Cauta

„Dosarul Revoluției”, plimbat între instanțe/ ICCJ îl trimite la Curtea de Apel București. Care e motivul

(sursa foto: glasul-hd.ro)

La peste 33 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, „Dosarul Revoluției” revine în atenție, în contextul unei decizii a Instanței Supreme, despre care s-a aflat pe finalul acestei săptămâni.

Dosarul Revoluției” urmează să ajungă pe masa magistraților de la Curtea de Apel Bucureşti. Totul după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit, vineri, că nu are competenţa să judece „dosarul Revoluţiei”, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii. Cauza fiind trimisă la Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi este pentru a doua oară când acest dosar se află pe rolul Instanţei supreme, magistraţii au decis abia acum că nu au competenţa să soluţioneze această cauză, potrivit agerpres.ro.

Citiți și: Ion Iliescu, victorie în Dosarul Revoluției: scapă de acuzația de înaltă trădare!

Ion Iliescu a renunțat și la ultima funcție publică. Și-a dat DEMISIA din fruntea Institutului Revoluţiei Române

Care e motivul

Motivul anunțat de Instanța Supremă este că, la data faptelor reţinute în rechizitoriu, respectiv 22 – 30 decembrie 1989, Ion Iliescu nu era şeful Guvernului, ci doar preşedinte al CFSN (Consiliului Frontului Salvării Naţionale).

„În concret, s-a constatat că în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, unul dintre inculpaţi (Ion Iliescu – n.r.) nu a deţinut funcţia de şef al Guvernului României, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi, ulterior, de preşedinte al aceluiaşi organism, iar un alt inculpat (Gelu Voican Voiculescu – n.r.), în perioada 22 decembrie 1989, orele 16,00 – 27 decembrie 1989, nu a deţinut funcţiile de membru al Guvernului României, respectiv de viceprim-ministru, ci pe aceea de membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organ central de putere distinct de instituţia Guvernului României.

În consecinţă, faţă de funcţiile deţinute de inculpaţi în perioadele menţionate, în raport cu dispoziţiile Codului de procedură penală care reglementează competenţa după calitatea persoanei, a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti”, menționează ICCJ, conform sursei citate.

Ultimele stiri

  • Protest AUR la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Ce mesaj a ținut să le transmită George Simion românilor din diaspora – VIDEO
  • Firea știe cum poate scăpa de aglomerație Capitala. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”
  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • VIDEO| Mircea Geoana: „Este cutremurător ce s-a întâmplat azi în Slovacia”
  • Ministrul slovac al Apărării: „Starea premierului este extraordinar de gravă”
  • Poza Zilei
  • Joe Biden, despre tentativa de asasinat din Slovacia: „Un act oribil de violență”
  • Horoscop 16 mai 2024 – Nu permiteți altora să vă influențeze
  • Exit mobile version