Firesc ar fi fost ca presedintele sa iasa la declaratii dupa propunerile facute de ministrul Tudorel Toader pentru modificarea legilor Justitiei. Sa accepte si cele mai incomode intrebari ale ziaristilor si chiar sa raspunda pertinent la ele. Nu, Iohannis a preferat sa taca – a cata oara? – si sa paseze treaba in seama vreunui consilier. A rezultat un comunicat de presa de toata jena. Ori prezidentul nu l-a citit, ori scribalaul vrea sa paraseasca functia si ii este peste mana sa-si dea demisia.
Nervos, foarte nervos, Iohannis reactioneaza fara pic de maturitate politica, mai rau ca atunci cand tara nu i-a tinut pardesiul. Ca un nataflet prea mult alintat si care tipa de trezeste toata strada cand i se ia din brate jucaria preferata. Iar jucaria, se stie, este aceeasi: statul de drept.
Promovati sub presiuni
De ce, una-doua, Iohannis baga statul de drept in fata, alaturi de lupta anticoruptie, nu e greu de ghicit. Sunt singurele lucruri pe care le poate invoca in orice ocazie, sunt superlativul absolut la care lasa impresia ca se raporteaza. Iar acum, cand Tudorel Toader, printre altele, propune eliminarea lui din ecuatia numirii procurorilor-sefi, sare ca ars. Si nu numai atat, caci si independenta Justitiei si lupta anticoruptie se duc la vale daca Parlamentul voteaza favorabil toate modificarile pe care ministrul le are in cap. Iohannis considera ca tragerea la raspundere a magistratilor este o amenintare la adresa acestora si ca actul de justitie nu poate fi infaptutit sub presiuni. Deja mi se face mila. Sa-mi fie cu iertare, dar deciziile ciudate, cu multi ani de puscarie nemeritati nu tot la presiuni s-au dat? De alta natura, evident. Cum de-or fi rezistat procurorii si judecatorii, si psihic, si pe functii, si cu o cohorta de promovari fugarindu-i prin cariera?
De partea cea mai proasta a baricadei
Promovarea magistratilor dupa criterii de selectie mai dure este tot un atac la adresa stabilitatii Justitiei, considera Iohannis. La fel si infiintarea unei sectii de anchete speciale, deja vazuta ca un bau-bau al procurorilor si judecatorilor. La fel si supravegherea mai riguroasa a procurorilor de catre procurorii-sefi. La fel si restul de masuri propuse de Tudorel Toader, menite sa curete Justitia de rapanul abuzurilor si al potlogariilor. Dar, dincolo de toate acestea, dupa cum spuneam, cel mai tare doare impiedicarea lui Iohannis de a mai avea un cuvant de spus la numirile procurorilor sefi de Parchete. Statul de drept, in viziunea bizara a presedintelui, deja schioapata si e pe cale s-o incaseze si mai si la glezne. Iohannis uita insa sa precizeze despre care stat de drept pe care il apara e vorba. Cel infaptuit de Basescu, sufocat de amestecul grobian al SRI in Justitie? Cel in care arestarile se faceau dupa criteriul „cu cat mai ministru, cu atat ma bine”? Cel in care spectacolele mitocanesti cu zdranganit de catuse erau mai frecvente decat stirile cu olimpicii la matematica? Cel in care se masluiau probe ce erau repede livrate televiziunilor, pentru deformarea adevarului? Sau cel in care Livia Stanciu, pe atunci presedinte al Inaltei Curti, ii asigura pe procurori ca le este aliat de nadejde? Te pomenesti ca e vorba de cel in care vanatoarea de lideri politici sa facea in numele anticoruptiei. Am mari rezerve ca s-a schimbat ceva, poate de acum inainte, cu modificarile propuse de Tudorel Toader. Iar Iohannis, si nu ma mai mira, s-a asezat din nou de partea cea mai proasta a baricadei. Dar si a vorbelor.