Cauta

Fostul prefect de Gorj „loveşte” din nou: prins pentru a treia oară la volan, deși nu are permis. Folosea ilegal şi un girofar (VIDEO)

Fostul prefect de Gorj „loveşte” din nou la volanul maşinii sale: a fost surprins joi seară la volanul autoturismului său, deși permisul de conducere i-a fost suspendat din motive medicale.

Dan Ilie Morega a fost filmat în timp ce gonea pe străzile din municipiul Târgu Jiu, având un girofar pe mașină și dând flash-uri șoferilor din față pentru a-i face loc, anunţă Digi24.

Folosea ilegal un girofar

Dan Ilie Morega a fost filmat în timp ce gonea pe străzile din municipiul Târgu Jiu. Acesta folosea ilegal un girofar și a depășit pe contrasens, călcând linia dublă continuă.

Reprezentanții IPJ Gorj susțin că bărbatul riscă acum un al treilea dosar penal pentru conducere fără permis și folosirea ilegală a girofarului.

A postat un banc

În urma acestei situaţii, Morega face haz de necaz. Acesta a publicat o postare pe pagina sa de Facebook, însoţită de următorul mesaj:

„Mă opreşte nenea poliţistul:

– Ce căutaţi cu maşina pe trotuar?

– Păi pe unde să merg fără permis? Că pe stradă n-am voie!”

Altfel, Dan Ilie Morega nu crede că permisul său de conducere a fost retras şi a anunţat că îi va da în judecată pe poliţiştii care l-au oprit.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S.O.S la poarta AUR! Simion, scos din joc!
  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • „Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural
  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Exit mobile version