jumătate, trenurile din subteran ar putea fi oprite, din lipsă de finanțare. „De pe data de 31 octombrie nu vom mai avea dreptul la subvenție, fără buget aprobat”, a declarat Marian Artimon pentru Gândul.

Lider sindical: De la 1 noiembrie nu vom mai avea cu ce să întreținem metroul bucureștean

Sindicaliștii de la metrou speră ca Guvernul Bolojan, în speță ministrul Transporturilor, să găsească o soluție pentru ca bugetul să fie aprobat, în caz contrar circulația trenurilor de metrou ar putea fi pusă „pe pauză”.

„De la 1 noiembrie nu vom mai avea cu ce să întreținem metroul bucureștean, pentru că nu avem buget. Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză. Sper ca Guvernul Bolojan, prin Ministerul Transporturilor, să găsească o soluție și să se aprobe bugetul. Altfel, vom avea repercusiuni grave pentru transportul bucureștean”, a afirmat Artimon.

Sindicaliștii vor începe în curând negocierile cu Metrorex pentru noul Contract Colectiv de Muncă, având în vedere că în această toamnă va expira actualul CCM.

„În noiembrie trebuie să avem un nou Contract Colectiv, și trebuie să demarăm negocierile. Trebuie să vedem și noi, față de anul trecut din noiembrie, cât a scăzut puterea de cumpărare. Și aici Guvernul condus de Ilie Bolojan trebuie să găsească soluții, pentru că noi suntem una dintre categoriile cu munca extrem de grea, în subteran, cu poluare foarte mare, fără lumină, fără aer. Așadar, ne dorim cel puțin o ajustare a veniturilor raportată la rata inflației ”, a mai menționat liderul sindical Artimon.

Anul trecut, negocierile pentru un nou CCM au fost dificile, iar metroul bucureștean a fost la un pas de grevă. Sindicaliștii de la metrou au protestat și în 2023, în fața Guvernului, fiind nemulțumiți de prevederile Legii 296 / 2023, intrată în vigoare la 1 noiembrie 2023. Ultima grevă generală la Metrorex a avut loc în martie 2021, la acel moment Capitala fiind pur și simplu dată peste cap de protestul angajaților de la metrou.

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici

0

Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacționează la gafele lui Ionuț Moșteanu, actualul șef de la MApN.

Fostul ministru Gabriel Leș se declară surprins de recenta declarație a actualului șef al MApN, Ionuț Moșteanu, cu referire la Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA).

„USR a obișnuit opinia publică cu scandaluri mediatice pe teme extrem de sensibile, folosind uneori agende care nu coincid cu interesul național” – subliniază fostul ministru Leș.

Leș: „Subiecte de această natură nu se discută niciodată prin intermediul mass-media”

În perioada mandatului meu de ministru al Apărării, am avut o colaborare foarte bună cu Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA). Vorbim despre o structură recunoscută pentru profesionalismul său și pentru modul în care colaborează cu serviciile partenere din NATO, în special SUA. Informațiile furnizate au fost întotdeauna documentate, relevante… La fel de important, conducerea acestei instituții nu a fost implicată în jocuri politice, au pastrat echilibrul și neutralitatea.

Din acest motiv, m-a surprins declarația domnului ministru Moșteanu. Subiecte de această natură nu se discută niciodată prin intermediul mass-media, cu tot respectul pentru presă. Există canale instituționale de dialog, există posibilitatea, extrem de naturală, unor clarificări directe cu directorul DGIA (eu aveam discuții aproape zilnice), fără a expune în spațiul public teme sensibile. A preferat, în schimb, să transmită un mesaj în presă”, a declarat Gabriel Leș.

Fostul ministru: „Credibilitatea României în cadrul Alianței nu se câștigă prin scandaluri politice interne”

Fostul șef de la MApN pune accent pe faptul că – mai ales în contextul geopolitic actual – un ministru al Apărării trebuie să țină cont de responsabilitatea funcției și să lase deoparte tentația de a câștiga capital de imagine prin mesaje care s-ar putea viraliza. E nevoie de maturitate și viziune, subliniază fostul ministru al Apărării Gabriel Leș, pentru că funcția de șef al MApN nu se exercită cu ochii la numărul de like-uri, ci cu responsabilitate în fața oamenilor și a aliaților României.

