Cauta

Omul care cauta linistea!

In cartea sa „Aici si Acum”, Osho povesteste ca un om a venit la el „sa-si gaseasca pacea”, pe care o mai cautase timp de vreo doi ani pe la alti maestri. Dar, fiindca n-o gasise, omul concluzionase ca maestrii erau „ipocriti” si nu aveau in ei nimic valoros. „Am venit direct la tine sa-mi gasesc pacea”, ii spune omul lui Osho. Iar maestrul ii raspunde: „Tot ce trebuie sa faci este sa te ridici incet si sa iesi pe usa! Aici nu poti gasi pacea, iar daca vei incerca, vei ajunge la concluzia ca si eu sint ipocrit!”. „Ce vrei sa spui?”, intreaba omul. Iar maestrul ii raspunde: „La cine ai mers si ai cerut sa devii agitat si nelinistit? Te-a initiat cumva vreun guru in neliniste? In ce ashram ai invatat cum sa fii tulburat?”. „Nu am invatat nicaieri acest lucru”, a raspuns barbatul. „Inseamna ca esti foarte priceput daca ai reusit sa-ti creezi singur toate aceste tulburari mentale. Ce nevoie ai sa mai vii la mine? Daca ai putut singur sa te agiti, atunci tot singur vei putea sa te linistesti. Asa ca nu ai ce cauta aici. Si te rog, nu spune nimanui ca ai fost la mine, pentru ca eu nu am nimic de-a face cu ceea ce ti se intimpla! Problema este ca tu cauti metode prin care sa devii agitat. Nu exista decit o singura cale prin care poti atinge pacea; accepta si nu te mai agita fata de tulburare si neliniste”. Apoi Osho comenteaza: „Nelinistea este un produs al atitudinii de nonacceptare. Cel care spune ca nu poate accepta tulburarea va continua sa fie nelinistit si agitat, deoarece chiar neacceptarea sa reprezinta cauza tulburarii!”. Nelinistea, tulburarea si agitatia sint stari ale mintii, pe care credem ca vrem sa le inlaturam. Dar maestrul observa categoric ca, de fapt, noi cautam chiar si in vindecator, chiar si in maestru, chiar si in acela de la care asteptam rezultate „metode de agitatie”. Poate ca alergam de la un om la altul, de la o iubire la alta, de la o stare de lucruri la alta, nu atit pentru a ne gasi linistea si pacea sau iubirea, nu atit pentru a ne vindeca, cit pentru a ne tulbura pentru ca nu le gasim. Lucrurile se intimpla asa dintr-un motiv simplu: „cautam motive de agitatie”. Cautam „metode de tulburare”. Cautam o confirmare a propriului scenariu interior si anume acela ca „nu exista metode de linistire pentru noi”. Nici un mestru nu-i destul de valoros pentru mintea care nu vrea sa-si gaseasca linistea. Acceptarea nelinistii aduce pacea, spune maestrul. Pacea nu-i afara. Linistea, frumusetea interioara, puterea de a iubi, de a intelege si chiar pe aceea de a accepta tulburarea inerenta conditiei umane nu vin din afara noastra. Altul ne poate arata un drum. O cale. Un semn de circulatie. Ne poate da un indiciu. Dar linistea si frumusetea interioara nu sint in responsabilitatea altuia, fie el si un mare maestru. Orice cautare in afara se sfirseste cu un esec. Lumea risca sa se umple de ipocriti daca vom astepta iubirea, linistea, increderea, bucuria sau orice altceva de la ea. Ceea ce avem de facut este ceea ce Osho spune limpede: „Daca nu sint cauza nelinistii tale, nu am cum sa ajung cauza pacii tale!”. Ceea ce avem de facut mai intii pentru noi insine ar putea fi tocmai o „renuntare”. Am putea renunta sa cautam – precum nelinistitul lui Osho – metode de neliniste in lumea inconjuratoare. Caci ceea ce ne nelinisteste este in noi insine. Si fara sa acceptam nelinistea, nu putem cunoaste linistea!
National

Ultimele stiri

  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Exit mobile version