Cauta

Vezi cum se imparte tara in opt euro-judete!

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni. Boc a aratat că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării. „Dacă nu facem această reformă a administraţiei publice în sensul reorganizării teritoriale a ţării, România îşi subminează serios şansele ca, din 2013, să aducă bani europeni, pentru că, în Europa, banii se dau pe componenta administrativă, pe structuri apropiate de cele regionale, adică, astăzi, ceea ce avem nu funcţionează pe interes naţional”, a explicat Emil Boc, după întâlnirea pe care a avut-o cu deputaţii PDL.

Cea mai probabila varianta de reorganizare teritoriala cu opt regiuni

Premierul a spus că BPN al PDL a decis promovarea şi susţinerea reorganizării administrativ-teritoriale a ţării pentru atragerea mai bună a fondurilor europene, pentru ca „cetăţeanul să aibă mai aproape de el administraţia„. Emil Boc a explicat că descentralizarea trebuie să se producă până la ultimul nivel, iar atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau de consilii judeţene, în principal, să se ducă la nivelul primăriilor, pentru că „acolo este cetăţeanul mai aproape de administraţie„.

Prim-ministrul a mai arătat că la nivelul noilor consilii judeţene vor rămâne politicile de dezvoltare regională, de absorbţie de fonduri europene, de distribuire de fonduri pentru investiţii, drumuri, mediu. „Actualele judeţe nu fac faţă provocărilor secolului actual pentru a aduce bani europeni şi de a avea politici coerente în ceea ce înseamnă investiţii care trebuie să se realizeze”, a mai spus Boc, adăugând că, de exemplu, un drum începe dintr-un judeţ şi se continuă în alt judeţ.

Întrebat dacă sunt nemulţumiri în rândul parlamentarilor, Boc a răspuns că este un subiect în dezbatere. El a adăugat că BPN a adoptat cu largă majoritate susţinerea proiectului. „Cetăţeanul trebuie să înţeleagă că nu va face un kilometru în plus pentru a lua avizele necesare, dimpotrivă, unele avize care se dau de către judeţ sau de alte servicii deconcentrate se vor da de către primăriile cele mai apropiate de el şi vom păstra doar la nivel judeţean acele atribuţii care ţin de dezvoltarea integrală”, a explicat Boc.

Emil Boc a mai aratat că actuala lege este din 1968 şi numai România şi Bulgaria mai au această organizare administrativ-teritorială de „sorginte comunistă”. Întrebat în câte regiuni ar fi reorganizată ţara, Boc a spus că se discută la nivelul coaliţiei. „Important este principiul pe care l-am adoptat cu partenerii de coaliţie”, a adăugat Boc.

Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.

Surse din partid, citate de Mediafax, susţin că intenţia conducerii PDL este ca Guvernul să definitiveze chiar în această săptămână proiectul privind reorganizarea administrativă a ţării. Dacă legea va fi adoptată în varianta susţinută de Traian Băsescu şi de PDL, România va avea opt regiuni, care se vor numi tot „judeţe„. Totodată, vor fi desfiinţate actualele consilii judeţene şi prefecturi, întrucât va exista doar o structură administrativă pe judeţ, au relatat sursele citate.

 

Ultimele stiri

  • Europenii au mai mult timp, iar americanii mai mulți bani
  • De ce vrea Macron să dea bombe nucleare Uniunii Europene
  • Țeapă sub nasul inspectorilor ANAF. Firmele și-au șters, din pix, taxele și impozitele
  • VIDEO. Imagini cu deszăpezirea pe Transfăgărășan. Drumul ar putea fi redeschis mai devreme ca de obicei
  • Becali și ai lui își bagă iar nasul în oala Stelei. Pițurcă și Tudorel Stoica, reacție imediată: „Să-și vadă de echipa lui”
  • Alertă în Capitală. Fată de 13 ani, de cetăţenie străină, căzută de la etaj/Adolescenta, dusă la spital
  • Cazul femeii tranșate: Cum NU A FĂCUT NIMIC comisarul șef de nota 1
  • Ucrainenii nu mai au opțiuni pe câmpul de luptă. Un colaps iminent?
  • Campania Kremlinului împotriva rușilor care luptă alături de Ucraina
  • De 1 Mai, pe Litoral, unii turiști fac insolație noaptea
  • Exit mobile version