Cauta

Transgaz reușește o nouă lovitură internațională: VOM AVEA GAZE LA IARNĂ!

Ion Sterian, directorul general al Transgaz (sursa foto: cnr-cme.ro)

Vin vești importante de la vârful Transgaz! Sunt precizări importante pe care le-a făcut directorul general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, Ion Sterian.

La ora actuală, Transgaz se licenţiază ca trader la ANRE şi OTS-ul din Bulgaria și Grecia pentru a avea acces la PVT-ul lor (n.r. punct virtual de tranzacţionare) pentru gaze de echilibrare, a declarat ieri Ion Sterian, director general Transgaz, în cadrul conferinţei Rezerve de energie pentru iarnă şi resurse de independenţă energetică, potrivit financialintelligence.ro.

Sterian: Putem importa gaze și din Emirate dacă va fi cazul

Domnia sa a explicat: “Indiferent de situație, noi, la iarnă, nu vom avea probleme cu gazele. Doamne fereşte să nu avem vreo iarnă nucleară, dar, în condiții normale, cum au fost ultimele trei ierni, nu vor fi probleme cu livrările de gaze – nu restricție la populație, nu presiune scăzută, nu consumatori industriali deconectați.

Oricând se pot aduce gaze din zona Mării Caspice. Mai este o problemă legată de legislaţia internă din Turcia în ceea ce priveşte exportul şi tranzitul de gaze prin această ţară. În urma discuţiilor pe care le-a avut ministrul energiei, premierul, discuţii la care am participat şi eu, partea turcă a promis că, în lunii octombrie, va clarifica aspectele în ceea ce privește modificarea legislației de a permitem tranzitul și importul din Turcia.

Referitor la gazele din Azerbaijan, discuțiile au fost foarte bune până acum și sunt garanții ferme că putem cumpăra gaze din Azerbaijan.

Turcia mai are o capacitate de gazeificare prin șase terminale LNG de 60 de miliarde metri cubi, din care folosește circa 25% și se poate importa LNG din orice zonă a Globului – din țările Golfului, din Statele Unite ale Americii, din nordul Africii.

La Transgaz avem încheiat un contract cadru cu compania emirateză ADNOC, așteptăm clarificarea legislației din Turcia, deci putem importa gaze și din Emirate dacă va fi cazul”.

Șeful de la Transgaz: Avem înmagazinate 2,6 miliarde de metri cubi de gaze

Ion Sterian, director general Transgaz, a mai explicat care sunt consecințele pierderilor de gaze pe conductele avariate Nord Stream asupra României: “Explozia de pe Nord Stream 1 și Nord Stream 2 nu au nicio relevanță în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze din import a României. Noi, în țară, la Transgaz, ne-am luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea în funcționare a sistemului național de transport. Suntem la sfârșitul reviziilor mentenanței, în așa fel încât, începând cu 1 noiembrie, să avem toate lucrările de mentenanță finalizate și să nu mai fi necesare întreruperi pentru anumite activități de mentenanță pe perioada iernii.

Am importat ieri (n.r. miercuri) circa 5 milioane de metri cubi de gaze, astăzi sunt nominalizate 6,2 milioane de metri cubi de gaze, din care 4,1 sunt tranzit prin România. Dar important e ceea ce am înmagazinat. Ieri s-au înmagazinat 12,3 milioane de metri cubi de gaze (2 milioane import, restul producţie internă), azi, până mâine dimineață, circa 11 milioane de metri cubi de gaze. Suntem, față de aceeași dată a anului trecut, cu 375 de milioane de metri cubi de gaze mai multe înmagazinate.

Practic, astăzi avem înmagazinate 2,6 miliarde de metri cubi de gaze, care sunt volume suficiente pentru a trece iarna comparativ cu anii precedenți”.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version