Cauta

Vestele Galbene, haos in Paris

Magazine, restaurante si banci au fost jefuite si incendiate pe bulvardul Champs-Elysées, ciocniri violente intre manifestanti si fortele de ordine si peste o suta de persoane retinute – este bilantul dupa al 18-lea act al protestului Gilets Jaunes, la patru luni de la mobilizarea impotriva politicilor fiscale si sociale ale presedintelui Emmanuel Macron.

Capitala Frantei s a transformat din nou in camp de lupta

In jur de 1.500 de militanti ‘ultra-violenti’ s-au infiltrat printre cei aproximativ 10.000 de manifestati numarati la Paris. Exista un anumit numar de oameni care nu au venit decat pentru a vandaliza’, a spus ministrul de interne Christophe Castaner. Protestatarii au smuls dale de pavaj si le-au aruncat in geamurile buticurilor de lux de pe Champs Elysees, inclusiv in cele ale firmei Boss, dar   si  intr-unul dintre cele mai cunoscute restaurante, Le Fouquet’s, rasturnand mesele si scaunele. Cel mai grav incident a survenit, insa, la o sucursala bancara, situata la parterul unui imobil rezidential. Banca a fost incendiata, iar vietile celor aflati in cladire au fost puse in pericol. „Pompierii din Paris si fortele de ordine au evacuat toti locuitorii unui imobil incendiat intentionat. Focul a fost stins. Indivizii care au comis aceasta actiune nu sunt nici manifestanti, nici vandali: sunt asasini”, a scris pe Twitter ministrul Castaner. De asemenea, au fost vandalizate si chioscurile de ziare si au fost raportati 11 raniti. Manifestatii  s-au mai desfasurat de la Lyon (centru-est) pana la Montpellier (sud). La Bordeaux o agentie bancara a fost vandalizata si intre manifestanti si fortele de ordine au avut loc ciocniri la sfarsitul dupa-amiezii. In toata tara ar fi iesit pe strazi peste 32.000 de persoane, in timp ce  pe retelele sociale, un unic obiectiv anunta„instalarea la Elysée”, resedinta presedintelui Emmanuel Macron, care, plecat in acest weekend la schi in Pirinei, a fost nevoit sa se intoarca la Paris pentru a gestiona celula de criza organizata de ministerul de Interne.

Pe strazi au fost scoase  sase blindate, impreuna cu  5.000 de membri ai trupelor speciale. Un cordon de securitate a fost facut in zona Arcului de Triumf si a bulevardului Champs Elysees, astfel incat protestatarii sa nu poata ajunge si in alte zone ale Parisului. Totodata, fortele de ordine au facut uz de gaze lacrimogene si tunuri cu apa pentru a dispersa manifestantii. O escaladare a violentelor care ii da mari batai de cap lui Macron, presedintele  nu are solutii dupa incheierea celor doua luni de dezbateri publice initiate pentru a linisti Vestele Galbene. ‘Marea dezbatere este o mascarada’, a comentat Jean-François Bernard, unul din manifestantii parizieni.

Proteste in Balcani

In Serbia, manifestantii au patruns in sediul televiziunii de stat,  mii de persoane au marsaluit la Podgorica cerand demisia presedintelui din Muntenegru, in timp ce in Albania, fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene si tunuri cu apa impotriva manifestantilor care incercau sa patrunda in cladirea Legislativului. Un grup de manifestanti a patruns in sediul postului de televiziune RTS din Belgrad, cerand incetarea controlului exercitat de presedintele Aleksandar Vucic asupra mass-media. Acestea sunt cele mai serioase proteste din Serbia de la preluarea puterii de catre Partidul Progresist al presedintelui Vucic in 2012. Valul de manifestatii din Serbia a debutat in decembrie 2018, fiind declansate de un atac asupra unui politician de opozitie, Borko Stefanovici. Mii de muntenegreni au demonstrat la Podgorita,   agitand lozinci precum „Milo hot” sau „Noi suntem statul”, ei au cerut demisia presedintelui Milo Djukanovic si a guvernului, pe care ii acuza de abuz in serviciu, coruptie si clientelism. Protestele au fost declansate dupa ce Dusko Knezevic, om de afaceri si fost aliat al lui Djukanovic, l-a acuzat pe seful statului aflat la putere de foarte mult timp, precum si formatiunea sa politica, Partidul Democratic al Socialistilor (DPS), de abuz in serviciu si intelegeri financiare ilegale. In varsta de 57 de ani, Milo Djukanovic se afla de trei decenii la putere. La Tirana, opozitia a organizat un nou protest pentru a cere demisia premierului socialist Edi Rama si alegeri corecte. Fortele de ordine au raspuns cu tunuri de apa si gaze lacrimogene. Liderul opozitiei, Lulzim Basha, care conduce Partidul Democratic, il acuza pe Rama de coruptie, fraude electorale si legaturi cu crima organizata. Luna trecuta, toti parlamentarii opozitiei au demisionat in semn de protest, dar socialistii lui Rama dispun de o majoritate confortabila si au continuat sa guverneze.

 

Ultimele stiri

  • Protest spontan la Registrul Comerțului București. Activitatea cu publicul, suspendată/Ce solicitări au salariații
  • Firea, candidatul PSD la Primărie, a anunțat proiectele pentru Capitală
  • Scandal de proporții în Dâmboviţa! Persoane rănite, în urma unui conflict/Poliţiştii au tras focuri de avertisment
  • Piedone, ironii la adresa lui Ciolacu: „Văd c-ai mai albit în ultima lună! Stresat? Ești bine?”
  • Are sau nu șanse Iohannis să devină secretar general al NATO? Băsescu, opinie tranșantă – VIDEO
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Comunicat de presă Administrație Spitalelor și Serviciilor Medicale București
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Exit mobile version