Cred că aici este diferența esențială între două atitudini: pe de o parte, seriozitatea și responsabilitatea funcției de ministru al Apărării, pe de altă parte tentația de a câștiga capital de imagine prin mesaje virale, de a fi popular pe Facebook și de a urmări reacții în social media. Din păcate, România nu își permite luxul unor gesturi politicianiste pe o zonă atât de critică precum apărarea.

Contextul geopolitic actual – războiul din Ucraina, amenințările hibride, testarea rezilienței NATO pe flancul estic – impune prudență, coerență și o comunicare responsabilă. Credibilitatea României în cadrul Alianței nu se câștigă prin scandaluri politice interne, ci prin stabilitate instituțională și prin respectarea mecanismelor legale și profesionale.

Din respect pentru cei din MApN, nu voi alimenta speculațiile. Totuși, nu putem ignora un tipar: USR a obișnuit opinia publică cu scandaluri mediatice pe teme extrem de sensibile, folosind uneori agende care nu coincid cu interesul național. Acest mod de a face politică slăbește instituțiile statului și, indirect, poziția României în fața partenerilor strategici.

Avem nevoie, acum mai mult ca oricând, de maturitate, stabilitate și viziune. Funcția de ministru al Apărării nu se exercită cu ochii la sondaje sau la numărul de like-uri, ci cu responsabilitate în fața oamenilor și a aliaților noștri”, a conchis Leș.

O abordare similară a lucrurilor pare să fie și la MAE, ministerul condus de către colega lui Moșteanu de la USR, Oana Țoiu. Și acolo lucrurile par să fie tratate cam în aceeași notă, în contextul în care, dată fiind situația geopolitică, ar trebui să se audă cel mai adesea vocile unor profesioniști.

Reacția fostului ministru Leș a venit pe fondul unor declarații pe care le-a făcut, recent, Ionuț Moșteanu, ministrul USR de la Apărare, cu privire la Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA). DGIA este serviciul secret al Armatei, responsabil cu strângerea de informații militare și protecția securității naționale.

Totul a pornit de la discuțiile privind participarea unor rezerviști ai Armatei Române – mai precis foști militari retrași din activitate – la misiuni private de securitate în Congo, sub coordonarea mercenarului Horațiu Potra. Din câte s-a aflat, Ambasada SUA discutase de mai multe ori acest subiect cu oficiali români, cerând explicații.

„O să aflu dacă au știut și dacă au fost implicați. Iar cei care au știut și au fost implicați nu o să mai fie acolo!” – a răspuns Moșteanu, întrebat de presă despre rolul DGIA în această poveste.

Cu alte cuvinte, ministrul și-a denigrat propriii oameni din subordine, lăsând să se înțeleagă că în cazul DGIA ar putea exista fie complicitate, fie incompetență. Oricare dintre aceste două variante fiind foarte grave atât pentru armată, cât și pentru diplomație.

Pe scurt fie spus, în loc să consolideze încrederea partenerilor strategici într-un moment cât se poate de delicat, declarațiile ministrului Moșteanu par să dovedească faptul că nu stăpânește pe deplin dosarele sensibile ale instituției pe care o conduce. S-ar putea spune că un astfel de mesaj public reprezintă, în ochii diplomaților și ai militarilor deopotrivă, o gafă de începător, care ar putea avea consecințe serioase asupra relațiilor dintre România și Statele Unite.

Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã

0

BERBEC

Stelele vor oferi șansa de a vã îmbunãtãți condițiile de viațã. Sfatul zilei, sã vã feriți de angajați și de cei din jur care profitã și nu sunt sinceri. Excludeți din dietã cele mai dãunãtoare feluri de mâncare pentru a nu vã afecta sãnãtatea.

