Cauta

Gripa face ravagii. Primul spital din România care a intrat în carantină

urgente

Spitalul Municipal Câmpina este prima unitate medicală din Prahova care a anunțat că de sâmbătă, 7 ianuarie, intră în carantină. Asta din cauza creșterii alarmante a numărului de îmbolnăviri de gripă.

Instituirea acestei măsuri înseamnă că aparținătorilor le este suspendată posibilitatea de vizitare a pacienților pe secțiile spitalului.

Spitalul din Câmpina nu mai permite accesul vizitatorilor

Măsura are ca scop protejarea bolnavilor internați și a personalului medical.

Aceeași situație este și la Iași. Spitalul de Boli infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași a suspendat programul de vizite începând de vineri, iar rudele și apropiații pot lua legătura cu pacienții doar prin telefon sau pot afla informații despre starea lor de sănătate sunând la numărul de telefon al spitalului urmat de interiorul pavilionului unde aceştia sunt internaţi, a transmis spitalul.

„Ştim că atât pacienţii cât şi aparţinătorii doresc să îşi vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecţiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate”, au transmis reprezentanții spitalului.

La spitalul de boli infecțioase din Iași sunt internați 98 de pacienți cu afecțiuni virale ale aparatului respirator, dintre care 22 sunt copii.

„Această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic, determinat de creșterea accelerată a numărului de cazuri cu infecții de căi respiratorii, cum ar fi gripă, virusul respirator sincițial, COVID-19, cât și alte boli infecto-contagioase”, a explicat Florin Roșu, managerul spitalului.

Ultimele stiri

  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Exit mobile version