Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, a fost reţinut, duminică seară, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Avocata Christiana Mondea a precizat că infracţiunile de care e acuzat clientul său fac referire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi instigare publică, „pe motivul că ar fi postat ceva la început de decembrie”.
Arestat pentru 24 de ore
Horaţiu Potra a fost reţinut, duminică seară, pentru 24 de ore.
„În momentul de faţă este arestat pentru 24 de ore şi procedura penală ne spune că înainte de expirarea măsurii reţinerii se poate dispune o măsură de control judiciar sau de arest preventiv sau poate fi lăsat în libertate. Nu ni s-a comunicat. Ce ni s-a comunicat este că vor vedea dacă apar şi alte probe”, a declarat, duminică seară, avocata Christiana Mondea de la Baroul Sibiu.
În autoturismul mercenarilor au fost găsite numeroase arme între care un pistol, un dispozitiv de împrăştiere gaze iritant lacrimogene cu aspect de pistol şi butelia aferenta cu piper, o petardă din categoria F4 supusă autorizării, cinci bricege, un dispozitiv box, trei cuţite, două lame de cuţit, un baston telescopic şi diverse sume de bani, inclusiv coroane cehe şi franci congolezi.
Ce a spus Călin Georgescu despre Potra
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a afirmat duminică seară că nu l-a întâlnit şi nu îl cunoaşte pe Horaţiu Potra, după ce s-a vehiculat că între ei ar fi o legătură.
Întrebat la Realitatea Plus dacă a auzit de Horaţiu Potra, are vreo legătură cu acesta şi dacă el l-a chemat la Bucureşti, Georgescu a răspuns:
„Am auzit şi eu, sigur că da. Nici vorbă, nu. Nu există aşa ceva. Ştiu de el, evident, ştiu cum ştiţi şi dumneavoastră. Nu l-am întâlnit personal, n-am de ce să spun lucrul ăsta, ştiu şi eu cum a auzit toată lumea”.
Si ceilati 20 ?