Contestat in momentul imediat urmator nominalizarii sale ca ministru al Educatiei, Valentin Popa s-a ridicat la nivelul asteptarilor criticilor sai. Ca de altfel si la nivelul predecesorului sau in functie, Liviu Pop zis si ”Genunche”.
Rapoartele si situatiile referitoare la invatamantul romanesc se incheie cu aceeasi concluzie de-a dreptul tragica: aproape jumatate din elevii care termina liceul sunt analfabeti functionali. Respectiv stiu sa citeasca dar nu pot intelege textul. O situatie care ar putea fi pusa poate sub semnul indoielii daca nu ar fi in mod nefericit completata de exprimarile publice agramate, confuze si balbaite ale multora dintre politicienii si oficialii tarii. Precaritatea si calitatea scazuta a sistemului de invatamant romanesc nu mai pot fi puse la indoiala dar si mai rea decat situatia la zi este lipsa oricarei sperante. Nu de alta, dar ce sperante se pot nutri cata vreme persoanele puse in fruntea Educatiei exceleaza in exprimari penibile, confuze si agramate, plus decizii care de care mai cretine. Ultimele doua exemplare de acest fel, ministrii Liviu Pop si Valentin Popa, fac nu numai spectacol ci si istorie in acest domeniu, asemanarea de nume reflectandu-se in mod nefericit si in vorbirea agramata a celor doua personaje. Drept este ca exista si deosebiri, Popa de exemplu fiind specializat mai ales in dezacorduri si in pronuntarea gresita a unor termeni – vezi celebrul caz al ”pamblicii”. Pop in schimb pacatuieste si prin ”dezacorduri” logice. ”Greselile se pot corecta, erorile nu” si ”scoala e gratuita pentru copii, parintele plateste o parte din gratuitate” sunt doua ziceri care i-au asigurat lui Pop un loc pe veci in panteonul prostiei. Pop s-a dus, Popa se va duce si el (marile universitati de stat ii cer deja, insistent, demisia), trist e ca Educatia va ramane tot un domeniu de pripas, va gasi PSD fara doar si poate un Pop/Popa al III-lea.