Cauta

Firea, o veste bună și una rea pe tema prezidențiabilului PSD

Sedința conducerii social-democrate, la care ar urma să se tranșeze chestiunea remanierii guvernamentale și să se discute și despre prezidențialele din toamnă, a început la Parlament.

Până să ajungă la discuțiile cu ai săi colegi, Gabriela Firea, al cărei nume este vehiculat de mi multe voci din PSD drept o soluție de prezidențiabil al formațiunii, a făcut o serie de mențiuni pe această temă, punând accent pe faptul că alegerea va fi a partidului. „Vestea bună este aceea că PSD are dintre cine să aleagă. Vestea proastă este ca zilele se scurg (…) celelalte partide au deja candidați desemnați (…) cred că trebuie să recuperăm acest timp pierdut”, a subliniat Firea.

Edilul Capitalei consideră că e nevoie ca, la nivel de mentalitate, să se creadă în șansa PSD-ului de a câștiga și nu a ocolit nici tema alianțelor, inclusiv cu partidul lui Ponta. „În primul rând, să nu pornim cu șansa a doua (…) trebuie să ne dorim să fim învingători pentru România (…) este foarte importantă discuția, dar serioasă, cinstită, (….) cu partenerii noștri de la ALDE, cu dl președinte Tăriceanu, de asemenea cu foștii nostri colegi (…) de la ProRomania (…) fără aceste elemente nu cred că avem șanse”, a mai punctat vicepreședintele PSD.

Pe scurt, social-democrata s-a declarat „deschisă unor discuții” în privința unei eventuale candidaturi la prezidențiale, punând accent pe faptul că hotărârea o va lua partidul. „Nu spun acum da sau nu, în primul rând s-ar fi intelegent și corect față de colegi”, a conchis Gabriela Firea.

Ultimele stiri

  • Europa, all-in pe război! România, piață de desfacere pentru vechiturile Vestului
  • Febra materiilor prime critice. UE obligă statele să răscolească pământurile
  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Exit mobile version