 

TAUR

Nu trebuie sã vã întristați cu privire la șansele ratate, indicat este sã vã concentrați pe noile oportunitãți. Într-o relație cu un partener, pot apãrea mici certuri – fiți calm și rezolvați-vã problemele sentimentale.

 

GEMENI

Astãzi este mai bine ca reprezentanții semnului zodiacal sã refuze companiile zgomotoase, sãrbãtorile și primirea oaspeților. Este de dorit ca sã-și petreacã ziua calm în familie și sã se ocupe de cele mai urgente probleme.

 

RAC

Astãzi, șefii sunt pregãtiți sã asculte ideile tale, așa cã semnul zodiacal trebuie sã își expunã planurile îndrãznețe. Este o perioadã bunã de reevaluare a valorilor – și sfatul este sã facã pace cu toatã lumea, chiar și cu dușmanii.

 

LEU

Astãzi trebuie sã vã abțineți de la încheierea unor tranzacții riscante, deoarece stelele nu promit succesul în afaceri financiare. Starea de spirit poate fi asaltatã de probleme minore, dar trebuie sã arate reținere și tact în comunicare.

 

FECIOARA

Astãzi este bine sã fiți vigilent în tranzacțiile comerciale și sã vã feriți de escroci. Astrele vã sfãtuiesc sã vã concentrați asupra muncii pentru a evita conflictele. Împreunã cu familia puteți alege un loc pentru o vacanțã.

 

BALANTA

Ideile tale de astãzi nu vor impresiona pe nimeni, horoscopul nu recomandã sã vã angajați în activitãți profesionale active, dar este un timp favorabil pentru achiziționarea de bunuri imobiliare sau alte achiziții mari.

 

SCORPION

Este recomandat sã plãtiți toate facturile acumulate pentru a nu fi într-o poziție incomodã. Zi favorabilã pentru vizitarea unor locuri și cunoștințe noi. Reprezentanții semnului zodiacal trebuie sã clarifice relația cu o persoanã dragã.

 

SAGETATOR

Se prevede noroc în afaceri și în creșterea carierei, dar pentru ca reprezentanții semnului zodiacal sã aibã perspective, trebuie sã depunã mai multe eforturi. Evenimente semnificative sunt posibile în viața personalã.

 

CAPRICORN

Astãzi este favorabil sã investiți în autoeducare și auto-dezvoltare. Astãzi este o zi favorabilã pentru a rezolva problemele de acasã. O poveste de dragoste se poate transforma în ceva serios, iar relația va deveni și mai puternicã în timp.

 

VARSATOR

Zi excelentã pentru activitatea mentalã, rezolvarea sarcinilor non-banale, precum și pentru promovarea proiectelor dv.. Potențialul de afaceri este în creștere astãzi, iar un hobby preferat va oferi semnului zodiacal plãcere.

 

PESTI

Succesul va depinde complet de cât de intens funcționeazã concentrarea pe munca de astãzi. În termeni financiari, este de așteptat un mare succes! În viața personalã, nu sunt așteptate schimbãri radicale.

Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii

Ce am văzut la Antena 3 CNN nu e emisiune politică, e circ ieftin cu popcorn. În loc de dezbatere, am primit un spectacol de campanie electorală în care Nicușor Dan a fost tratat ca un copil de școală generală scos la serbare. Întrebările au fost slabe, cosmetizate, puse după perdea ca să nu deranjeze. Iar de răspunsuri ce să mai zic? Nimic concret, doar baliverne cu dat din mâini și promisiuni aruncate în vânt.

Nicușor Dan aka un președinte-fantomă

România se prăbușește sub datorii, oamenii trăiesc cu pensii de 300 de euro și nu știu cum să supraviețuiască de la o lună la alta, iar la televizor vedem un președinte care nu știe să lege două idei.

Nicușor Dan nu răspunde, nu explică și nu are tărie de caracter. Tot ce face e să se ascundă după vorbe goale, în timp ce moderatorii îi pun întrebări ca la grădiniță: blânde, fără colți, fără miez.

