Mario Iorgulescu, un bolnav condamnat cu probe false

Gino Iorgulescu a trimis un comunicat, un fel de scrisoare, o mărturisire. Comunicatul a fost preluat de presă foarte puțin spre deloc. Aceasta este o formă de cenzură, o încălcare a principiului „audiatur et altera pars”. Prezint eu câteva fragmente. ÎNCĂ NU E OBLIGATORIU SĂ SCRIEM TOȚI LA FEL sau să devenim complici prin tăcere. Complicitatea prin tăcere a presei de bubuială s-a manifestat și când zeița justiției, Monica Macovei, și-a schimbat declarația după un accident de mașină. Ea are voie, dar Gino Iorgulescu e acuzat când tace și înjurat când vorbește. Citez în limita spațiului din comunicatul lui Gino Iorgulescu.

– „A fost un accident din culpă, nu cu intenție.” Vlad Pascu a omorât doi tineri la 2 Mai și a fost încadrat la omor din culpă. Marcela Leonte a accidentat mortal două fete. Era sub influența alcoolului și a fost condamnată la 4 ani și șase luni. Mario Iorgulescu a luat 13 ani și 8 luni. A fost condamnat șoferul sau un nume celebru?

– „Este prima dată când cineva este condamnat pentru omor CU INTENȚIE considerând mașina o armă, excepție făcând atacurile teroriste”.

– „Socrul victimei a venit la mine la spital și mi-a cerut 3 milioane de euro, în contextul în care ginerele lui nici măcar nu era înmormântat, iar fiul meu era în pragul morții. Asta în condițiile în care, în dimineața accidentului, chiar înainte ca fiului meu să-i fie recoltate probe biologice, familia domnului despre care am făcut referire declara că <<Mario Iorgulescu era drogat.>> (…) Fără 3 milioane de euro nu voia să discute.”

– „Prelevarea de probe pentru substanța psihoactivă s-a făcut cu încălcarea tuturor regulilor de procedură: nu s-a luat consimțământul persoanei, nu a participat niciun polițist la prelevare (cerință imperativă pretinsă de lege), iar spitalul nu avea acreditare RENAR.” (…) Din moment ce substanța nu a fost găsită în sânge, nu putea fi depistată în urină DECÂT PRIN CONTAMINAREA PROBEI SAU DIN PIX.”

– „S-a omis că magistrații au respins identificarea CELEI DE-A TREIA MAȘINI, care practic a generat manevra fiului meu.”

– „Fiul meu nu este fugar. A ajuns în Italia în stare de comă. Și în legalitate deplină, el nefiind supus niciunei măsuri din partea statului român, în condițiile în care medicii erau rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.” „Televiziunile susțineau că <<Mario aleargă prin curtea spitalului>>, iar soția mea, cu durere de mamă, îi făcea poze aproape zilnic, gândindu-se că acelea vor fi ultimele cu el.”

Eu nu știu ce sentință trebuia să primească Mario Iorgulescu. Dar alți ziariști știau, dom’le, știau ei! Acești specialiști în orice, de la navete spațiale la gogoși cu gluten vândute publicului fără gluten, au vituperat că trebuie să ia 15 – 20 de ani (de ce nu 50?) într-un caz în care acuzația de „omor din culpă” a devenit „omor cu INTENȚIE”. Mă gândesc și la faptul că sentința a fost amânată de două ori pentru că măcar unul dintre judecători avea dubii într-o țară în care știința Dreptului e ceva aproximativ și se face pentru „satisfacerea opiniei publice”. Dar presa dăduse deja sentința și plutoanele de execuție din redacții aveau gloanțe pe țeavă pentru toată lumea.