Cauta

Europol, după ce a publicat imagini cu un bărbat care taie anvelopa unei mașini de poliție: Autorii morali, parlamentarii României – VIDEO

sursa foto: captură video Facebook/ Sindicatul Europol

Reprezentanții Sindicatului Europol au făcut publice, recent, imagini cu un bărbat care taie anvelopa unei autospeciale de poliție.

Din câte reiese din mesajul postat marți seară, 16 aprilie, pe Facebook, incidentul la care se face referire a avut loc pe o stradă din orașul hunedorean Lupeni.

Sindicaliştii Europol susțin faptul că parlamentarii care au modificat legislaţia, dezincriminând portul de arme albe în spaţiile publice, pot fi consideraţi autorii morali ai unor fapte de infracționalitate stradală de genul celei surprinse în respectivele imagini.

Arată cu degetul în direcția parlamentarilor care au modificat legislația

„Un distins cetățean european cu drepturi și libertăți, în timp ce se plimba pe străzile din orașul Lupeni, județul Hunedoara a tăiat anvelopa unei mașini de poliție.

De ce se pot întâmpla astfel de fapte?

Este simplu, autorii morali ai infracționalității stradale de acest gen ar putea fi considerați parlamentarii României care au modificat legislația, dezincriminând portul de arme albe în spațiile publice.

Ca urmare a unei astfel de decizii, orice dezaxat se poate plimba pe drumurile publice cu un cuțit sau macetă asupra sa fără ca polițiștii să poată dispune vreo măsură împotriva acestuia”, transmit sindicaliștii, în mesajul postat pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

Europol: Pentru fapta comisă, individul riscă un dosar penal

Potrivit acestora, „în prezent, portul cuțitului, pumnalului, boxului sau alte asemenea obiecte anume confecționate pentru înțepare, tăiere sau lovire este incriminat doar dacă

autorul este depistat la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în localuri publice (restaurante/terase, instituții publice, mijloace de transport în comun)”.

„Pentru fapta comisă, individul riscă un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere prevazută de art. 253 din Codul Penal pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, context în care nu poate fi dispusă măsura arestării preventive”, mai transmit sindicaliștii Europol.

Postarea celor de la Sindicatul Europol se încheie cu următoarea precizare:

„P.S. Dacă bărbatul în cauză ar fi distrus, spre exemplu, 10 mașini de poliție sau alte 10 autoturisme aparținând cetățenilor de bună-credință, consecințele faptelor acestuia ar fi fost aceleași – cercetare în stare de libertate, continuând astfel să reprezinte un pericol public”.

Ultimele stiri

  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Exit mobile version