Antena 3 CNN – brațul mediatic al campaniei lui Nicușor Dan

Să ne înțelegem: asta nu a fost jurnalism. A fost propagandă cu siglă TV. Antena 3 CNN a transformat platoul într-un decor electoral, iar pe Nicușor Dan într-un manechin timid, împachetat frumos ca și cum ar fi lider. Poporul e strivit de austeritate, dar ni se bagă pe gât imaginea unui „băiat finuț” care „mai are nevoie de timp”.

Nicușor Dan Antena 3
nicusor-dan-la-antena-3-cnn

România, țară de fraieri?

Domnule președinte, de ce să mai răbdăm? Pentru ce să mai răbdam? De ce să înghițim o emisiune în care sunteți lăsat să aberați, în loc să fiți pus față în față cu realitatea?

Ați câștigat alegerile criticând sistemul, dar acum păreți înghițit de el cu totul. România arde, dar la televizor sunteți tratat ca o vedetă pop în turneu promoțional.

Nicușor Dan e un președinte slab, fără coloană vertebrală, iar Antena 3 CNN e megafonul lui electoral. Totul e regizat, totul e fals, iar noi suntem luați de fraieri. O țară în agonie e mințită seară de seară cu spectacolul jalnic al unui lider care nu există.

Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia

0

O dronă neutralizată de serviciile de securitate din Polonia a stârnit îngrijorare la nivel european. Premierul polonez, Donald Tusk, a confirmat că aparatul de zbor survola clădirile guvernamentale, iar doi cetățeni belaruși au fost reținuți.

Dronă neutralizată la Varșovia, doi suspecți reținuți

Premierul Donald Tusk a transmis, printr-un mesaj publicat pe platforma X, că serviciile de protecție au neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale din zona Parkowa și Belweder. În urma incidentului, doi cetățeni din Belarus au fost reținuți și preluați de poliție pentru investigații.

„Cu puțin timp în urmă, Serviciul de Protecție al Statului a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale. Doi cetățeni belaruși au fost reținuți. Poliția investighează circumstanțele incidentului”, a declarat Donald Tusk.

Nicușor Dan, după drona neutralizată în Polonia

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat cu calmul caracteristic de lasă-mă să te las. Șeful statului a amintit de un episod recent, când 19 drone de proveniență rusească au fost doborâte în Polonia cu sprijinul forțelor olandeze.

dronă Polonia Donald Tusk
drone-rusesti-in-polonia

Impactul unei drone neutralizate asupra securității regionale

Incidentul cu drona neutralizată la Varșovia aduce din nou în prim-plan vulnerabilitățile regiunii la atacuri hibride și nevoia consolidării apărării aeriene pe Flancul Estic al NATO. Oficialii europeni transmit că monitorizarea va fi intensificată, iar acțiunile coordonate rămân esențiale pentru a preveni noi incidente.

Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?

0

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite Mexicane, potrivit unui decret semnat luni de președintele Nicușor Dan și publicat în Monitorul Oficial.

Decizia marchează încheierea unui mandat de patru ani și deschide noi speculații privind viitorul carierei diplomatului, numele său fiind vehiculat pentru conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE). Mai mult, Nicușor Dan a lăsat de înțeles că l-a rechemat pe fostul său coleg de la Sorbona pentru o poziție importantă la București, declarație interpretată de analiști drept o posibilă pregătire pentru șefia SIE.

Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat și din alte funcții diplomatice

Pe lângă misiunea din Mexic, Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat și din calitatea de ambasador al României în Republica Nicaragua, El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Honduras și Belize.

Decretul prezidențial stipulează clar că diplomatul își va încheia oficial activitatea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea documentului în Monitorul Oficial.

Posibil viitor pentru Marius-Gabriel Lazurcă la conducerea SIE

Potrivit informațiilor apărute recent în presa națională, Marius-Gabriel Lazurcă se numără printre numele luate în calcul de președintele Nicușor Dan pentru șefia Serviciului de Informații Externe. Declarațiile acestuia, prin care a spus că Lazurcă va ocupa o funcție la București, au alimentat scenariul că fostul său coleg de la Sorbona ar putea fi nominalizat pentru această poziție.

ambasador Lazurcă
ambasadorul-marius-gabriel-lazurca

În aceeași perioadă, pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) a fost vehiculat numele avocatului Gabriel Zbârcea. Totuși, liderii coaliției guvernamentale, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu ar fi de acord cu aceste propuneri.

