Cauta

MUTU a iesit pe MUTE

Adrian Mutu a fost audiat ieri de catre Ettore Torri, procurorul antidoping al Comitetului Olimpic National Italian, la sediul Foro Italico de la Stadionul „Olimpic” din Roma. „Briliantul” a fost insotit la audieri de doi dintre avocatii sai, Antonio D’Avirro si Michele Ducci, desi cel care coordoneaza cazul este Paolo Rodella. De altfel, Rodella, care i-a fost recomandat lui Mutu de fostul sau impresar, Alessandro Moggi, l-a reprezentat pe atacantul Fiorentinei si in litigiul cu Chelsea, in urma caruia românul s-a pricopsit cu o datorie de 17 milioane de euro! Mutu nu a facut declaratii la iesirea de la audieri, dar avocatii sai au parut optimisti in privinta verdictului.

*A fi sau a nu fi recidivist*

Depistat pozitiv cu sibutramina de doua ori, pe 10 si, respectiv, 20 ianuarie, Mutu a invocat in apararea sa doua aspecte. Primul este buna credinta, fotbalistul incercind sa-l convinga pe procuror ca a luat anumite pastile naturale pentru a slabi. Aici, avocatii au prezentat chiar si ambalajul medicamentului la care a apelat Mutu, pe care scrie ca acesta este natural, neindicind in vreun fel ca ar contine sibutramina! Intr-un astfel de caz, Mutu poate primi o suspendare usoara, de 2-3 luni, fiind sanctionat doar pentru faptul ca nu l-a instiintat pe medicul Fiorentinei (este deja suspendat temporar de catre CONI, incepind cu 29 ianuarie, perioada scursa deja se scade din cea totala). Al doilea aspect, si cel mai important, este non-recidiva. Mutu a mai fost depistat pozitiv in octombrie 2004, la Chelsea. Chiar daca acel control a fost unul privat, comandat de club, suspendarea de sapte luni dictata de Federatia Engleza de Fotbal si ratificata, apoi, de FIFA, poate fi asimilata ca una corespunzatoare codului mondial antidoping. Daca va fi judecat ca recidivist, Mutu va primi intre unu si patru ani de suspendare, cel mai probabil doi, dupa cum sustin surse autorizate.

*Verdictul se da pe 20*

Din acest moment, etapele pe care le va parcurge Mutu sint urmatoarele: dupa audierea de ieri, procurorul antidoping al CONI urmeaza sa trimita dosarul la Tribunalul National Antidoping, care va anunta sentinta pe 20 martie. Dupa aflarea verdictului, in caz ca este nemultumit, Mutu poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne in termen de 30 de zile.

Anonimul Bruno spune ca Fiorentina trebuie sa-i ceara daune lui Mutu
Fostul fundas al Fiorentinei, Pasquale Bruno, care in prezent este analist-comentator la o televiziune italiana, a declarat ieri ca gruparea „viola” ar trebui sa-i ceara daune lui Mutu. „Nu stiu daca traseul mai slab al Fiorentinei este legat de ce s-a intimplat cu Mutu. Românul a comis o copilarie, o prostie care costa clubul milioane de euro. Este impardonabil pentru un jucator profesionist! Fiorentina ar trebui sa-i ceara daune lui Mutu pentru ceea ce a facut”, a spus Bruno.

lMarius Gherghe

Ultimele stiri

  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Exit mobile version