Cauta

Șeful Federației Părinților, despre greva profesorilor: E îndreptăţită/Dar e nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă 

Șeful Federației Părinților, despre greva profesorilor: E îndreptăţită/Dar e nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă - Ziarul National

sursa foto: Facebook/Iulian Cristache

Având în vedere că s-a intrat deja în cea de-a treia săptămână de grevă în educație, știut fiind faptul că greva generală a început în 22 mai, părinții, dar mai ales elevii claselor terminale – a VIII-a și a XII-a – stau cu sufletul la gură și se întreabă dacă această formă de protest a cadrelor didactice ar putea duce la amânarea calendarului de desfășurare a acestor examene esențiale pentru viitorul parcurs școlar al copiilor.

În acest context, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, consideră că greva personalului din învăţământ este îndreptăţită. Dar că ar trebui să fie găsită o soluţie de „compromis” astfel încât examenele naţionale să fie susţinute potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, iar elevii să nu fie afectaţi.

Cristache: Totul trebuie să aibă o limită

Cristache s-a declarat de acord cu greva profesorilor. Dar pune accent pe faptul că nu trebuie afectat calendarul examenelor. „Sigur că este îndreptăţită (n.r. greva profesorilor), sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special – un profesor debutant 2.400 de lei….Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să de examenele în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale. (…) Sunt de acord cu greva profesorilor. Este sută la sută îndreptăţită. Toată lumea este solidară, toţi suntem convinşi că şcoala trebuie să îşi revină şi îşi revine doar în situaţia în care vom avea profesori buni în sistem”, a declarat Cristache pentru Agerpres.

„Este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp”

Potrivit reprezentantului Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, profesorii buni ar veni în sistemul de educaţie dacă salarizarea ar fi una corespunzătoare.

„Dar este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta a fost mesajul meu. Am ieşit alături de profesori primul. (…) Avem nevoie de profesori buni în sistem. Pentru aceasta trebuie să îi atragi pe viitorii absolvenţi. (…) Este clar că cel puţin astăzi şi mâine greva va continua”, a mai susţinut Cristache, pentru sursa citată.

E de precizat și faptul că marți, cu începere de la ora 11, urmează să aibă loc, la Ministerul Educației, o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai elevilor, ai părinţilor şi ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar – Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Rămâne de văzut ce se va anunța la finalul acestor discuții.

Ultimele stiri

  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Exit mobile version