Ce ar putea urma pentru diplomatul Lazurcă

Deși președintele Nicușor Dan nu a confirmat oficial susținerea pentru aceste candidaturi, nu a negat nici faptul că îl ia în considerare pe Marius-Gabriel Lazurcă pentru șefia SIE.

Dacă propunerea sa va fi înaintată Parlamentului și va obține votul majorității, actualul ambasador rechemat din Mexic ar urma să-l înlocuiască pe Gabriel Vlase la conducerea Serviciului de Informații Externe.

Cătălina Porumbel, jurnalista cu morală de platou și soție de sinecurist

0

Cine i-a făcut intrarea „triumfală” lui Nicușor Dan, de luni seara,  la Antena 3 CNN? Exact, „preaimaculata” Cătălina Porumbel. Cu vocea-i gravă, de parcă anunța a doua venire a lui Iisus, ea a prezentat vizita lui Nicușor ca pe un eveniment istoric. Dar ce mai vrea și asta, sincer? Când îl pui pe Nicușor în lumina reflectoarelor ca pe un Mesia ratat, nu faci jurnalism, faci PR politic de duzină. Și multe întrebări ca să fie.

Jurnalistă, prezentatoare sau doar soție de Voicu?

Problema rămâne aceeași: în ce calitate face Cătălina Porumbel pe Xena „sticlei”? Ca să îi așeze frumos covorul lui Nicușor, Cătălina l-a adus în discuție și pe Călin Georgescu. Deși personajul e ca și dispărut, jurnalista i-a aplicat o dreaptă rapid: „Din ce bani îți plătește Călin Georgescu bodyguarzii?”  Întrebarea vine de la un jurnalist imparțial? De la un prezentator de știri? Sau, mai realist, de la soția lui Ion Laurențiu Voicu, abonatul la scaune calde prin Ministerul Transporturilor și consilii de administrație?

Pentru că, dacă e să fim sinceri, singura funcție reală din CV-ul Cătălinei este cea de nevastă a unui sinecurist:

  • membru în CA al Administrației Fluviale a Dunării de Jos,
  • membru în CA al Administrației Canalelor Navigabile,
  • fost membru în CA al CFR Telecomunicații,
    și lista nu se termină aici.
Cătălina Porumbel Nicușor Dan
catalina-porumbel-copia-fidela-a-lui-gadea

Întrebările „grele” care nu ating propria casă

În schimb, pe platou, Porumbel se arată necruțătoare: îl toacă pe toți cei care nu convin business-ului Antena 3. Dar când vine vorba de privilegiile și combinațiile din jurul casei proprii, brusc nu mai are nicio întrebare. Acolo nu mai există curaj jurnalistic, ci doar tăcere convenabilă.

Imaginea falsă de la Antena 3 CNN

Cătălina Porumbel joacă rolul marelui arbitru al moralității, dar în societate imaginea ei rămâne una singură: o prezentatoare care copiază stilul lui Mihai Gâdea și care trăiește în umbra funcțiilor soțului. Restul e spectacol ieftin, vândut pe post de „ediții de excepție”.

Traian Băsescu, despre reacția autorităților în cazul dronelor rusești: ,, Ne punem singuri în situații ridicole”

1

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat ferm incidentul cu o dronă rusească intrată în spațiul aerian al României, afirmând că modul în care autoritățile au gestionat situația a fost „nepotrivit și ineficient”. Incidentul, care a durat aproape 50 de minute, a ridicat întrebări serioase privind capacitatea de apărare a țării.

