Scriam in editia de ieri a „Nationalului“ ca in Ministerul Sanatatii e iures mare: controale si inspectii, amenzi impartite cu „generozitate“, taieri de posturi, comasari de institutii – efervescenta organizatorica menita sa invinga inertia unui sistem invechit in rele. Si tot ieri spuneam ca pentru ca reforma in domeniul sanatatii sa avanseze e nevoie de ceva mai mult decit simpla „incapatinare“ a ministrului de resort. Iata ca sprijinul necesar vine de la superiorul acestuia, Emil Boc impunind incheierea in 2010 la nivel national a proiectului sistemului informatic unitar integrat din sectorul sanatatii, program anuntat in 2000 si care ar fi trebuit sa fie finalizat inca de acum… opt ani.
Era nevoie, cu alte cuvinte, de o criza economica si sociala serioasa pentru ca reforma din Sanatate sa fie pina la urma luata in serios. Bani sint din ce in ce mai putini. La rindul lor, pacientii de-abia mai au cu ce sa cumpere medicamentele ce lipsesc din spitale. Personalul din unitatile medicale este supradimensionat numeric pe partea administrativa, dar deficitar in materie de specialisti, multi dintre acestia avind de ani buni cariere de succes in strainatate. Lor li se adauga aproximativ jumatate dintre rezidentii care aleg sa emigreze. Iar acestea sint doar citeva dintre tarele vizibile ale Sanatatii, daca mai putem numi astfel acest sector.
La capitolul privitor la organizare din raportul Comisiei Prezidentiale pentru Sanatate se atragea atentia asupra unuia dintre fenomenele care au impiedicat in mod constant reformarea institutiilor din domeniu: „Sistemul de sanatate din România are in multe privinte aceleasi modalitati de functionare neschimbate in ultimii 30 de ani. In primul rind, sistemul este construit in jurul administratiei centrale si in subsidiar in jurul personalului medical, pacientul sau reprezentantii acestuia fiind practic lipsiti de orice putere de a influenta sistemul pe care il finanteaza.“ Asadar, istoria Sanatatii publice in ultimele decenii se scrie asa: un model institutional de acum 30 de ani, dintre care 20 de ani consacrati mimarii reformei, de la publicarea raportului citat si pina azi trecind inca doi ani. Eu zic ca pacientii (evident, cei care au supravietuit acestor trei decade) au avut suficienta rabdare. Cum nu prea mai e loc de artificii bugetare, de malversatiuni si aminari, citeva dintre problemele acute ale Sanatatii au fost pina la urma resimtite ca atare si de catre executiv. Iata citeva exemple: accelerarea descentralizarii unitatilor sanitare cu paturi (la inceputul lui iulie 50% trecusera in administrarea autoritatilor locale, la finele lunii numarul lor sporind la 90% din total), reducerea duratei de rezidentiat pentru anumite specializari, transformarea proiectelor privitoare la informatizarea sistemului si introducerea cardului de sanatate, a fisei electronice a pacientului si a retetei electronice in prioritati ale Guvernului, anuntate ca atare de Emil Boc miercuri. Sint pasi care ar fi trebuit facuti cu mult timp inainte. Tot ce ne ramine este sa „multumim“ crizei economice, scuturatura care i-a trezit pe guvernanti, determinindu-i sa miste lucrurile, chiar si cu riscul greselilor aferente grabei.
Radu Lilea