Cauta

Consecintele recesiunii: Femeile vor conduce lumea

Istoricii viitorului vor putea sa constate ca recesiunea care a inceput in 2008 ii loveste in primul rind pe barbati. In Statele Unite, „sexul tare” reprezinta 66% din totalul celor 11 milioane de americani care si-au pierdut slujbele, in domenii cum ar fi constructiile, finantele si productia de bunuri de consum. Urmarea a fost ca in doua treimi din caminele americane, femeile au devenit sustinatoarele familiei. Cit despre Europa, 75% dintre posturile create incepind cu anul 2000 au fost ocupate de femei. In aceste conditii, nu e de mirare ca femeile au devenit cele care decid „pe ce se duc banii” si pe ce nu – situatie care, in urma cu numai un deceniu, era considerata de neconceput in SUA. Dintr-o alta statistica americana rezulta ca femeile depasesc barbatii cu 20% si la capitolul diplome universitare obtinute. Adica studii finalizate… In sfirsit, recesiunea a favorizat ascensiunea femeilor si in politica. Cel mai concludent exemplu in acest sens il constituie Islanda, tara al carui sistem bancar s-a prabusit din cauza investitiilor riscante. Cum aceste decizii gresite au fost luate de manageri barbati, electoratul islandez a ales in functia de prim-ministru o femeie, Johanna Sigurdardottir, lesbiana declarata…

Eduard Negru

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version