Dronă rusească, 50 de minute în spațiul aerian românesc

Potrivit Ministerului Apărării, o dronă rusească a traversat spațiul aerian al României timp de aproape o oră. Piloții de F-16 au urmărit aparatul, însă nu au deschis focul. În tot acest timp, Moscova a negat evidențele și a catalogat incidentul drept nesemnificativ.

Băsescu a criticat dur această abordare: „Ce să cauți, frate, cu F-16 să dobori o dronă? Avioanele de vânătoare nu pot fi folosite eficient la altitudini mici împotriva unor aparate care zboară cu 100–150 km/h, în timp ce F-16 merge cu 600–700 km/h. Ne punem singuri în situații ridicole. Dronele trebuie neutralizate cu sistemele pe care le avem deja: Gepard și artilerie antiaeriană”, a declarat fostul președinte.

Reacții ferme: Traian Băsescu cere doborârea imediată a oricărei drone rusești

Fostul șef al statului consideră că armata trebuia să acționeze rapid și hotărât:
„Drona trebuia doborâtă. Ca și comandant al armatei, aș fi emis un ordin permanent: orice obiect zburător fără pilot, neidentificat, trebuie doborât imediat.”

Incidentul a provocat reacții și la nivel diplomatic. Ambasadorul Rusiei la București a încercat să minimizeze situația, numind aparatul „un alt OZN”, în timp ce Dmitri Medvedev a amenințat din nou Europa în contextul discuțiilor privind o zonă de excludere aeriană în Ucraina.

Traian Băsescu
drona-din-romania

Moșteanu: „Riscurile colaterale au fost prea mari”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că piloții români au avut aprobarea să doboare aparatul, însă au ales să nu o facă, invocând posibile riscuri colaterale. Totodată, Moșteanu a subliniat că gestul Rusiei reprezintă o provocare clară, iar România va reacționa pe cale diplomatică, prin convocarea ambasadorului rus la Ministerul de Externe.

Drona rusească și lecțiile pentru apărarea României

Traian Băsescu a atras atenția că incidentul demonstrează lipsa unor proceduri clare pentru protejarea spațiului aerian: „Suntem la doar câteva sute de kilometri de un război. Nu te joci cu asemenea lucruri. Nu are ce căuta nicio dronă rusească sau alt obiect neidentificat pe cerul României.”

Fostul președinte a concluzionat că autoritățile trebuie să elaboreze rapid strategii eficiente și să utilizeze echipamentele adecvate pentru a preveni repetarea unor astfel de situații.

”Airbusul sateliților” vs Starlink

0

Companiile europene Airbus, Thales și Leonardo sunt gata să-și fuzioneze activitățile din domeniul sateliților pentru a concura cu Starlink.

Promis de mai bine de douăzeci de ani, „Airbusul sateliților”, proiectul care vizează reunirea celor trei mari producători europeni –  franco-germano-spaniolul Airbus, francezul Thales și italianul Leonardo, pare să devină în sfârșit realitate.

Thales și Leonardo colaborează deja în domeniul spațial, din 2007, în cadrul Thales Alenia Space și Telespazio. Însă fuziunea lor cu Airbus ar finaliza consolidarea sectorului european, creând o entitate cu o cifră de afaceri de peste 6 miliarde de euro și o valoare estimată, potrivit agenției Reuters, la 10 miliarde de euro.

Cotidianul La Tribune a informat că directorii celor trei companii au prevăzut să se întâlnească în această săptămână, iar negocierile vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Prin această fuziune, „sperăm să câștigăm în dimensiune și rapiditate”, deoarece „anumiți actori americani perturbă ecosistemul spațial”, a explicat Guillaume Faury, președintele executiv al Airbus, cu ocazia prezentării rezultatelor anuale ale grupului aeronautic, pe 20 februarie. Faury se referea la Starlink și Space X, companiile lui Elon Musk. Apariția lor în 2010 a revoluționat piața.

Până atunci, producătorii de sateliți erau obișnuiți să fabrice aparate de mari dimensiuni, destinate orbitei geostaționare, în special pentru operatorii de telecomunicații sau de difuzare a programelor de televiziune, precum Eutelsat și SES. Stalink se bazează pe mii de sateliți de dimensiuni reduse, dezvoltați intern și fabricați în serie, fiind astfel mai ieftini.

