Cauta

PARLAMENTARII JOACĂ-N BOCANCI BNR

*Si-au pierdut de tot mintile!*

Inconstienti indeobste – dovada evolutia postdecembrista si starea la zi a natiunii, deloc distinsii nostri politicieni au bagat si BNR in lupta lor pentru putere. De-a dreptul iresponsabili, pedelistii, pesedistii, liberalii si udemeristii de-a valma si-au jucat, ieri, penibilul tontoroi politic pe seama Bancii Nationale – singura reduta institutionala serioasa (si necontestata) a României in aceste vremuri grele.

*Alesii s-au improscat cu zoaie*

Delasarea politicienilor (care au tergiversat investirea noului Consiliu de Administratie pina in ultima zi) si ghinionul au facut ca motiunea de cenzura si votarea noii conduceri a BNR sa fie programate in aceeasi sedinta comuna a Parlamentului – cea de ieri. Marunta meschinarie a alesilor i-a impiedicat pe acestia ca macar sa puna BNR-ul pe prima pozitie a ordinii de zi, ceea ce le-ar fi permis sa rezolve repede aceasta problema stringenta – fara o noua conducere, activitatea BNR ar fi fost practic blocata de luni. Asa stind lucrurile, (i)responsabilii votati de noi s-au dat in stamba pe tema motiunii de cenzura, in scurta vreme sedinta de plen fiind suspendata. Rezultatul: si BNR era in aer.

*Isarescu a stat departe de troaca parlamentara*

Ca de obicei, penibila hirjoneala politica a avut reprize si prelungiri, timp in care toti cei propusi pentru conducerea BNR, in frunte cu Mugur Isarescu, au fost plimbati de colo incolo pe holurile Parlamentului, plus doua sali. Impecabil in rolul sau public, Mugur Isarescu a ignorat penibilul situatiei in care a fost pus de parlamentari si a pastrat o rezerva totala. Asaltat de politicieni intr-unul momentele in care decora fara voia lui holul, Isarescu i-a ascultat pe toti cu o politicoasa atentie, fara a incuraja insa dialogurile. La fel de rezervat, guvernatorul BNR nu a cedat incercarilor presei, refuzind sa comenteze circul parlamentar. Intr-un final, politicienii si-au venit oarecum in fire si au reluat sedinta comuna, rezultatul fiind notabil: noua componenta a CA al BNR a fost votata. Pe ultima suta de metri, dupa cum a tinut sa remarce, cu fina ironie, Isarescu: “In primul rind, tin sa va multumesc ca ne-ati primit si, cu o zi inainte de expirarea vechiului mandat, ati pus pe ordinea de zi alegerea unui nou consiliu, conform legii”. Obisnuiti cu scatoalcele mitocanesti pe care si le administreaza zilnic, parlamentarii au ignorat senini palma diplomatic administrata si au aplaudat, mindri probabil de isprava lor.

*Mult zgomot despre nimic*

Dupa aprigi lupte procedurale, opozitia a reusit intr-un sfirsit sa citeasca in plen motiunea de cenzura prin care PSD si PNL spera sa detroneze guvernul Boc II. Sau guvernul cu pricina spera sa fie detronat, pentru a se reintrupa din propria cenusa, intarit de UDMR. Sau cine stie ce alta varianta, clocita de mintile ratacite prin Palatele Cotroceni si Victoria sau prin sediile partidelor. Pentru lumea normala, spectacolul politic de doi bani dat ieri a frizat absurdul: parlamentarii care vociferau, dupa care paraseau in grup sala, se reintilneau in diverse combinatii pe hol, se acuzau reciproc in fata camerelor TV, se reuneau in plen si se domneau de mai mare dragul. Unde esti tu, Ţepes Doamne, ca punind mina pe ei, sa-i imparti in doua cete, in nebuni si in misei…

Ultimele stiri

  • Cum se ţine postul negru în Vinerea Mare 2024. Rugăciunea pe care e bine să o rostești
  • Ce pensie va încasa Klaus Iohannis peste doar câteva luni. Românii care au muncit o viaţă întreagă doar visează la o astfel de „recompensă”
  • Prima noapte de distracţie la Mamaia, în sezonul estival 2024. Cum au petrecut tinerii în cluburile de fiţe
  • Bilanț cumplit după surparea unei autostrăzi, în China. Numărul morților a crescut la 36/Sunt zeci de răniți
  • Tradiţii şi obiceiuri de Joia Mare, înainte de Paştele 2024. De ce nu se lucrează în această zi
  • Incident înspăimântător în Capitală! Brațul unei macarale a căzut peste o mașină parcată
  • Pandemia a trecut, „sechelele” rămân! AstraZeneca recunoaște că vaccinul său are un efect secundar grav
  • Sebastian Burduja îl critică pe Nicușor Dan pentru refuzul de a avea o debatere: „E o lipsă de respect”
  • Veste despre recalcularea pensiilor, de la cel mai înalt nivel. Ce s-a întâmplat cu 99,9% dintre dosare
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Exit mobile version