Dar o fuziune între Airbus, Thales și Leonardo întâmpină obstacole, mai ales cota de piață. Având în vedere cifra de afaceri estimată a noii societăți, „Airbus reprezintă peste 50%, în timp ce cota Leonardo abia ajunge la 20%, sublinia în iulie directorul executiv al Airbus Defence and Space, Michael Schoellhorn,

Cu excepția găsirii unor contrapartide (cedări de active, compensații financiare), ”echilibrul nu va fi ușor de atins”. Leonardo ar putea plăti o compensație partenerilor săi pentru a obține o cotă mai importantă din capital decât ponderea sa economică.

Un alt subiect sensibil este guvernanța. Trecutul a demonstrat, în special în cazul Airbus, că naționalitatea directorilor poate genera tensiuni politice importante între țările europene.

În cele din urmă, fuziunea va trebui să fie aprobată de autoritatea europeană pentru concurență. Agenția Spațială Europeană s-ar putea teme de o reducere a concurenței și, prin urmare, de o creștere a prețurilor sateliților.

Furtuna Zack lovește Europa Centrală: efecte și asupra vremii din România

Furtuna Zack provoacă haos în Europa Centrală și de Vest, iar România va resimți efecte indirecte prin scăderi bruște de temperatură și ploi extinse. Frontul atmosferic rece asociat sistemului depresionar va traversa țara noastră de marți seara, aducând instabilitate accentuată și vânt puternic în zonele montane.

Furtuna Zack aduce cod roșu de vânt în Germania și coduri portocalii în vestul Europei

Europa se confruntă cu unul dintre cele mai severe episoade de vreme din această toamnă. Furtuna Zack a determinat autoritățile din Germania să emită cod roșu de vânt în regiunile montane, unde rafalele pot depăși 120 km/h. Restul teritoriului se află sub cod portocaliu, cu intensificări de 75–80 km/h.

În Olanda, rafalele ating viteze similare, provocând condiții de vijelie, în timp ce Polonia raportează furtuni locale în partea de vest. Alte state precum Marea Britanie, Franța, Belgia și Danemarca au emis avertizări de cod galben, avertizând populația cu privire la vânturile violente și ploile însoțite de descărcări electrice.

România, la periferia furtunii Zack: ploi, vijelii și răcire accentuată

Deși țara noastră nu se află în centrul fenomenului, furtuna Zack își va face simțită influența în special în vest și nord-vest. Începând de marți seara, norii se vor aduna treptat, iar ploile sub formă de averse vor afecta Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, Moldova, dar și zone din Oltenia și Muntenia.

Cantitățile de apă vor depăși local 15–20 l/mp, iar vântul va avea intensificări în vest și sud-vest, cu rafale de 45–50 km/h. În zonele montane înalte, vitezele vor urca la 70–80 km/h, creând un risc sporit de vijelii.

Furtuna Zack
vreme-ploioasa

Miercuri – ziua în care toamna se instalează complet

Ziua de miercuri va aduce o răcire bruscă a vremii și instabilitate accentuată. Cerul va rămâne predominant noros, iar ploile se vor extinde în jumătatea de est a țării. În unele regiuni, acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și cantități de apă ce pot depăși izolat 20 l/mp.

Vântul va continua să sufle cu putere, mai ales pe crestele montane, unde rafalele vor depăși 80 km/h, dar și local în sud, centru și est, cu intensificări de 45–60 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 15 și 26 de grade, iar minimele între 4 și 14 grade, semnalând tranziția clară spre sezonul de toamnă.

Furtuna Zack, semnalul unui început de toamnă severă în România

Specialiștii atrag atenția că furtuna Zack reprezintă doar primul episod de vreme severă din această toamnă și că valurile succesive de aer rece pot continua în săptămânile următoare. România, aflată la periferia frontului, se va confrunta cu ploi, instabilitate atmosferică și o scădere semnificativă a temperaturilor.